Shigella-serologie

Informatii generale

Genul Shigella apartine familiei Enterobacteriaceae si include bacili Gram-negativi de dimensiuni mici, imobili si necapsulati. Cele 47 serotipuri de Shigella sunt impartite in 4 grupuri, in functie de similitudinile antigenice si reactiile de fermentare: grupul A (Shigella dysenteriae), grupul B (Shigella flexneri), grupul C (Shigella boydii) si grupul D (Shigella sonnei).

Dizenteria bacilara constituie cauza cea mai frecventa de diaree bacteriana. Una din caracteristicile acestei infectii este inoculul bacterial redus capabil sa produca boala; mecanismul nu este clar, insa este explicata astfel transmiterea rapida a infectiei de la o persoana la cealalta, rata crescuta de atacuri secundare la aparitia unui caz intr-o familie si recurenta dizenteriei la persoanele institutionalizate.

Patogenitatea tulpinilor de Shigella este de tip invaziv, dar si eliberarea de toxine poate avea un rol in evolutia leziunilor distructive ale mucoasei dupa ce bacteriile au invadat mucoasa colonica.

Dizenteria bacilara trebuie suspectata la orice pacient cu boala diareica acuta asociata cu toxemie si simptome sistemice, mai ales daca manifestarile au durata >48 ore. Raspandirea intrafamiliala se produce la un interval de 1-3 zile intre cazuri, se asociaza febra sau scaunele au un aspect muco-sanguinolent.  La copii si varstnici se poate instala un sindrom de deshidratare severa. In lipsa administrarii tratamentului antibiotic manifestarile clinice dureaza in medie 7 zile, dar exista situatii in care tabloul clinic persista 2-3 saptamani. Complicatiile bolii sunt rare si constau in deshidratare, convulsii febrile, keratoconjunctivita, glomerulonefrita cu complexe imune circulante, sindrom de colon iritabil post-infectie si sindrom hemolitic-uremic.

Artrita reactiva se dezvolta in special la persoanele care prezinta antigenul HLA-B27 si dupa infectia cu tulpini de Shigella grup B (S. flexneri)2.

In ceea ce priveste mecanismul patogenic al artritei reactive se considera ca bacteriile supravietuiesc la nivelul mucoasei digestive si ganglionilor limfatici si sunt transportate, ulterior, prin intermediul mononuclearelor la sinoviala. La acest nivel au fost puse in evidenta prin tehnici de biologie moleculara antigene peptidice si acizi nucleici din bacteriile incriminate, care alaturi de proprietatile imunogenetice ale gazdei determina aparitia unei artrite reactive declansata de infectie1. Marker-ul genetic HLA-B27 este prezent la aproximativ 80% din pacientii cu artrita reactiva, comparativ cu prevalenta sa de 7% in populatia generala. Teoria peptidului artritogen propune un model conform caruia, in cursul unei infectii, un peptid bacterian care este antigenic similar cu un peptid propriu (un component al cartilajului) ar fi recunoscut preferential de celulele prezentatoare de antigen HLA-B27 pozitive. Ca urmare a prezentarii antigenului, limfocitele CD8+ activate vor reactiona incrucisat fata de peptidul propriu cu structura similara, generand boala. Totusi aceasta teorie nu explica specificitatea de organ intalnita la pacientii cu artrita reactiva, avand in vedere faptul ca antigenul HLA-B27 este intalnit pe suprafata tuturor celulelor nucleate.

Artrita reactiva dupa infectii enterale afecteaza in mod egal ambele sexe4. Cel mai frecvent se manifesta prin forme acute de boala: atac autolimitant (35%), in care pacientul prezinta un singur episod in cursul evolutiei sau atacuri intermitente (35%) cu restitutio ad integrum intre atacuri. Mai rar, prezinta forme cronice cu evolutie ondulanta (25%), fara revenire la normal intre atacuri, sau severa, distructiva, cu spondilita secundara1.

Evaluarea serologica a unui pacient cu dizenterie bacilara nu este in general utila pentru stabilirea diagnosticului deoarece raspunsul umoral se instaleaza in faza de convalescenta sau dupa remiterea bolii. Astfel, valori serice crescute ale titrului de anticorpi apar la sfarsitul primei saptamani de boala si ating un varf la 2-4 saptamani; raspunsul umoral se coreleaza cu severitatea clinica a bolii2.

Testele serologice pot fi utile insa in diagnosticul etiologic al artritei reactive prin demonstrarea unei infectii enterale recente. In laboratorul nostru se detecteaza prezenta aglutininelor in serul pacientilor folosindu-se suspensii ce contin antigene provenite de la Shigella dysenteriae tip 1/tip 2, Sh. sonnei, Sh. flexneri (polivalent)3.

Recomandari pentru determinarea anticorpilor anti-Salmonella – utilitate in diagnosticul  artritei reactive3;5.

Recoltarea

Pregatire pacient – à jeun (pe nemancate)3.

Specimen recoltat – sange venos3.

Recipient de recoltare – vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator3.

Prelucrare necesara dupa recoltare – se separa serul prin centrifugare3.

Volum proba – 2 mL ser3.

Cauze  de respingere a probei – specimen intens hemolizat/lipemic/contaminat bacterian3.

Stabilitate proba – serul separat este stabil 7zile la 2-8°C si 1 luna la -20°C3.

Metoda si interpretarea rezultatelor

Metoda – reactie de aglutinare in tub sau pe microplaca3.

Valori de referinta

Rezultatele se exprima sub forma de titru.

Anticorpi Shigella flexneri: < 1/100

Anticorpi Shigella sonnei: < 1/100

Anticorpi Shigella dysenteriae tip 1: < 1/100

Anticorpi Shigella dysenteriae tip 2: < 1/1003.

Interpretarea rezultatelor

In cazul artritei reactive, obtinerea unor titruri crescute pentru anticorpii anti-Shigella poate sugera originea enterala a infectiei care a precedat aparitia bolii4.

Limite si interferente

Rezultatele testului trebuie corelate cu manifestarile clinice, datele epidemiologice, precum si alte date disponibile pentru evaluarea corecta a pacientului³.