Dr. Alina Dascălu este Medic Primar în specialitatea Obstetrică – Ginecologie și Director Medical în cadrul Oestrogène Clinique, dar activează și la Maternitatea Polizu din București și la Centrul Medical SANADOR.
Competențe:
colposcopie, ultrasonografie obstetricală și ginecologică, tratamentul infertilității cuplului și reproducere umană asistată, histeroscopie, chirurgie laparoscopică ginecologică
Parcurs profesional
A absolvit Facultatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” București, iar rezidentiatul l-a efectuat în cadrul secției de Obstetrică – Ginecologie a Spitalului Clinic Polizu din București.
Activitatea de pregătire medicală continuă este evidențiată și de absolvirea cu succes a unor cursuri internaționale precum Fellowship în Minimal Access Surgery – Hands on (India 2015), unde a obținut premiul TOPPER Objective Skills Clinical Examination – World Laparoscopy Hospital.
Este un medic cu experiență în domenii precum: Colposcopie; Ultrasonografie Obstetricală și Ginecologică; Tratamentul Infertilității Cuplului și Reproducere Umană Asistată; Histeroscopie; Chirurgie Laparoscopică Ginecologică.
Titulaturi
Este membru în cadrul unor societăți naționale, europene și internaționale de renume precum: Societatea de Obstetrică și Ginecologie din România; Societatea Română de Estetică Ginecologică; Societatea Română de Uroginecologie; World Association of Laparoscopic Surgeons; Colegiul Medicilor din România.
CURSURI, CONFERINȚE, WORKSHOP-URI, ȘI CONGRESE
- 17th AAGL Internațional Meeting Gynitaly 2023 (Roma, 8-10 2023)
- EUROGIN 2023 (Bilbao, 8-11 februarie 2023)
- 18th Național Congress of the Romanian Society of Urogynaecology (Malta, 18-21 noiembrie 2022)
- Deka Academy România Workshop (București, 8-9 octombrie 2022)
- A 7-a Conferință Națională a Societății Române de HPV (Eforie Nord, 5-7 iunie 2022)
- Al 4-lea Congres Național al Societății de Endometrioza și Infertilitate Est – Europeană (Eforie Nord, 2-4 iunie 2022)
- Gynecologycal Endocrinology – 20th World Congress (Florence, 11-14 mai 2022)
- A 12-a Conferință Națională a Societății de Obstetrică și Ginecologie din România (Cluj-Napoca, 7-9 aprilie 2022)
- Happy Intim treatments for delicate problems of the intimate areas – practical workshop (București, 4 martie 2022)
- Genital Rejuvenation Treatments Course (26 februarie 2022)
- Fotona’s laser system în Gynecological procedures (IncontiLase and IntimaLase) (București, 30 ianuarie 2022)
- Scientific Conference on Coeliac disease and CDSKILLs project with Dr. Peter Szitani (Praga, 14-17 octombrie 2021)
- Soluții modern în managementul terapiei marțial (Curs online, 24 august 2021)
- Curs Laser Co2 în Ginecologie și PRP (București, 3 aprilie 2021)
- Angiodigital (Curs online, 9.11.2020)
- Durerea pelvină cronică – o provocare permanentă (Curs online, 24 iunie 2020)
- EUROGIN 2019 – Accelerating detection and elimination of HPV and related cancers (4-7 decembrie 2019)
- Calciu și vitamina D: de la premise teoretice la aplicații practice (Curs online, 10 octombrie 2019)
- Abordarea terapeutică a infecțiilor de tract urinar (Curs online, 26 iulie 2019)
- 18th World Congress în Fetal Medicine (Alicante, 25-29 iunie 2019)
- Al 2-lea Congres Național de Endometrioza și Infertilitate Est – Europeană (Sinaia, 21-22 iunie 2019)
- Start-up în reproducerea umană asistată (Sinaia, 20 iunie 2019)
- Diagnosticul tumorilor mamare prin biopsie (București, 18-19 aprilie 2019)
- Diagnostic ultrasonografic modern în afecțiunile genitor-mamare (Poiana Brașov, 21-23 martie 2019)
- Laparoscopy Intensive Practical Suturing – Lips (Leuven, 20-22 martie 2019)
- Tendințe actuale în Obstetrică – Ginecologie (6-7 februarie 2019)
- Winners Meeting Course “Laparoscopic Suturing” (Leuven, 25-26 ianuarie 2019)
- Curs de nefrologie clinică (Curs online, 13 noiembrie 2018)
- Conferință “Abordări inovatoare în gastroenterology”, ediția a 2-a (București, 9 noiembrie 2018)
- Zilele Institutului Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului “Alexandru Rusescu” (1-3 noiembrie 2018)
- Zilele Spitalului Clinic de Obstetrică și Ginecologie “Prof. Dr. Panait Sârbu” (București, 25-27 octombrie 2018)
- Inovație în managementul deficitului de fier (Curs online, 30 august 2018)
- Conferință “Noutăți și controverse în obstetrică – ginecologie”, ediția a 2-a (București, 13 aprilie 2018)
- Simpoziomul “Sarcina și provocările ei” (București, 28-29 martie 2018)
- 20th Internațional Meeting of the European Society of Gynaecological Oncology (Viena, 4-7 noiembrie 2017)
- Eurogin 2017 – HPV induced cancers; Exploring Knowledge, Priorities and Visions (Amsterdam, 8-11 octombrie 2017)
- Endometriosis 2017 – From Diagnosis to Medical and Surgical Management (Naples, 14-16 septembrie 2017)
- Master Class Course “Train the trainer” (Napoli, 11-13 septembrie 2017)
- Alternative approach of first trimester ultrasound (Constanța, 25-26 august 2017)
- Curs de perfecționare – Voluson User Day (București, 24 august 2017)
- Al 5-lea Congres al Societății Române de Ultrasonografie în Obstetrică și Ginecologie (Târgu Mureș, 2 aprilie 2017)
- Modern Hysteroscopy (Maribor, 15-17 martie 2017)
- Al XIII-lea Congres Național de Uroginecologie (Brașov, 29-1 octombrie 2016)
- Histerectomia prin tehnici minim invasive (Brașov, 29-1 octombrie 2016)
- 5th Ultrasound Academy Constanța Course – “Fetus with anomalies: How to scan and what to tell for parents” (Mamaia, 26-28 august 2016)
- 15th World Congress în Fetal Medicine (Mallorca, 26-30 iunie 2016)
- Simpoziomul “Femeia modernă, între concepție și contraceptive” (București, 24 martie 2016)
- Early diagnosis of feta anomalies (Londra, 13-14 martie 2016)
- The 17th World Congress of Gynecological Endocrinology (Florența, 2-6 martie 2016)
- Zilele Institutului pentru Ocrotirea Mamei și Copilului “Prof. Dr. Alfred Rusescu” (București, 10-12 decembrie 2015)
- Advences în Fetal Medicine Course (Londra, 5-6 decembrie 2015)
- Conferință Națională “Dileme de conduit și situații practice dificile în patologia colului uterin” (București, 20-21 noiembrie 2015)
- Gyneco – Endoscopy Club (Praga, 20-22 mai 2015)
- Da Vinci Surgical System Training Module (26 martie 2015)
- Operative hysteroscopy (India, 24 martie 2015)
- Fellowship în Minimal Access Surgery – Hands on (India, 1-14 martie 2015)
- Minimal Acess Surgery în the OBJECTIVE SKILLS CLINICAL EXAMINATION – Qualified to be the “TOPGUN” amongs the Surgeons & Gynecologists; Hands on (India, martie 2015)
- Tehnici minim invasive adresate patologiei ginecologice (București, 21-23 ianuarie 2015)
- Advances în Fetal Medicine Course (Londra, 6-7 decembrie 2014)
- Zilele Institutului pentru Ocrotirea Mamei și Copilului “Prof. Dr. Alfred Rusescu” (București, 27-29 noiembrie 2014)
- Colposcopia clasică în universal modern al markerilor molecular. Performanțe, noi indicații și interferențe cu alte specialități medicale (București, 14-15 noiembrei 2014)
- Noi abordări terapeutice ale pacientelor informate. O abordare teoretică și practică a diverselor problem cu care se confruntă specialiștii în epoca modernă (București, 3-4 octombrie 2014)
- 14th World congress MENOPAUSE (Cancun, Mexic, 1-4 mai 2014)
- Ultrasound Academy Course ÎI “Fetal Anomalies – Theoretical and practical Assesment” (Constanța, 29-31 august 2013)
- Manosmed Course of Mastology – “Breast Cancer – From Basic Science to Basic Manangement” (București, 15-17 mai 2013)
- The 9th AAGL Internațional Congress On Minimally Invasive Gynaecology (Cape Town, South Africa, 9-13 aprilie 2013)
- XX Figo World Congress Gynecology and Obstetrics (Rome, 7-12 octombrie 2012)
- The First Romanian Național Congress of Minimally Invasive Surgery în Gynecology/ The 8th Internațional Congres of AAGL (București, 27-30 iunie 2012)
- Curs “Virusul Papiloma Uman – Boli associate, preventive și tratament” (București, 25-27 iunie 2009)
- Curs de chirurgie laparoscopică ginecologică (București, 18-19 octombrie 2002)
- Curs chirurgie laparoscopică și histeroscopie (București, 30-31 mai 2002)