Educație şi parcurs profesional
- medic primar dermatovenerologie (iunie 2017)
- medic specialist dermatovenerologie, dermatocosmetologie SKINMED® CLINIC (septembrie 2014 – prezent)
- CERO – Profil de carieră: cercetător român POSDRU/159/1.5/S/135760 (2014 – 2015)
- medic specialist dermatovenerologie, dermatocosmetologie ACADEMICA MEDICAL CENTER (mai 2012 – prezent)
- medic specialist dermatovenerologie (martie 2012), pregătire rezidenţiat la Spitalul de Dermatovenerologie „Prof. Dr. Scarlat Longhin”, sub îndrumarea dr. Rodica Trifu, angajat al Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti (ian. 2007 – mai 2012)
- doctor în științe medicale (iulie 2017)
- Doctorat Dermatologie – Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucuresti, cu teza: „Studii şi cercetări asupra etiopatogeniei, epidemiologiei, aspectelor clinice, paraclinice şi de tratament în melanomul malign” (2007 – 2011)
- absolvent Facultatea de Drept – Universitatea Ecologică Bucureşti (2003 – 2007)
- absolvent Facultatea de Medicină Generală – Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucuresti (2000 – 2006)
- Şcoala Sanitară Postliceală „Carol Davila”, Bucureşti (2003 – 2005)
- absolvent Colegiul Naţional „B.P. Haşdeu”, Buzău (1996 – 2000)