Mă numesc Anca Minca și sunt tânăr medic specialist dermato-venerologie.
Am absolvit Universitatea de Medicină Carol Davila, București și din anul 3 de facultate am știut că aceasta este specialitatea pe care vreau să o fac. Pielea este cel mai mare organ pe care îl avem, iar importanta lui este cu atât mai mare cu cât este cartea de vizita a oricărei persoane, oglindind emoțiile, trăirile cât și modul de funcționare a tot ceea ce pielea acoperă .
A ajuta oamenii să se iubească și să se simtă bine cu ei înșiși este superputerea pe care o poate avea un dermatolog și motivul pentru care am ales acest domeniu.
Partea estetica a venit ca un plus al acestei specialități. Pe lângă faptul că pielea este principala barieră în a ne accepta și a ne iubii pe noi înșine, ca medic dermatolog, putem influența acest lucru, îmbunătățind micile defecte, asimetrii.
Estetica este singura ramură medicală la care pacientul se prezintă cu entuziasm, placere, curiozitate, iar bucuria de pe chipul acestuia când privește rezultatul este satisfacția la care am tânjit mereu.
Pe fiecare pacient îl privesc ca pe o nouă provocare. Numeroasele tehnici și aparate din domeniul esteticii apărute trebuie combinate într-un tratament personalizat nevoilor fiecărui pacient, cu dorința de a obține cea mai buna versiune a lor.
Titulaturi și funcții
Dermato-oncologie, dermatochirurgie, dermatopatologie, dermatovenerologie, dermatoestetica- terapii injectabile (acid hyaluronic, toxina botulinica, biostimulatori, PRP, mezoterapii), terapii laser.
Am avut onoarea să fiu membru EADV încă din primul an ca rezident, dragostea pentru această Academie fiind răspândită de către coordonatorul meu de rezidențiat. De asemenea, sunt membru al Societății Romane de Dermatologie și al Academiei Americane de Dermatologie.
Sunt și doctorand, fiind implicata în multe proiecte de cercetare naționale și internaționale, precum și autor al mai multor capitole de carte, publicații cât și speaker la conferințe naționale și internațional de dermatologie și dermatoestetica.
În cadrul studiului de doctorat, sunt și Asistent universitar, având numeroase grupe de studenți cărora am încercat să le insuflu dragostea către această ramură medicală, predând dermatologia într-un mod logic și relaxant.
Educație și parcurs professional
- Medic specialist dermatologie – Clinica Loran (din ianuarie 2024 și în present)
- Trainer national aparatura Lumenis (din ianuarie 2024 și în present)
- Doctorand în cadrul Universității de Medicina și Farmacie Carola Davila, București- specialiate Dermatologie (din octombrie 2021 și în prezent)
- Asistent universitar în cadrul Secției Dermatologie ÎI Colentina (din octombrie 2022 și în prezent)
- Medic rezident dermato-venerologie sub îndrumarea Prof Dr GS Țiplică în cadrul Spitalului Clinic Colentina secția Dermatologie ÎI (2019-2023)
- Absolventa a Universității de Medicina și Farmacie Carola Davila, București în anul 2018.