Andreea Groza

Mă întâlnesc în fiecare zi cu doctori. Pentru cei mai mulţi pământeni, care nu sunt ipohondri, probabil, acest comportament pare ciudat.
Dar socializăm în cadrul unor interviuri în care noi, echipa, încercăm să aflăm poveşti scurte şi concise despre cum putem să funcţionăm optim. Fiecare dintre noi. Parcă nu mai pare atât de ciudat!

De-a lungul timpului, am experimentat ceea ce experimentează cu siguranţă toţi studenţii la Medicină (deşi n-am terminat această facultate). Am avut toate bolile despre care am vorbit, toate simptomele, toate nebuniile.
Au trecut brusc, într-o zi, după sute de interviuri. Au trecut când am aflat mecanisme după care funcţionăm şi când mi-a intrat în cap că e greşit, indiferent de situaţie, să te întrebi: “De ce mi se întâmplă tocmai mie?”, şi să te referi la vreo boală care te supără.

De fiecare dată când vă duceţi la medic, temându-vă, priviţi şi altfel lucrurile. Ce-ar fi să vă întrebaţi după o reuşită: “Oare de ce mi-a funcţionat mintea atât de bine?”. Sau după o zi petrecută la sport: “Oare cum am reuşit să fac atât efort?”

S-a întâmplat pentru că funcţionăm prin miliarde de mecanisme perfecte. Şi, uneori, când se mai defectează ceva, gândiţi-vă, optimist însă, cum rezolvaţi situaţia. Şi nu vă blocaţi în întrebarea: “De ce mi se întâmplă tocmai mie boala asta?”.

Am reuşit să schimb această privire asupra propriei persoane doar prin informaţii, prin interviuri cu medici deştepţi, şi mi-ar plăcea ca dialogurile care merită să fie citite să vă ajute şi pe dumneavoastră să vă eliminaţi angoasele în privinţa stării de sănătate.

Şi să vă gândiţi, cu speranţă şi informaţii că vă puteţi ajuta toate mecanismele datorită cărora trăiţi.

Şi, ca să intru puţin şi în viaţa personală, după ce termin cu toţi medicii dintr-o zi, ajung acasă şi trei copilaşi de vârste mici cred că sunt foarte proaspătă după o zi de muncă. Bineînţeles că nu au legătură cu realitatea de cele mai multe ori. Dar, merită ca, brusc, să mă gândesc că la acea oră târzie începe o zi perfectă!

Vedete pentru care timpul s-a oprit în loc

Vedete pentru care timpul s-a oprit în loc

Cum se învaţă responsabilitatea?

Cum se învaţă responsabilitatea?

Porc cu miere

Porc cu miere

Salată de porc cu fructe şi miere

Salată de porc cu fructe şi miere

Mere coapte cu miere

Mere coapte cu miere

Parfait de cireşe cu miere, mentă şi portocale

Parfait de cireşe cu miere, mentă şi portocale

Vedetele care se plâng de vergeturi

Vedetele care se plâng de vergeturi

Pâine cu ghimbir şi mere caramelizate

Pâine cu ghimbir şi mere caramelizate

Silueta suplă vă protejează împotriva cancerului

Silueta suplă vă protejează împotriva cancerului

Slăbeşte cu mămăligă, pâine şi cartofi!

Slăbeşte cu mămăligă, pâine şi cartofi!

Vergeturile - cum şi de ce apar?

Vergeturile – cum şi de ce apar?

Somon cu sos de muştar şi miere

Somon cu sos de muştar şi miere

Amintirile din copilărie te îngraşă

Amintirile din copilărie te îngraşă

Vrei să slăbeşti? Învaţă puţină anatomie!

Vrei să slăbeşti? Învaţă puţină anatomie!

Cele mai scumpe roluri din 2012

Cele mai scumpe roluri din 2012

Să vină bebe pentru că mâncăm ce trebuie!

Să vină bebe pentru că mâncăm ce trebuie!

Vă plac animalele de companie, dar ştiţi să aveţi grijă de puii lor?

Vă plac animalele de companie, dar ştiţi să aveţi grijă de puii lor?

Zâmbeşte ca să ai succes!

Zâmbeşte ca să ai succes!

Amintiri din copilărie. Cum decorezi camera unui adolescent

Amintiri din copilărie. Cum decorezi camera unui adolescent

Cum să-i protejaţi pe copii de microbi?

Cum să-i protejaţi pe copii de microbi?

Slăbeşti doar cu carne? Rişti să te îmbolnăveşti!

Slăbeşti doar cu carne? Rişti să te îmbolnăveşti!

Slăbeşte mâncând după pofta inimii calorii negative!

Slăbeşte mâncând după pofta inimii calorii negative!

Cât costă evaluarea sănătăţii în România?

Cât costă evaluarea sănătăţii în România?

Eu toamna nu dorm. Îmi refac pielea

Eu toamna nu dorm. Îmi refac pielea

Slăbeşte garantat prin metoda “5 grame”!

Slăbeşte garantat prin metoda “5 grame”!

Vrei să mănânci sănătos? Redecorează bucătăria!

Vrei să mănânci sănătos? Redecorează bucătăria!

VEDETE LA PESCUIT Nu este o minciună!Chiar pescuiesc!

VEDETE LA PESCUIT Nu este o minciună!Chiar pescuiesc!

Cum se îngrijeşte bebe?

Cum se îngrijeşte bebe?

Cele mai performante lasere

Cele mai performante lasere

Compromisuri care nu strică dieta

Compromisuri care nu strică dieta

Ce-ar fi să trăieşi altfel? La ţară, pe plajă sau în stil vintage!

Ce-ar fi să trăieşi altfel? La ţară, pe plajă sau în stil vintage!

Mihaela Rădulescu: “Nu cred în diete drastice, nici în înfometare, nici în pastile de slăbit”

Mihaela Rădulescu: “Nu cred în diete drastice, nici în înfometare, nici în pastile de slăbit”

În vacanţă fără copii!

În vacanţă fără copii!

Vrei cel mai drăguţ căţel? Alege între Bichon, Caniche şi Yorkshire

Vrei cel mai drăguţ căţel? Alege între Bichon, Caniche şi Yorkshire

Doar apa detoxifică organismul

Doar apa detoxifică organismul

Cum îmi protejez smalţul dentar?

Cum îmi protejez smalţul dentar?

O poveste despre vară şi caise

O poveste despre vară şi caise

Vrei să ai un posterior superb? Învaţă de la cele mai frumoase vedete

Vrei să ai un posterior superb? Învaţă de la cele mai frumoase vedete

Ce înseamnă pentru celebrităţile de rang internaţional vacanţa perfectă

Ce înseamnă pentru celebrităţile de rang internaţional vacanţa perfectă

Mănânc, savurez şi slăbesc!

Mănânc, savurez şi slăbesc!

Cum să-ţi faci o casă răcoroasă?

Cum să-ţi faci o casă răcoroasă?

Igiena le asigură copiilor o vară fără microbi

Igiena le asigură copiilor o vară fără microbi

Sport eficient? Fără apă, nu se poate !

Sport eficient? Fără apă, nu se poate !

Cum se hidratează corect pielea?

Cum se hidratează corect pielea?

Cheltuieli fabuloase: cât te costă să te îmbăiezi ca un VIP

Cheltuieli fabuloase: cât te costă să te îmbăiezi ca un VIP

Dinţi frumoşi şi sănătoşi: faţete sau plombe?

Dinţi frumoşi şi sănătoşi: faţete sau plombe?

Savurează un desert răcoros! Reţete delicioase de îngheţată

Savurează un desert răcoros! Reţete delicioase de îngheţată

Grădina zoologică, versiunea de vacanţă

Grădina zoologică, versiunea de vacanţă

Capcanele din alimentaţia şcolarului

Capcanele din alimentaţia şcolarului

Camera bebeluşului, ultimul stres. Nu o amenajaţi înainte de naştere!

Camera bebeluşului, ultimul stres. Nu o amenajaţi înainte de naştere!

Nadine a devenit vegană

Nadine a devenit vegană

Andreea Mantea - Am convins-o să meargă la sala de sport!

Andreea Mantea – Am convins-o să meargă la sala de sport!

Vrei să mănânci ca un star?

Vrei să mănânci ca un star?

Porumbeii: reguli pentru crescătorii amatori

Porumbeii: reguli pentru crescătorii amatori

Cum prevenim parodontoza?

Cum prevenim parodontoza?

Tenul sensibil - ce faci dacă nu-ţi place ce vezi în oglindă?

Tenul sensibil – ce faci dacă nu-ţi place ce vezi în oglindă?

Delicioase, dar periculoase

Delicioase, dar periculoase

Role sau bicicletă? Feriţi copiii de accidentări!

Role sau bicicletă? Feriţi copiii de accidentări!

Lecţiile în vacanţă nu trebuie să fie un chin!

Lecţiile în vacanţă nu trebuie să fie un chin!

Argila, între cosmetică şi medicină

Argila, între cosmetică şi medicină

Fără colesterol nu există viaţă

Fără colesterol nu există viaţă

Aikido – competiţia cu sine. Când şi de ce să-i trimitem pe cei mici la arte marţiale?

Aikido – competiţia cu sine. Când şi de ce să-i trimitem pe cei mici la arte marţiale?

Raw food: delicii gastronomice pline de viaţă

Raw food: delicii gastronomice pline de viaţă

Anna Lesko:

Anna Lesko: „Ştiu sigur că o să fiu o gravidă modernă”

Consumaţi cireşe şi căpşuni din belşug!

Consumaţi cireşe şi căpşuni din belşug!

Primele mari dezamăgiri? Ce-ar fi să te gândeşti la şcoală?

Primele mari dezamăgiri? Ce-ar fi să te gândeşti la şcoală?