Beatrice Osanu

Beatrice Osanu este unul dintre oamenii “Ce se întâmplă, doctore?” care a asistat la naşterea emisiunii în 2002 şi a revistei în 2005. În anii care au trecut de atunci, a cunoscut sute de medici, nutriţionişti, antrenori de fitness şi psihologi, dar şi celebrităţi care au inspirat-o, sfătuit-o şi care i-au oferit informaţiile care contează cu adevărat.

Marele beneficiu al meseriei sale este stilul de viaţă sănătos care i-a intrat în sânge. Recunoaște că a avut multe momente când a abdicat de la regulile acestuia, însă s-a întors întotdeauna la dieta corectă şi la cele 20 de minute de sport zilnic cu aceeaşi energie a începutului.

Acum, și-a găsit echilibrul în ceea ce priveşte alimentaţia şi rareori, sare peste antrenamentul zilnic. Aşa că atunci când scrie, când recomandă, când intervievează specialişti şi când concepe reţete, o face în deplină cunoştinţă de cauză. Nu-i lipsesc din meniul săptămânal cerealele integrale, peştele, legumele, fructele de pădure, seminţele, frunzele verzi şi apa, apa din belşug.
Şi face mult sport: când nu ajunge la pilates sau aerobic, aleargă și se  antrenează dimineaţa, acasă, cu două gantere şi fitballul din living.

După ani de experienţă, a ajuns la concluzia că singura condiţie a reuşitei în ceea ce priveşte viaţa sănătoasă este consecvenţa. Şi încearcă să aplice acest principiu nu numai de dragul păstrării sănătăţii, ci şi al celui mai frumos compliment pe care l-a primit de la multe persoane: acela că nu-și arată vârsta.

Beatrice Osanu

STUDII:

-1991-1995-Colegiul Național “Vasile Alecsandri”, Galați
-1995-1999-Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea București

EXPERIENȚĂ:

-noiembrie 1999-iunie 2001-reporter al emisiunii “Doctorul Casei”, PRO TV
-iunie 2001-septembrie 2005-reporter Știrile PRO TV;
-noiembrie 2002-aprilie 2014-reporter, editor, producător al emisiunii “Ce se întâmplă, doctore?”-PRO TV
-ianuarie 2010-iunie 2011-redactor-șef www.perfecte.ro
-octombrie 2005-ianuarie 2015-redactor-șef al revistei “Ce se întâmplă, doctore”-Mediafax Group

-iunie 2007-septembrie 2023-redactor-șef al platformei “Ce se întâmplă, doctore?”, www.csid.ro-Gândul Media Group

Dr. Şerban Damian: de ce este important să ne monitorizăm activitatea fizică VIDEO

Dr. Victor Clătici: cum stimulăm producerea de colagen propriu în organism VIDEO

Dr. Ionel Copaci, gastroenterolog: Cum alegem produsele probiotice de calitate VIDEO

B&B Talk: totul despre beneficiile yoga VIDEO

Dr. Ioan Boleac: teste şi analize recomandate înainte de sarcină VIDEO

Dr. Valeria Herdea: Importanţa alimentaţiei şi a suplimentelor cu probiotice pentru flora intestinală a copiilor INTERVIU

Dr. Ionel Copaci, gastroenterolog: Beneficiile probioticelor şi simbioticelor pentru sănătate VIDEO

Dr. Mihaela Bilic: riscurile curelor drastice de slăbire VIDEO

B&B Talk: zahărul, unul dintre duşmanii siluetei VIDEO

Dr. Viviana Iordache: cum îngrijim pielea când purtăm mască de protecţie VIDEO

Dr. Ioan Boleac: cele mai importante informaţii despre anticoncepţionale VIDEO

Dr. Dragoş Romanescu: Indicaţii terapeutice în transplantul hepatic VIDEO

Dr. Viviana Iordache: sfaturi pentru îngrijirea tenului cu acnee pe timpul verii VIDEO

Dr. Ionel Copaci, gastroenterolog: flora intestinală echilibrată, secretul sănătăţii organismului VIDEO

Dr. Mihaela Bilic: despre ortorexie şi fobia de alimente VIDEO

Dr. Beatrice Dragomir Anghel, Sanador: totul despre brahiterapie, o formă de radioterapie aplicată în diverse tipuri de cancer

B&B Talk: problemele de cuplu în perioada pandemiei VIDEO

Dr. Mihaela Bilic: beneficiile alimentelor funcţionale VIDEO

B&B Talk: despre miere, calorii şi modul corect de consum al mierii VIDEO

Dr. Mihaela Bilic: cum facem diferenţa dintre foame şi poftă VIDEO

B&B Talk: despre avantajele şi problemele create de pandemie VIDEO

Oana Ioniţă: beneficiile baletului şi dansului pentru copii şi adulţi VIDEO

Cori Grămescu: sfaturi pentru a slăbi eficient VIDEO

Platforma cu poveşti pentru copii cu şi fără deficienţă de auz, citite de vedete

Dr. William W. Li: alimente şi reguli pentru o viaţă sănătoasă INTERVIU EXCLUSIV

Dr. Diana Plăcintescu, dermatolog: semne şi soluţii în alergiile solare VIDEO

Dr. Liviu Ojoga, medic primar ortoped, Sanador: cum se diagnostichează şi tratează afecţiunile umărului VIDEO

Dr. Ioan Boleac, ginecolog: despre cauze şi soluţii în menopauza precoce VIDEO

Dr. Denisa Zaharia, ortodont: despre consultul dentar la redeschiderea cabinetelor VIDEO

Prof. dr. Florin Mihălţan: riscurile fumătorilor în contextul COVID-19 VIDEO

Prof. dr. Irinel Popescu: despre bolile de ficat ale românilor şi terapii de top pentru ciroză şi cancer hepatic VIDEO

Prof dr. Ioan Nedelcu, dermatolog, despre psoriazis: sfaturi pentru pacienţii cu erupţii VIDEO

Conf. dr. Cristina Tiu despre accidentul vascular cerebral: simptome şi tratamente VIDEO

Dr. Cristina Damian, ginecolog: ce trebuie să ştie femeile despre substituţia hormonală la menopauză VIDEO

Dr. Adrian Marinescu: reguli de respectat la ieşirea din izolare VIDEO

Anca Bucur, Miss Fitness Universe: despre a doua sarcină şi regulile unui stil de viaţă sănătos VIDEO

Dr. Dorina Codreanu: cauzele dereglărilor menstruale VIDEO

Adrian Perjovschi, hair stilist: sfaturi pentru revenirea la salon, îngrijirea părului creţ şi a extensiilor VIDEO

Dr. Valeria Herdea: ce trebuie să ştie părinţii despre simptomele şi conduita în cazul COVID 19 la copii VIDEO

Dana Rogoz: despre sarcină, parenting şi jobul de actor în timpul pandemiei VIDEO

Dr. Emel Nuraltay, Şef Secţie Obstetrică-Ginecologie, Sanador: sfaturi pentru femeile însărcinate şi cele care nasc în perioada pandemiei VIDEO

Prof. dr. Cătălin Copăescu: abordarea cancerelor de colon în perioada pandemiei VIDEO

Importanţa analizelor şi investigaţiilor imagistice în rezolvarea cu succes a urgenţelor medicale

Dr. Simona Carniciu: de ce riscă forme grave de COVID-19 pacienţii cu diabet şi obezitate VIDEO

Dr. Mona Zvâncă: recomandări în privinţa problemelor ginecologice în perioada pandemiei VIDEO

Armando Lungu: cum evităm kilogramele în plus în perioada de izolare VIDEO

George Soare, hair stylist: ce greşeli de îngrijire a părului trebuie să evităm în această perioadă VIDEO

Dr. Mircea Dediu, medic primar oncolog Sanador: sfaturi importante pentru pacienţii cu cancer în perioada pandemiei VIDEO

Dr.Viviana Iordache, medic primar dermatolog: ce putem păţi dacă nu folosim corect măştile şi dezinfectaţii VIDEO

Irina Reisler: sfaturi de menţinere a greutăţii în perioada pandemiei de coronavirus VIDEO

Dr. Mihaela Codreşi, medic primar chirurgie toracică, Sanador: performanţele chirurgiei în tratarea cancerului pulmonar VIDEO

Dr. Mihaela Posea: ce trebuie să ştie persoanele cu obezitate şi diabet în perioada pandemiei VIDEO

Dr. Adrian Marinescu: top informaţii medicale despre coronavirus VIDEO

Dr. Doru Paul, oncolog român la New York: riscurile la care sunt expuşi pacienţii cu cancer în perioada pandemiei şi cum le pot veni în ajutor oncologii români din SUA prin consultaţii online

Dr. Gabriela Şmira: cum a decurs primul transplant hepatic în mediu privat, realizat în cadrul Sanador VIDEO

Cristian Mărgărit: sfaturi de dietă şi sport pentru perioada pandemiei de coronavirus VIDEO

Dr. Mihaela Sebeni: importanţa mamografiei şi ecografiei în depistarea cancerului mamar VIDEO

Diana Vasile, psihoterapeut: sfaturi pentru un psihic sănătos în timpul pandemiei de coronavirus VIDEO

Dr. Viviana Iordache: sfaturi pentru pacienţii cu afecţiuni dermatologice în contextul coronavirus INTERVIU

Dr. Denisa Zaharia: ce trebuie să ştie pacienţii care au urgenţe dentare în perioada pandemiei de coronavirus INTERVIU

Cori Grămescu: dieta şi sportul în perioada pandemiei de coronavirus INTERVIU

Prof. dr. Cătălin Copăescu: totul despre obezitate, epidemia care a cuprins o treime dintre oameni la nivel global INTERVIU

Dr. Eniko Reka Fejer: ce trebuie să ştie pacienţii cu cancer în perioada pandemiei de coronavirus INTERVIU VIDEO

Dr. Daniela Opriş-Belinski: ce riscă pacienţii cu boli reumatice inflamatorii dacă se infectează cu coronavirus

Prof. dr. Florin Mihălţan: ce trebuie să ştie toţi fumătorii în contextul coronavirus

Dr. Simona Carniciu, diabetolog: sfaturi pentru pacienţii cu diabet în contextul coronavirus