Beatrice Osanu

Beatrice Osanu este unul dintre oamenii “Ce se întâmplă, doctore?” care a asistat la naşterea emisiunii în 2002 şi a revistei în 2005. În anii care au trecut de atunci, a cunoscut sute de medici, nutriţionişti, antrenori de fitness şi psihologi, dar şi celebrităţi care au inspirat-o, sfătuit-o şi care i-au oferit informaţiile care contează cu adevărat.

Marele beneficiu al meseriei sale este stilul de viaţă sănătos care i-a intrat în sânge. Recunoaște că a avut multe momente când a abdicat de la regulile acestuia, însă s-a întors întotdeauna la dieta corectă şi la cele 20 de minute de sport zilnic cu aceeaşi energie a începutului.

Acum, și-a găsit echilibrul în ceea ce priveşte alimentaţia şi rareori, sare peste antrenamentul zilnic. Aşa că atunci când scrie, când recomandă, când intervievează specialişti şi când concepe reţete, o face în deplină cunoştinţă de cauză. Nu-i lipsesc din meniul săptămânal cerealele integrale, peştele, legumele, fructele de pădure, seminţele, frunzele verzi şi apa, apa din belşug.
Şi face mult sport: când nu ajunge la pilates sau aerobic, aleargă și se  antrenează dimineaţa, acasă, cu două gantere şi fitballul din living.

După ani de experienţă, a ajuns la concluzia că singura condiţie a reuşitei în ceea ce priveşte viaţa sănătoasă este consecvenţa. Şi încearcă să aplice acest principiu nu numai de dragul păstrării sănătăţii, ci şi al celui mai frumos compliment pe care l-a primit de la multe persoane: acela că nu-și arată vârsta.

Beatrice Osanu

STUDII:

-1991-1995-Colegiul Național “Vasile Alecsandri”, Galați
-1995-1999-Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea București

EXPERIENȚĂ:

-noiembrie 1999-iunie 2001-reporter al emisiunii “Doctorul Casei”, PRO TV
-iunie 2001-septembrie 2005-reporter Știrile PRO TV;
-noiembrie 2002-aprilie 2014-reporter, editor, producător al emisiunii “Ce se întâmplă, doctore?”-PRO TV
-ianuarie 2010-iunie 2011-redactor-șef www.perfecte.ro
-octombrie 2005-ianuarie 2015-redactor-șef al revistei “Ce se întâmplă, doctore”-Mediafax Group

-iunie 2007-septembrie 2023-redactor-șef al platformei “Ce se întâmplă, doctore?”, www.csid.ro-Gândul Media Group

De ce facem Alzheimer?

De ce facem Alzheimer?

Prof. dr. Victor Costache: ce beneficii are chirurgia cardiovasculară minim invazivă

Dr. Ciprian Pașcu, ortoped: cum să reluăm corect programul de mișcare după o pauză

Prof. dr. Victor Costache: cum se tratează boala coronariană

Dr. Ciprian Pașcu: tratamente în sindromul de tunel carpian

Ce simptome dă cancerul de pancreas? Un indiciu este culoarea pielii și a albului ochilor!

Cât de periculoase sunt fracturile date de osteoporoză?

Mastectomia preventivă: când se recomandă?

Ingredientul care nu lipsește din nicio cură de slăbire: fără el, nu funcționează nimic!

Cum se operează modern tumorile maligne ale pancreasului: CSID.RO Live, 29 noiembrie

Acneea adolescentină: cum se îngrijește corect pielea cu acnee

7 reguli simple ca să scapi rapid de grăsimea abdominală

Poate preveni terapia de substituție hormonală osteoporoza?

Dr. Renata Dediu, oncolog: importanța testului PSA în depistarea cancerului de prostată

Cancerul de sân la femeile tinere: ce e de făcut?

Vitamine și minerale care pot susține procesul de slăbire

Cât de periculoase sunt vasele de gătit vechi și zgâriate?

Cum aflăm dacă avem osteoporoză prin testul DEXA?

Tratamente pentru boala Alzheimer

Tratamente pentru boala Alzheimer

Putem consuma ulei de măsline la dietă? Află ce zic medicii!

Cataracta, afecțiunea care se poate vindeca în 30 de minute

14 noiembrie, Ziua Mondială a Diabetului: care sunt simptomele pentru diabet?

Dr. Dan Benția, SANADOR: abordări în metastazele cerebrale

Dr. Liviu Ojoga, SANADOR: protezarea șoldului

Intervențiile minim invazive pentru afecțiunile coloanei vertebrale, explicate de dr. Dan Benția, SANADOR

Dr. Liviu Ojoga, SANADOR: totul despre artroscopia de umăr

De ce ne îngrășăm la menopauză și ce soluții există, explică dr. Laura Ene

Ce este un cancer pelvin? Explică dr. Gabriel Mitulescu!

Ficat gras (steatoza hepatica): dieta, analize, tratament

Ce sunt insulina și rezistența la insulină?

Ce este osteoporoza?

Ce este osteoporoza?

Dr. Claudia Haralambie, SANADOR: diagnosticul în osteoporoză

Avocado în curele de slăbire: cum se consumă corect

SANADOR a inaugurat primul bloc operator complet digitalizat și prima sală hibridă mobilă din România VIDEO

LIVE: SANADOR inaugurează singurul bloc operator complet digitalizat și prima sală hibridă mobilă din România

Fasting sau postul intermitent: cum funcționează

CSID LIVE: Totul despre osteoporoză. Medic: Pacienții scad în înălțime și cu 4 centimetri

Cum se îngrijește corect bariera protectoare a pielii

Cum se consumă corect cartofii în cura de slăbire

Dr. Codrin Huszar: cum se tratează corect monturile

Dr. Daniela Nica: diagnostic, tratament și regim alimentar în gută

Dr. Gabriel Mitulescu: când sunt utili markerii tumorali?

Cele mai bune ceaiuri pentru ficat

Cele mai bune ceaiuri pentru ficat

Dr. Ștefan Voiculescu, despre cancerul de sân: fiecare caz aduce ceva nou, fiecare caz e o nouă bătălie

Sfaturi anti constipație pentru persoanele aflate la dietă

Cum să scapi de burtă: sfaturi de la un medic specialist în diabet

Alimente bune pentru creier: scad riscul de Alzheimer

Dr. Gabriel Mitulescu: exenterația, soluția pentru cancerele pelvine local avansate

Dr. Laura Ene: dulciuri permise în cura de slăbire

Cele mai bune alimente pentru ficat

Cele mai bune alimente pentru ficat

Dr. Mihaela Posea: alimente permise în diabet

Dr. Mihaela Sebeni: mamografia, o investigație de o importanță covârșitoare de peste 120 de ani

Dr. Andreea Boiangiu: recoltarea de celule stem la naștere vs. clamparea întârziată

5 beneficii ale consumului de bame

5 beneficii ale consumului de bame

Diagnostic și tratament de top în cancerul de sân - CSID.RO Live

Diagnostic și tratament de top în cancerul de sân – CSID.RO Live

Top 5 alimente sănătoase care îngrașă

Top 5 alimente sănătoase care îngrașă

Aplicații care te pot ajuta să slăbești: le găsești pe csid.ro!

Dr. Daniela Nica, SANADOR: cauze și tratament în boala cronică de rinichi

Dr. Codrin Huszar, SANADOR: tratamente pentru leziunile care afectează tendonul lui Ahile

Alimente perfecte pentru slăbire

Alimente perfecte pentru slăbire

Dr. Mihaela Bilic despre hormonii la menopauză: nu este atât de mult vina femeilor, apropo de atitudine, ci mai degrabă a medicilor!

Dr. Emel Nuraltay, SANADOR: nașterea naturală vs. nașterea prin cezariană

Două alimente perfecte pentru slăbire: urda și cartofii fierți

Bananele: constipă sau stimulează tranzitul intestinal?

Dr. Mihaela Bilic despre menopauză: nu este normal ca să accepți să trăiești jumătate din viața ta fără hormoni

Spirulina: beneficii, mod de administrare și contraindicații