Beatrice Osanu

Beatrice Osanu este unul dintre oamenii “Ce se întâmplă, doctore?” care a asistat la naşterea emisiunii în 2002 şi a revistei în 2005. În anii care au trecut de atunci, a cunoscut sute de medici, nutriţionişti, antrenori de fitness şi psihologi, dar şi celebrităţi care au inspirat-o, sfătuit-o şi care i-au oferit informaţiile care contează cu adevărat.

Marele beneficiu al meseriei sale este stilul de viaţă sănătos care i-a intrat în sânge. Recunoaște că a avut multe momente când a abdicat de la regulile acestuia, însă s-a întors întotdeauna la dieta corectă şi la cele 20 de minute de sport zilnic cu aceeaşi energie a începutului.

Acum, și-a găsit echilibrul în ceea ce priveşte alimentaţia şi rareori, sare peste antrenamentul zilnic. Aşa că atunci când scrie, când recomandă, când intervievează specialişti şi când concepe reţete, o face în deplină cunoştinţă de cauză. Nu-i lipsesc din meniul săptămânal cerealele integrale, peştele, legumele, fructele de pădure, seminţele, frunzele verzi şi apa, apa din belşug.
Şi face mult sport: când nu ajunge la pilates sau aerobic, aleargă și se  antrenează dimineaţa, acasă, cu două gantere şi fitballul din living.

După ani de experienţă, a ajuns la concluzia că singura condiţie a reuşitei în ceea ce priveşte viaţa sănătoasă este consecvenţa. Şi încearcă să aplice acest principiu nu numai de dragul păstrării sănătăţii, ci şi al celui mai frumos compliment pe care l-a primit de la multe persoane: acela că nu-și arată vârsta.

Beatrice Osanu

STUDII:

-1991-1995-Colegiul Național “Vasile Alecsandri”, Galați
-1995-1999-Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea București

EXPERIENȚĂ:

-noiembrie 1999-iunie 2001-reporter al emisiunii “Doctorul Casei”, PRO TV
-iunie 2001-septembrie 2005-reporter Știrile PRO TV;
-noiembrie 2002-aprilie 2014-reporter, editor, producător al emisiunii “Ce se întâmplă, doctore?”-PRO TV
-ianuarie 2010-iunie 2011-redactor-șef www.perfecte.ro
-octombrie 2005-ianuarie 2015-redactor-șef al revistei “Ce se întâmplă, doctore”-Mediafax Group

-iunie 2007-septembrie 2023-redactor-șef al platformei “Ce se întâmplă, doctore?”, www.csid.ro-Gândul Media Group

Prof. univ. dr. Alexandru Vlad Ciurea: sindromul post-COVID-19

Dr. Ruxandra Dobrescu: legătura dintre tiroidă și îngrășare

B&B Talk: cum va arăta medicina viitorului în viziunea lui David A. Sinclair

Conf. univ. dr. Marcian Manu: tratamente moderne în bolile urologice

Asist. univ. drd. Dan Referendaru: implantul dentar la pacienții cu boli cardiovasculare

Prof. univ. dr. Alexandru Vlad Ciurea: COVID-19 și sistemul nervos

Cum se tratează parodontoza explică dr. Diana Ionescu

CSID.RO LIVE, 6 mai: soluții pentru căderea părului; colesterolul și riscul cardiovascular

Dr. Viorica Rădoi: despre telomeri și îmbătrânire

Despre insomnie și problemele de somn

Despre insomnie și problemele de somn

Dr. Ioana Simian: despre varicelă și zona zoster la adulți

Mirela Retegan: dieta de Paște

Mirela Retegan: dieta de Paște

Prof. univ. dr. Horia Barbu: implantul dentar la persoanele cu pierderi osoase

CSID.RO LIVE 22 aprilie: cum mâncăm corect de Paște; atacul de panică

Dr. Eliza Gangone: terapii moderne pentru tumorile digestive

Prof. univ. dr. Doina Catrinoiu: prevenția și controlul diabetului

Sfaturi pentru persoanele cu depresie de la psihologul Nora Neghină

Adevărul despre renunțarea la gluten și lactoză

Vaccinarea anticovid-19 la gravide

Vaccinarea anticovid-19 la gravide

Prof. dr. Gabriela Roman: asocierea dintre diabetul zaharat de tip 2 și insuficiența cardiacă

CSID.RO Live: despre terapii antiaging și vitamina D

Pofta de dulciuri: cum o gestionăm ne spune Cori Grămescu

Dr. Emel Nuraltay, Sanador: trombofilia la gravide

Anca Alungulesei: cu ce înlocuim zahărul

Litiaza biliară: de ce este importantă operația?

Fluctuațiile de glicemie, explicate de dr. Simona Carniciu

Dr. Sorana Barbu: soluții de ultimă generație pentru îndreptarea dinților

CSID.RO Live: cum gestionăm depresia și insomnia. Psihiatru: Efectul pandemiei va avea răsunet ani la rând

Plombele dentare: de ce e important microscopul pentru realizarea lor?

Motivația în slăbire, explicată de Cori Grămescu

Asist. univ. drd. Daniel Referendaru: implantul dentar la pacienții cu diverse afecțiuni

CSID.RO LIVE: despre glicemie și gluten. „Diabetul zaharat începe să apară în organism cu 15-30 de ani înainte de manifestarea prin creșterea glicemiei”

Cum se tratează cancerul testicular

Cum se tratează cancerul testicular

Ioana Dumitrache, blogger: cum a slăbit 40 de kilograme

Biopsia de fuziune, importantă în diagnosticul cancerului de prostată

Otilia Mantelers: despre readaptarea la colectivitate a copiilor

Dr. Andrei Rogoz: cât mai avem până la imunitatea colectivă?

De ce sunt periculoase depunerile de grăsime pe carotide?

Luăm sau nu hormoni la menopauză?

Luăm sau nu hormoni la menopauză?

Unghiile de la picioare și încălțămintea de iarnă

Anca Țurcașiu, în formă maximă la 50 de ani

Terapia în varice, explicată de dr. Ionuț Munteanu

Prof. dr. Horia Barbu: despre parodontoză și implanturile rapide la tineri

Amprenta digitală, explicată de dr. Iasmin Jarjour

Divorțul în pandemie, explicat de dr. Mirela Hățiș

Prof. dr. Horia Barbu: adiția de os în implantul dentar

Ne îngrășăm pe fond hormonal? Răspunde Cori Grămescu!

Cum se tratează hernia prin chirurgie robotică

Dr. Cristina Teodorescu:  estetica ginecologică

Pofta de dulce, explicată de dr. Mihaela Bilic

Cancerul de tiroidă: cum se tratează explică dr. Corina Neamțu

Dr. Teodor Buliga: chirurgia robotică în cancer

Dr. Corina Neamțu: vaccinul anti COVID-19 la pacienții cu boli tiroidiene

B&B Talk: de ce trebuie citit Gabor Mate

Reiradierea: când se recomandă

Reiradierea: când se recomandă

Mărirea buzelor, explicată de dr. Viviana Iordache

PET-CT, explicat de dr. Ruxandra Vlădescu

Dr. Cristina Iftode: despre stereotaxie și radiochirurgie

Dr. Valeria Herdea: remediile homeopatice pentru răceală și gripă

Dr. Ioana Mîndruță: totul despre polisomnografie

Dr. Antoanela Curici: testele pentru vitamina D şi valorile optime în organism INTERVIU

Dr. Andrada Bogdan, Sanador: tratamente moderne pentru boala arterială periferică

B&B Talk: emoțiile din pandemie

B&B Talk: emoțiile din pandemie

Cum se tratează foramen ovale patent și defectul de sept atrial explică dr. Andrada Bogdan

De ce sunt importanți telomerii pentru sănătate: explică dr. Radu Ursu

„Cum ne menținem starea de sănătate în perioada Sărbătorilor?”, webinar live „Ce se întâmplă, Doctore?”, powered by Sanador