Bianca Poptean

Am scris peste 10 ani pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live.

Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea prin ochii lor, să cresc împreună cu ei, să înțeleg mai bine logica masculină și să îmi doresc să evoluez de dragul lor!

Iar experiența de a fi mama unui băiețel născut prematur și cu nevoi speciale, m-a apropiat de domeniul psihologiei. Iar astăzi sunt și:

*psiholog și consilier de dezvoltare personală la www.yourtherapist.ro
*psihoterapeut în formare în Psihoterapie integrativă
*absolventă a Masterului Psihopedagogia Școlii Incluzive, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea București
*absolventă a cursului Interpersonal Neurobiology, Mindsight Institute, SUA, cu Dr. Daniel J. Siegel (unul dintre cei mai cunoscuți cercetători în neuroștiință)
*membră a Asociației Medical Journalism Association din UK
speaker TEDx

Mă găsiți și pe www.biancapoptean.ro sau www.yourtherapist.ro

Pastila de Psiho: 5 activități pentru a învinge frica

Diana Stănculeanu, psihoterapeut: Războiul din Ucraina ne-a prins obosiți și epuizați după pandemie

Ce este teoria atașamentului și cum te ajută în practică - Pastila de Psihologie

Ce este teoria atașamentului și cum te ajută în practică – Pastila de Psihologie

De ce este important consultul anual al prostatei, la bărbații peste 50 de ani

Povestea unei femei nevăzătoare care-și trăiește viața cu bucurie

Gaspar Gyorgy: dorința de a avea un copil pune o mare presiune pe relația de cuplu

Soluții pentru durerile de spate și anxietatea produsă de războiul din Ucraina, în CSID.RO Live, 16 martie

Lect. Univ. Dr. Maria Mânzat: Putin a început acum războiul și pentru că simte, inconștient, că începe să i se diminueze forța fizică

Dieta pentru pietre la rinichi. Trebuie să ții cont de ce tip de piatră ai, nu merge doar hidratarea!

Pastila de Psiho: 7 activități pentru o minte echilibrată

Dieta pentru ficat gras. Te ajută să topești grăsimile care îți sufocă organismul.

Povestea unui chiropractician cu puteri vindecătoare: CSID.RO i-a testat capacitățile miraculoase

Dr. Gina Chiriac: ce este meditația coerenței și cum ajută creierul

Lect. Univ. Dr. Maria Tănase Mânzat: Războiul din Ucraina ne-a pus în fața instabilității vieții, a schimbat brusc reprezentările despre lumea în care trăim și prioritățile

Gaspar Gyorgy: revoluția digitală a încurajat infidelitatea virtuală

Povestea femeii care se hrănea cu prană: Jasmuheen

Dr. Bogdan Pârlițeanu: cancerul de prostată are tratamente multiple

Dr. Gina Chiriac: cum ne putem conștientiza și controla gândurile negative

Lector Univ.Dr. Maria Tănase Mânzat: Îndrăgostirea are la bază fenomenul proiecției!

Dr. Gina Chiriac: Catastrofele unesc oamenii. Terapie psihologică pro bono pentru refugiații din Ucraina

Milionarul care credea în șamani

Milionarul care credea în șamani

Gaspar Gyorgy: trădarea poate să apară și în cuplurile aparent solide

Dr. Bogdan Pârlițeanu: cum putem preveni cancerul de prostată

De ce apar petele negre pe dinții de lapte

Fumatul în sarcină și efectul peste generații

Gaspar Gyorgy: De ce înșală bărbații? De ce înșală femeile?

Fibroamele uterine: de ce apar, simptome, complicații și tratamente

Dr. Gina Chiriac, psihoterapeut: ce înseamnă igiena emoțională și cum o menținem

Povestea lui John of God: de la sfânt la violator în serie

Furia mămicilor

Furia mămicilor

CSID.RO Live, 9 februarie: despre infidelitate și infertilitate, cu 2 experți

Dr. Bogdan Pârlițeanu, urolog: de ce merg bărbații mai rar la medic

Diana Stănculeanu, psihoterapeut: soluții terapeutice în tulburările de anxietate

Dr. Gina Chiriac: atitudinea românilor față de mersul la psiholog

Diana Stănculeanu, psihoterapeut: tulburările de anxietate s-au înmulțit în pandemie

Cum setăm rezoluții dacă suntem în cuplu

Cum se simt partenerii înșelați?

Cum se simt partenerii înșelați?

Rușinea: cum poți scăpa de ea?

Rușinea: cum poți scăpa de ea?

Dr. Gina Chiriac, psihoterapeut: tehnici de a ne respecta promisiunile față de noi înșine

CSID.RO Live, 25 ianuarie, 18.15: despre analizele anuale și cancerul de prostată

Teodora Bahnă, psiholog: cum ne dăm seama că suferim de stres cronic

Erotismul presupune a fi receptiv, dispus și deschis

Erotismul: un limbaj pe care îl putem învăța

Iubirea de sine: ce este de fapt?

Iubirea de sine: ce este de fapt?

Diana Stănculeanu, psihoterapeut: cum abordăm anxietatea prelungită

Dr. Gina Chiriac, psihoterapeut: ce cărți ne ajută în menținerea sănătății emoționale

Divorțul la vârsta a treia

Divorțul la vârsta a treia

Diana Stănculeanu, psihoterapeut: când devine anxietatea o tulburare mintală

Medic: „Tiroida ne menține tineri, inteligenți. Practic, menține viața”. Cele 3 analize pentru tiroidă

Hemoleucograma, cea mai comună analiză de sânge: ce probleme poate semnala

Reziliența: beneficii, dar și ce ne împiedică să o atingem

Teodora Bahnă, psiholog: rolul terapeutului în gestionarea stresului

Cadourile emoționale, extrem de apreciate în cuplu

Reziliența: ce este și cum o dobândim

Reziliența: ce este și cum o dobândim

Diana Stănculeanu, psihoterapeut: cum identificăm un episod de anxietate

5 ceaiuri pentru rinichi care previn calculii renali și infecțiile urinare

Dr. Maria Tănase Mânzat: propriile traume psihice ne pot afecta relația de cuplu

Mâncatul intuitiv: ce este și de ce e benefic pentru sănătate

8 rezoluții pentru sănătatea psihică

8 rezoluții pentru sănătatea psihică

Rezoluții pentru 2022

Rezoluții pentru 2022

Dr. Gina Chiriac, psihoterapeut: cum să ne despărțim de 2021

Dr. Maria Tănase Mânzat: rolul mediului și al familiei în reprezentarea sexualității

Jocuri de Crăciun pentru copii

Jocuri de Crăciun pentru copii

Booster-ul: ce ar trebui să știe părinții despre el

Salată de boeuf dietetică - delicioasă și cu puține calorii

Salată de boeuf dietetică – delicioasă și cu puține calorii

Nora Neghină, psiholog: cum ne dăm seama că suntem dependenți