Dr. Oana Bogdana Greblă

Dr. Oana Bogdana Greblă este pregătită să te asculte fără să te judece, să îți ofere o opinie obiectivă cu privire la situația ta, să te ajute să-ți descoperi potențialul maxim, să ai un stil de viață mai sănătos și să slăbești corect fără suplimente alimentare, fără înfometare și fără medicamente.

Doctor Oana Bogdana Greblă, Nutriționist-Dietetician, este membru al Societății Europene de Nutriție Clinică și Metabolică.

În anul 2017 a înființat Cabinetul NutriMED din Cluj Napoca, unde a învățat să asculte pacienții cu inima și să îi ajute cu mintea, deoarece crede că modul în care ne hrănim atât corpul cât şi spiritul are un imens impact asupra calității vieții de zi cu zi și mai ales pe termen lung multe boli putând fi prevenite, tratate ori ţinute sub control prin alimentație și un stil de viață echilibrat. De aceea a ales să studieze și cursuri cu specializare în psiho-nutriție, acreditate de Colegiul Psihologilor din România.

De 10 ani este pasionată de nutriție, timp în care se dedică pregătirii profesionale, participând la numeroase conferințe și congrese, atât în țară cât și în străinătate. În toată această perioadă i-au trecut pragul cabinetului peste 1.800 de pacienți pe care i-a ajutat să slăbească, să se mențină şi să mănânce sănătos.

ACTIVITATE DE CERCETARE ȘTIINȚIFICĂ

Cărți publicate:

1. Sănătate cu tratamente naturiste – data lansării: 3 iulie 2016

2. Secretele Nutriționistului – data lansării: 23 iulie 2017

Lucrări științifice prezentate:

1. Oana Bogdana Greblă, Băbălău-Fuss Vanda, Pinzariu Denisa, Vlad Alexandra, Lumperdean Claudia Carmen, Maria Tofana, Anthocyanin content and benefits in sweet potato (Ipomoea Batatas) - a review, Hop and medicinal plants, Year XXVIII, No. 1-2 ( 2020)

2. Oana Bogdana Greblă, Ioana Taloș, Foricuța Ranga, Vanda Băbălău-Fuss, Tofana Maria, Determination of ascorbic acid content in gluten free pasta enriched in bioactive compunds, Agricultura, vol. 118, No. 1-2 (2021)

3. Greblă Oana Bogdana, Băbălău – Fuss Vanda, Biriș-Dorhoi Suzana Elena, Talos Ioana, Tofana Maria, A review of the composition and health benefits of sweet potato, Bulletin of the University of Agricultural Sciences and Veterinary Medicine Cluj-Napoca. Food Science and Technology, (2021)

4. Pinzariu Denisa, Greblă Oana Bogdana, Vlad Alexandra, ,Taloș Ioana, Mureșan Emanuel, Pop Ana Ioana, Tofană Maria, Evaluation of plant bioactive compounds with potential beneficial effects in skin conditions, Hop and medicinal plants, Year XXII, No. 1-2, (2020)

5. Băbălău-Fuss Vanda, Greblă Oana Bogdana, Cadar Oana, Hoaghia Maria Alexandra, Haydee Kovacs Melinda, Moldovan Ana, Tofană Maria, Determination of chemical composition and fatty acids of blackthorn fruits (Prunus Spinosa) grown near Cluj-Napoca, NW Romania, Agricultura, Vol 105, No 1-2 (2018)

6. Lumperdean Claudia, Taloș Ioana, Greblă Oana Bogdana, Tofană Maria, Jitea Mugur, 'The purple gold' and the economic impact of its cultivation in the Transylvanian plateau are on rural development, Hop and medicinal plants, Year XXVIII, No. 1-2 (2020)

7. Băbălău Fuss Vanda, Becze Anca, Moldovan Ana, Greblă Oana Bogdana, Pop Ioana Ana, Taloș Ioana, Tofană Maria, Evaluation of nutritional value of blackthorn and rose fruits, Hop and medicinal plants, Year XXVIII, No. 1-2, (2020)

8. Vanda Băbălău-Fuss, Lăcrămioara Senila, Anca Becze, Oana Bogdana Greblă, Marcel Dirja, Maria Tofană, Fatty acids composition from rosa canina and prunus spinosa plant fruit oil, Studia UBB CHEMIA, LXVI, 2, (2021)

9. Vlad Alexandra Cornelia, Mureșan Emanuel, Pinzariu Denisa, Băbălău-Fuss Vanda, Greblă Oana Bogdana, Pop Ana Ioana, Taloș Ioana, Tofană Maria, Almond seeds and brazil nuts – foods with antioxidant potential recommended for patients with phenylketonuria, Hop and medicinal plants, Year XXVIII, No. 1-2 (2020)

ACTIVITATE PROFESIONALĂ

  • Consultații de nutriție;
  • Dietetica bolilor metabolice, autoimune, alergice și neoplazice;
  • Ședințe de Psiho-Nutriție;
  • Nutriție pentru pierderea în greutate;
  • Programe nutriționale DETOX;
  • Nutriția Pediatrică;
  • Nutriția Geriatrică;
  • Alergii și intoleranțe alimentare - dietoterapie;
  • Nutriția vegană/vegetariană;
  • Nutriția femeilor însărcinate;
  • Nutriția mămicilor care alăptează;
  • Nutriția pentru sportivi;
  • Nutriție pentru creșterea în greutate;
  • Menținerea greutății;
  • Control/Monitorizare pe termen lung.

DATE DE CONTACT

Clinica NutriMED Cluj 

Adresa: str. Observatorului, nr. 90, apt. 14, Cluj-Napoca

Telefon: 0742-621.883

Facebook: Cabinet Medical de Nutriție Cluj Napoca / Dr. Bogdana Nutrimed

Instagram: nutrimedcluj

E-mail: [email protected]

Întărirea sistemului imunitar și tratarea răcelilor în medicina Ayurvedică

Întărirea sistemului imunitar și tratarea răcelilor în medicina Ayurvedică

Medicina Ayurvedică este un sistem de tratament tradițional din India, care se concentrează pe menținerea echilibrului între corp, minte și spirit. Conform principiilor Ayurvedice, imunitatea (sau Ojas) reprezintă energia vitală care susține sănătatea și vitalitatea corpului. […]