Mădălina Drăgoi

 Senior Editor si Fashion Stylist

Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy.

Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru care lucrau atât din punct de vedere al vestimentaţiei din cele mai recente colecţii ale marilor case de modă, cât şi a procedurilor de înfrumuseţare pe care le purtau cu discreţie.
La un moment dat, suntem anunţaţi că speranţa de viaţă a crescut la 120 de ani, că oamenii se vor bucura de o tinereţe prelungită – medicina antiaging face progrese semnificative zi de zi – şi la 80 de ani ne vom simţi ca la 50.
Suntem întrebaţi “cine vrea să trăiască 120 de ani?” Sosise momentul unui sondaj de opinie. Suntem împărţiţi în două grupuri: Europa Vest şi Europa de Est.
M-aş fi aşteptat ca reprezentatele ţărilor cu un nivel de trai ridicat să voteze cu ambele mâini că vor să atingă pragul de 120 de ani. Însă, surpriză: NU. Abia s-au strâns 40%. În schimb, au răspuns afirmativ într-un număr foarte mare, 80%, jurnaliştii ce reprezentau “rudele sărace” ale Europei.

Iată că de multe ori, ne amăgim că bunăstarea materială reprezintă cheia tuturor problemelor. Permiteţi-mi să vă contrazic: sănătatea este cheia.
Dacă suntem sănătoşi şi optimişti ne putem îndeplini visele, ne putem bucura de ceea ce avem şi credeţi-mă suntem mai bogaţi decât credem!

Alături de echipa Ce se întâmplă, doctore? zi de zi aduc în atenţia voastră subiecte reale, umane, inspirate din realitate şi găsim soluţii alături de prestigioşi specialişti. Mereu am avut credinţa că dacă măcar o persoană dintre cei care citesc un articol, a mers la doctor rezolvând o problemă de sănătate, ne-am atins scopul.

Cu sfaturi practice, bun gust, răbdare şi informare oricine reuşeşte să arate şi să se simtă bine.

Pasiunile mele sunt moda şi călătoriile, aşa că mă găsiţi şi pe blogul STYLE TRAVELER:  http://styletraveler.tumblr.com/, lansat în dorinţa de a inspira, a ghida şi a fi de folos celor care vor sa aleagă o destinaţie de călătorie, ori vor să afle pe scurt ce puncte forte are ori cum să se îmbrace în acord cu spirtul locului respectiv. De exemplu: pot afla cum te îmbraci la un castel, la o recepţie la Paris, într-o escapadă la Londra ori la Moscova sau Milano, cum te îmbraci în ţările musulmane pentru a fi chic fără a sfida localnicii.

Fotografie de Horațiu Lazăr

Mă găsiţi şi aici:
[email protected]
FB: https://www.facebook.com/madalina.dragoi.92
Instagram: http://instagram.com/styletraveler#

Află părerea doctorului Mencinicopschi despre cozonac!

Află părerea doctorului Mencinicopschi despre cozonac!

Laura Cosoi:

Laura Cosoi: „Nu mă ridic de la masă sătulă!”

Alina Eremia: Sportul îi dă energie pozitivă

Alina Eremia: Sportul îi dă energie pozitivă

Creierul uman: noi metode de tratament ale afecţiunilor creierului

Creierul uman: noi metode de tratament ale afecţiunilor creierului

Pericolul din salata de icre

Pericolul din salata de icre

Luna cumpărăturilor sănătoase - Ce mănâncă dr. Menci?

Luna cumpărăturilor sănătoase – Ce mănâncă dr. Menci?

Gabriela Cristea:  “Mă simt bine şi în haine L şi în XS”

Gabriela Cristea: “Mă simt bine şi în haine L şi în XS”

Incursiune în incredibilul Mumbai

Incursiune în incredibilul Mumbai

100% gratis: Fitness în aer liber!

100% gratis: Fitness în aer liber!

Giulia:

Giulia: „Am ţinut o cură pe care nu o recomand nimănui – înfometarea”

Giulia „Nu vreau să şochez”

Giulia „Nu vreau să şochez”

Află totul despre aparatele dentare

Află totul despre aparatele dentare

Aureliu Surulescu: “Fericirea se munceşte în fiecare zi”

Aureliu Surulescu: “Fericirea se munceşte în fiecare zi”

Cum va sărbători Elena Gheorghe Ziua Îndrăgostiţilor

Cum va sărbători Elena Gheorghe Ziua Îndrăgostiţilor

Moda viitorului - rochii cameleonice şi forme ieşite din tipar

Moda viitorului – rochii cameleonice şi forme ieşite din tipar

Glucidele în alimentaţie - ce, cum şi cât consumăm pentru o siluetă armonioasă?

Glucidele în alimentaţie – ce, cum şi cât consumăm pentru o siluetă armonioasă?

Obiceiuri sănătoase pe care trebuie să le deprinzi - DE AZI!

Obiceiuri sănătoase pe care trebuie să le deprinzi – DE AZI!

Cum te laşi de fumat – sfatul psihologului

Cum te laşi de fumat – sfatul psihologului

Vin fiert cu ciocolată amară

Vin fiert cu ciocolată amară

Ce mănâncă italienii când sunt la cura de slăbire?

Ce mănâncă italienii când sunt la cura de slăbire?

Dieta cu supe, ceaiuri şi alţi demoni: concluzii - operaţiunea detoxifiere CSID

Dieta cu supe, ceaiuri şi alţi demoni: concluzii – operaţiunea detoxifiere CSID

Ligia Pop: Ce mănâncă bebeluşul raw vegan

Ligia Pop: Ce mănâncă bebeluşul raw vegan

Ziua 4: dieta cu sucuri, salate şi supe - Operaţiunea DETOXIFIERE CSID

Ziua 4: dieta cu sucuri, salate şi supe – Operaţiunea DETOXIFIERE CSID

Ziua 4: supe, ceaiuri şi alţi demoni - Operaţiunea  DETOXIFIERE CSID

Ziua 4: supe, ceaiuri şi alţi demoni – Operaţiunea DETOXIFIERE CSID

Ziua 3: supe, ceaiuri şi alţi demoni - Operaţiunea DETOXIFIERE CSID

Ziua 3: supe, ceaiuri şi alţi demoni – Operaţiunea DETOXIFIERE CSID

Ziua 2: supe, ceaiuri şi alţi demoni- Operatiunea DETOXIFIERE CSID

Ziua 2: supe, ceaiuri şi alţi demoni- Operatiunea DETOXIFIERE CSID

Florentina Opriş : “Alegeţi fructe şi legume de aur”

Florentina Opriş : “Alegeţi fructe şi legume de aur”

Ziua 1: dieta cu supe, ceaiuri şi alţi demoni - Operaţiunea DETOXIFIERE CSID

Ziua 1: dieta cu supe, ceaiuri şi alţi demoni – Operaţiunea DETOXIFIERE CSID

Supe, ceaiuri şi alţi demoni - Operaţiunea DETOXIFIERE CSID

Supe, ceaiuri şi alţi demoni – Operaţiunea DETOXIFIERE CSID

6 moduri de a folosi iaurtul grecesc în bucătărie

6 moduri de a folosi iaurtul grecesc în bucătărie

Reguli de aur pentru podoaba capilară

Reguli de aur pentru podoaba capilară

Germania, destinaţia ideală pentru distracţie

Germania, destinaţia ideală pentru distracţie

Oportunităţi de business pentru femei în 2014

Oportunităţi de business pentru femei în 2014

Hrănirea artificială – o provocare în lupta cu kilogramele în plus

Hrănirea artificială – o provocare în lupta cu kilogramele în plus

Ce ai spune de un city-break la Istanbul?

Ce ai spune de un city-break la Istanbul?

Ce cheltuieri lunare implică menţinerea în formă?

Ce cheltuieri lunare implică menţinerea în formă?

Scurt jurnal de călătorie: Lefkada

Scurt jurnal de călătorie: Lefkada

Unde găseşti cea mai bună pâine din lume?

Unde găseşti cea mai bună pâine din lume?

Corina Caragea ne prezintă 4 moduri în care să purtăm comozii jeanşi

Corina Caragea ne prezintă 4 moduri în care să purtăm comozii jeanşi

Ceaiurile - băuturi cu puteri vindecătoare!

Ceaiurile – băuturi cu puteri vindecătoare!

Antrenorul personal, Ana Dumitrescu, ne dezvăluie secretul de a fi în formă

Antrenorul personal, Ana Dumitrescu, ne dezvăluie secretul de a fi în formă

Tinerii, din ce în ce mai afectaţi de bolile inflamatorii intestinale. Află cauzele, simptomele şi tratamentele de ultimă generaţie

Tinerii, din ce în ce mai afectaţi de bolile inflamatorii intestinale. Află cauzele, simptomele şi tratamentele de ultimă generaţie

Ce se ascunde în spatele dependenţei de shopping?

Ce se ascunde în spatele dependenţei de shopping?

Tehnici pentru machiajul feţei în viteză

Tehnici pentru machiajul feţei în viteză

Alege alimentele cu atenţie! Ai grijă să nu cazi în capcană!

Alege alimentele cu atenţie! Ai grijă să nu cazi în capcană!

Teste medicale obligatorii în sarcină, pe categorii de vârste

Teste medicale obligatorii în sarcină, pe categorii de vârste

Elena Gheorghe - o pofticioasă care arată perfect

Elena Gheorghe – o pofticioasă care arată perfect

Echitaţia - terapie pentru copiii cu autism şi metodă inedită de a da jos kilogramele

Echitaţia – terapie pentru copiii cu autism şi metodă inedită de a da jos kilogramele

Prima impresie contează! Iată ce apreciază angajatorii la primul interviu de angajare

Prima impresie contează! Iată ce apreciază angajatorii la primul interviu de angajare

Semifreddo cu migdale prăjite

Semifreddo cu migdale prăjite

Dinţi mai albi – cum îi poţi avea?

Dinţi mai albi – cum îi poţi avea?

Slăbirea după naştere şi alimentaţia celor diagnosticaţi cu tumori cerebrale

Slăbirea după naştere şi alimentaţia celor diagnosticaţi cu tumori cerebrale

Sylvia ne dezvăluie trucurile ei de frumuseţe

Sylvia ne dezvăluie trucurile ei de frumuseţe

Cât mănânci la prima întâlnire? 7 reguli pe care să le respecţi

Cât mănânci la prima întâlnire? 7 reguli pe care să le respecţi

Edinburgh, dragoste la prima vedere

Edinburgh, dragoste la prima vedere

De ce unii bărbaţi au sânii mari? Află cauzele ginecomastiei!

De ce unii bărbaţi au sânii mari? Află cauzele ginecomastiei!

Andreea Raicu: Sportul este amuzant!

Andreea Raicu: Sportul este amuzant!

Cât mai costă astăzi să trăieşti bio

Cât mai costă astăzi să trăieşti bio

Sfaturi de top pentru podoaba capilară

Sfaturi de top pentru podoaba capilară

Menopauza, o etapă firească în viaţa noastră

Menopauza, o etapă firească în viaţa noastră

Anca Serea - astă seară facem sport în familie!

Anca Serea – astă seară facem sport în familie!

Doresc să adopt un copil. Cum procedez?

Doresc să adopt un copil. Cum procedez?

Mirela Stelea face sport în loc să facă cina!

Mirela Stelea face sport în loc să facă cina!

Designerul Alexandru Ciucu a slăbit 15 kilograme. Nu mănâncă roşii, morcovi şi sfeclă!

Designerul Alexandru Ciucu a slăbit 15 kilograme. Nu mănâncă roşii, morcovi şi sfeclă!

Geanina Ilieş mănâncă broccoli şi usturoi

Geanina Ilieş mănâncă broccoli şi usturoi

DJ Wanda: ”Nu mănânc cartofi!”

DJ Wanda: ”Nu mănânc cartofi!”