Mădălina Drăgoi

 Senior Editor si Fashion Stylist

Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy.

Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru care lucrau atât din punct de vedere al vestimentaţiei din cele mai recente colecţii ale marilor case de modă, cât şi a procedurilor de înfrumuseţare pe care le purtau cu discreţie.
La un moment dat, suntem anunţaţi că speranţa de viaţă a crescut la 120 de ani, că oamenii se vor bucura de o tinereţe prelungită – medicina antiaging face progrese semnificative zi de zi – şi la 80 de ani ne vom simţi ca la 50.
Suntem întrebaţi “cine vrea să trăiască 120 de ani?” Sosise momentul unui sondaj de opinie. Suntem împărţiţi în două grupuri: Europa Vest şi Europa de Est.
M-aş fi aşteptat ca reprezentatele ţărilor cu un nivel de trai ridicat să voteze cu ambele mâini că vor să atingă pragul de 120 de ani. Însă, surpriză: NU. Abia s-au strâns 40%. În schimb, au răspuns afirmativ într-un număr foarte mare, 80%, jurnaliştii ce reprezentau “rudele sărace” ale Europei.

Iată că de multe ori, ne amăgim că bunăstarea materială reprezintă cheia tuturor problemelor. Permiteţi-mi să vă contrazic: sănătatea este cheia.
Dacă suntem sănătoşi şi optimişti ne putem îndeplini visele, ne putem bucura de ceea ce avem şi credeţi-mă suntem mai bogaţi decât credem!

Alături de echipa Ce se întâmplă, doctore? zi de zi aduc în atenţia voastră subiecte reale, umane, inspirate din realitate şi găsim soluţii alături de prestigioşi specialişti. Mereu am avut credinţa că dacă măcar o persoană dintre cei care citesc un articol, a mers la doctor rezolvând o problemă de sănătate, ne-am atins scopul.

Cu sfaturi practice, bun gust, răbdare şi informare oricine reuşeşte să arate şi să se simtă bine.

Pasiunile mele sunt moda şi călătoriile, aşa că mă găsiţi şi pe blogul STYLE TRAVELER:  http://styletraveler.tumblr.com/, lansat în dorinţa de a inspira, a ghida şi a fi de folos celor care vor sa aleagă o destinaţie de călătorie, ori vor să afle pe scurt ce puncte forte are ori cum să se îmbrace în acord cu spirtul locului respectiv. De exemplu: pot afla cum te îmbraci la un castel, la o recepţie la Paris, într-o escapadă la Londra ori la Moscova sau Milano, cum te îmbraci în ţările musulmane pentru a fi chic fără a sfida localnicii.

Fotografie de Horațiu Lazăr

Mă găsiţi şi aici:
[email protected]
FB: https://www.facebook.com/madalina.dragoi.92
Instagram: http://instagram.com/styletraveler#

Părinți divorțați – atenție la comportamentul copiilor! Iată semne îngrijorătoare!

Dr. Tatiana Popescu: Durerile de cap: 2 cauze la care nu te așteptai

Fructul pasiunii, fructul care costă cât 1,5 kg de mere. Îl poți cultiva și în România? Ce vitamine are? Cum să prepari acasă cea mai bună înghețată

Cum să lucrezi de acasă când sunt și copiii. Planul unui psiholog

Totul despre Vitamina D – când se ia, când este necesar să suplimentezi, când supradozarea provoacă îmbolnăvire, când să le dai copiilor și gravidelor

Cum să te obișnuiești la 19 grade în casă – idei de la nemți

Alexandra Tănase, farmacist: De la voluntar în Ferentari la misiuni umanitare în Africa și pe frontul din Ucraina

Camelia Anca Baciu, psiholog: „Ai divorțat? Nu face această greșeală față de copilul tău!”

Pancreasul – funcții, principalele afecțiuni, simptome boli, dietă pentru pancreas sănătos

Dieta daneză- Cum slăbești 11 kilograme în 13 zile. Beneficii, riscuri, plan alimentar

Horațiu Lazăr, artist vizual în Barcelona: Despre pasul de a lăsa fotografiile amintiri pentru fotografiile creative

Cum să îți antrenezi răbdarea cu copiii – sfatul unui psihoterapeut mamă

6 semne că mănânci emoțional

6 semne că mănânci emoțional

Pântecul femeii – câte terminații nervoase are și de ce este centrul bunăstării, echilibrului și vieții

Gazpacho - cea mai sănătoasă supă a verii, rețetă ușoară din Spania

Gazpacho – cea mai sănătoasă supă a verii, rețetă ușoară din Spania

Papaya - ce gust are direct culeasă din copac

Papaya – ce gust are direct culeasă din copac

Cum să-i spui partenerului că te-ai îndrăgostit de altcineva?

Probleme cu fierea? Iată ce alimente sunt de evitat și ceaiuri naturiste ajută

Educația sexuală - cum să o privim corect?

Educația sexuală – cum să o privim corect?

Navi: Despre cei 4 ani de la operația de micșorare a stomacului, dietă și practicarea recunoștinței

Miriam Mircea, profesor în Germania: Cum sunt copiii protejați de violența fizică de sistemul social german

Cum să-i comunici partenerului că nu ești mulțumit de viața sexuală

De ce să îți bei cafeaua în ceștile bune și în cele mai frumoase locuri?

Claudia Benu, model: Secrete de frumusețe

Probleme cu fierea (bila, colecist)? Iată simptomele și dieta care ajută

Cea mai importantă lecție pentru părinții care vor copii de succes

Cristina Andreea Stan, coach: De ce să nu iei decizii importante în faza de îndrăgostire dintr-o relație

Copiii învață părinții să fie mai eficienți. Iată cum

Infecțiile urinare la copii – greu de identificat. Vezi din ce cauze apar

Claudia Benu, model cu o carieră de 20 de ani: Despre începuturile în modă

Cu copilul la restaurant sau nu?

Cu copilul la restaurant sau nu?

Și oamenii fericiți au probleme! Iată secretul lor pentru a le rezolva

Cum să fii mai bine organizat - trucuri de la nemți

Cum să fii mai bine organizat – trucuri de la nemți

Dr. Laura Panait: Bila – din ce cauză se îmbolnăvește?

Când este momentul să mergi la psihoterapie?

Mâncat conștient – reguli de bază

Mâncat conștient – reguli de bază

Ileana Petrache despre sport în vacanțe: trekking în junglele din Costa Rica, kayaking în Africa de Sud, scufundări printre rechini la Capul Bunei Speranțe   

Amanta fostului – o capcană sau o soluție pentru împăcare?

Mărimea... porțiilor contează? Vezi ce să faci să nu mănânci excesiv!

Mărimea… porțiilor contează? Vezi ce să faci să nu mănânci excesiv!

Cum să nu uiți să faci analizele și testele de sânge obligatorii

Valeria Vîrlan: ”Feminitate nu înseamnă doar să pui tocuri și să flirtrezi”

Cu alăptatul în jurul lumii…

Cu alăptatul în jurul lumii…

Cum mi-a schimbat viața trezitul dimineața

Un secret al cuplurilor echilibrate: păstrarea pasiunilor proprii

Cum se simte să fii îndrăgostită la 40 de ani

Incontinența urinară – soluții de tratament

Părinții care se despart nu divorțează și de copii

Loredana Negrilă, TVR: ”Ador rochiile bleu ciel din mătase naturală”

De ce ne face înotul fericiți?

De ce ne face înotul fericiți?

Dietă, alimente interzise și tratamente naturiste pentru infecții urinare

Povești din Pakistan, Peru, Vietnam, Yemen prin ochii unei călătoare din România

Cum să ai grijă de păr și piele vara

Cum să ai grijă de păr și piele vara

De ce să te trezești dimineața devreme?

De ce să te trezești dimineața devreme?

Salata Bandiera - rețeta perfectă pentru cinele de vară

Salata Bandiera – rețeta perfectă pentru cinele de vară

Îți cade părul de mai mult de 3 luni? Ai o leziune care sângerează des și nu se vindecă? Mergi de urgență la dermatolog

Infecție urinară sau cistită? Un medic îți explică diferențele

Sfaturile unui psiholog cunoscut pentru femei ca să fie fericite: iubirea de sine, orgasmul, râsul

3 gesturi simple care îți ”salvează” pielea vara

Pierderi de urină? Vezi din ce cauze apar

Loredana Negrilă, TVR ”Alerg de 2,3 ori sau înot, săptămânal”

Ce se întâmplă cu pielea ta când o expui la soare

Cum se schimbă viață unei persoane care suferă de scleroză multiplă?

Granola – rețeta simplă a italienilor

Granola – rețeta simplă a italienilor

Colonul iritabil - cum îi recunoști simptomele

Colonul iritabil – cum îi recunoști simptomele

Orez în stil cantonez - rețeta simplă și delicioasă a italienilor

Orez în stil cantonez – rețeta simplă și delicioasă a italienilor

Helicobacter Pilori– prin ce teste și analize se detectează?