Dr. Ovidiu Grecu

Dr. Ovidiu Grecu, cu peste 24 de ani de experiență, este specialistul Clinicii Zetta în Chirurgia Estetică a Sânului și Chirurgia Secundară a Sânului.

Dr. Ovidiu Grecu are o experiență de peste 24 de ani în chirurgia plastică și estetică, cu peste 6000 de intervenții chirurgicale și estetice din care cel puțîn 1600 doar intervențîi de implant mamar. Membru important în elita chirurgilor esteticieni de la ora actuală, Dr. Ovidiu Grecu este recunoscut pentru expertiza sa atât în lumea medicală, cât și în rândul pacientelor sale.

Nu îi plac titlurile pentru că rezultatele vorbesc despre talentul și experiență dumnealui, dar trebuie să va spunem că este medic primar în Chirurgia Plastică, Estetică și Microchirurgia Reconstructivă și este primul chirurg estetician din România care a adus în dezbatere conceptul „chirurgie estetică responsabilă”. Dincolo de frumusețea unui rezultat, dr. Ovidiu Grecu este focusat pe stabilitatea acestuia în timp și pune pe primul loc sănătatea pacientului.

TITULATURI

Medic primar chirurgie plastica, estetica si microchirurgie reconstructiva
Doctor in stiinte medicale
Membru titular al Asociatiei Chirurgilor Plasticieni din Romania
Membru al Societatii Romane de Chirurgie Estetica
Membru al Asociatiei de Medicina Antiaging
Membru al Societatii Romane de Chirurgie a Mainii
Membru al Asociatiei ISAPS (The International Society of Plastic Surgery)

Practicarea chirurgiei plastice în Spitalul de Chirurgie Plastică și Arsuri și Spitalul Universitar CFR 2 concomitent cu dezvoltarea abilităților în chirurgia estetică în clinici private din România și Europa (Italia, Spania, Turcia) au avut un rol major pentru formarea specialistului Dr. Ovidiu Grecu de astăzi.

Chirurgia estetică și procedurile specifice acesteia reprezintă domeniul în care Dr. Ovidiu Grecu a acumulat o vastă experiență, fiind solicitat pentru rezolvarea unor cazuri extrem de dificile și cu particularități câteodată unice, cazuri apărute în urma unor evoluții nedorite și impredictibile a țesuturilor după ce au suferit o intervenție chirurgicală cu scop estetic sau reconstructiv.

Dr. Ovidiu Grecu: chirurgia estetică responsabilă VIDEO

Dr. Ovidiu Grecu: chirurgia estetică responsabilă VIDEO

Chirurgia estetică responsabilă ar trebui să împiedice pacienții care recurg la intervenții nepotrivite de dragul de a atinge tinerețea fără bătrânețe.