Dr. Silvia Cojocariu este medicul stomatolog la care pacienții ajung, în primul rând, pe bază de recomandare.
Atenția la detalii, folosirea celor mai noi tehnologii și supraspecializarea în ortodonție, obținută în Statele Unite ale Americii, se numără printre diferențiatorii care îi determină pe pacienții ei să o recomande celor apropiați.
A absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” Facultatea de Medicină Dentară din București. Are dublă specializare - Ortodonție și Ortopedie Dento Facială și Parodontologie, obținute pe parcursul a 6 ani de rezidențiat.
Cariera profesională:
A participat la numeroase cursuri, atât în România cât și în străinătate în domeniul ortodonției.
Supraspecializarea în ortodonție a obținut-o în Statele Unite ale Americii, în cadrul Don McGann Postgraduate School of Dentistry.
A urmat cursuri de specializare în Statele Unite pentru tratamentele ortodontice cu aparate invizibile pe bază de gutiere transparente și deține certificare Invisalign.
Utilizează cu succes tehnici avansate de ancoraj scheletal, mini implanturi ortodontice, aparate ancorate pe implanturi ortodontice precum Benefit și tehnici combinate de ancoraj scheletal cu aparate invizibile pe bază de gutiere transparente.
Folosește cele mai noi tehnologii în domeniul Ortodonției – digitalizarea procesului de diagnostic și tratament prin intermediul unui software specializat și utilizarea conceptului de customizare/personalizare a aparatului dentar pentru fiecare pacient în parte. Diagnosticul și întreg planul de tratament sunt realizate digital, cu ajutorul noilor tehnologii.
Este un medic pasionat și dedicat acestei meserii. Consideră că pacientul este pe primul loc în cadrul oricărui tratament, de aceea alege întotdeauna cu atenție și răbdare planul de tratament cu cele mai bune manopere raportate la fiecare caz în parte. Consideră că pacientul trebuie să fie informat înainte și după tratament, de aceea răspunde cu răbdare la toate întrebările și nelămuririle care pot să apară.
De peste opt ani, Dr. Silvia Cojocariu este coordonatoare a departamentului de Ortodonție și Ortopedie Dento-Facială din cadrul Clinicii Dentville.
Date de contact:
Adresă Clinica Dentville: Strada Dumitru Zosima 91 - Sector 1 București
Website: https://dentville.ro/
Facebook: https://www.facebook.com/dentville.ro/
Telefon programări: 0743 368 422