Despre metode care pot să stopeze timpul am vorbit cu Dr. Ovidiu Grecu, un chirurg plastician cu peste 24 de ani de experienţă în chirurgia plastică şi estetică.
Toate intervenţiile minim invazive de tipul injectărilor nu pot să şteargă anii de pe chip. Pot, în schimb, să păstreze ceea ce ai în acel moment, să te facă să arăţi un pic mai odihnită, mai luminoasă. După o injectare de botox sau acid hialuronic ( făcută corect şi cu doza optimă în punctele în care ai nevoie), cei din jur vor observa o îmbunătăţire, dar nu ceva prea evident. Pur şi simplu vor remarca faptul că arăţi mai bine decât data trecută când v-aţi întâlnit!
Medicii folosesc mai multe tipuri de substanţe pentru injectare: toxină botulinică, acid hialuronic, colagen. Medicul Ovidiu Grecu ne-a explicat fiecare substanţă în ce zonă se injectează şi cu ce scop.
Această substanţă a avut şi are încă şi alte indicaţii medicale ( pentru copii cu spasticitate, de exemplu). Ea se injectează în frunte şi în zona din lateralul ochilor (unde se formează aşa-zisa “laba gâştei”) pentru a “paraliza” uşor muşchii la a căror încordare se creează ridurile şi care, cu timpul, se adâncesc. Dr. Ovidiu Grecu ne-a povestit detaliat unde anume se injectează toxina, cu ce frecvenţă, cât durează o şedinţă, ce e de făcut imediat după injectare şi cum păstra cât mai mult timp efectul acesteia.
Această substanţă are multiple utilizări: pentru crearea de volum în zonele unde acesta s-a pierdut din cauza vârstei sau pentru “umplerea” anumitor “şanţuri” precum cel naso-labial ori atenuarea cearcănelor. Măiestria şi experienţa medicului se văd în aceste tipuri de injectări, pentru că, din păcate, lucrurile pot scăpa cu uşurinţă de sub control. O injectare nereuşită – prea multă substanţă într-un loc nepotrivit sau acumularea substanţei sub piele – poate determina exact efectul contrar dorit: un chip care îşi pierde armonia. Dacă pentru acidul hialuronic există un antidot ce se poate injecta şi se remediază “greşeala” ( fie prea multă substanţă, fie un loc de injectare nepotrivit, fie o reacţie a corpului la respectiva substanţă), pentru toxina botulinică, tot ce putem face, este să aşteptăm între 4 şi 6 luni pentru ca efectul să treacă de la sine.
Dr. Ovidiu Grecu ne spune în interviu când se foloseşte mezoterapia şi când se foloseşte microneedling-ul, care e diferenţa între ele şi cu ce substanţe se realizează.