Genți din piele de pește și cămăși din ciuperci sau celuloză de hârtie – noi tendințe în moda sustenabilă și ecologică

Vă puneți întrebări în legătură cu proveniența materialelor utilizate în producția hainelor dumneavoastră? Din ce sunt făcute? Cum au fost produse? Majoritatea dintre noi nu ne punem astfel de întrebări pentru că, dacă am face-o, s-ar putea să ne simțim puțin inconfortabil. Din fericire, cercetarea poate ajuta industria modei să ia inițiativa în adoptarea economiei circulare.

Dacă ați face un inventar al garderobei dumneavoastră, sunt șanse mari să constatați că multe dintre hainele din dulap sunt confecționate, cel puțin parțial, din poliester și nailon. Aceste materiale textile ieftine stau la baza dezvoltării modei de consum, fiind prezente în acest moment în aproximativ 60% dintre hainele pe care le purtăm și în 70% dintre produsele textile de uz casnic.

Poliesterul și nailonul sunt fibre sintetice obținute din combustibilii fosili, așadar, derivate din petrol și gaze naturale. Procesul de producție a acestor fibre, rolul dominant jucat în industria modei și faptul că nu sunt biodegradabile fac ca impactul asupra mediului înconjurător să fie enorm. Acestea conțin, de asemenea, problematicele microplastice, care reușesc să se infiltreze în orice colț imaginabil al pământului, oceanelor sau căilor navigabile.

Recomandări

Cum scăpăm de cicatrici? Tehnici minim invazive care redau pielii aspectul sănătos

O piele impecabilă în sezonul rece? Iată ce te ajută să obții colagen și elastină la…

Fiind o fibră naturală, bumbacul ar fi mai ușor de reciclat. În plus, necesită o cantitate redusă de combustibili fosili în procesul de producție, comparativ cu nailonul, de exemplu. Cu toate acestea, industria bumbacului presupune, la rândul ei, cultivarea unor suprafețe masive de teren. De asemenea, la nivel mondial, culturile de bumbac sunt stropite cu o mulțime de substanțe chimice. În cele din urmă, cultivarea bumbacului necesită folosirea unor cantități de apă uriașe. Ce putem face?

Mai puține substanțe chimice toxice în producția de textile „naturale”

Textilele pe bază de substanțe biodegradabile se profilează ca o soluție. Există o mulțime de inovații în acest domeniu, cu tehnologii noi – și vechi – care-și propun să transforme deșeurile și reziduurile din alte industrii în materiale sustenabile, biodegradabile, mai prietenoase cu planeta.

Viscoza și liocelul / lyocell-ul (alternative mai ieftine și mai sustenabile pentru mătase) sunt ambele obținute din lemn și sunt recomandate ca alternative mai durabile decât bumbacul natural și poliesterul sintetic. Acestea sunt fibre artificiale, semisintetice: deși au o bază naturală și solicită mult mai puțin teren cultivat și apă, în comparație cu bumbacul, au nevoie totuși de o activitate de procesare intensă și presupune utilizarea unor solvenți pentru a fi transformate în textile care să poată fi purtate.

Stina Grönqvist, șefa echipei de cercetare de VTT Technical Research Centre of Finland Ltd, este o specialistă în materiale de origine biologică, dar nu este impresionată de metodele actuale de producție a viscozei și a liocelului. „În prezent, materia primă de bază este limitată, solvenții utilizați și substanțele chimice necesare nu sunt sigure și prietenoase cu mediul, iar lanțul valoric de producție, în special tratamentele de prelucrare a fibrelor textile, provoacă o poluare semnificativă a apelor potabile’.

De exemplu, în procesul de producție viscozei, celuloza obținută din lemn este tratată cu substanțe chimice, iar ulterior se aplică un solvent, pasta rezultată fiind transformată într-un fir subțire. Acest proces extrem de poluant eliberează multe substanțe chimice toxice în aer și în cursurile de apă din jurul fabricilor.

Producția de liocell este similară, dar utilizează un solvent direct, N-oxid de N-metilmorfolină (NMMO), care nu presupune modificarea chimică de care este nevoie pentru viscoză. În timp ce producția de liocel este considerată mai puțin poluantă față de cea de viscoză, solventul NMMO este un produs exploziv și foarte instabil, motiv pentru care este recomandată limitarea utilizării sale.

Proiectul GRETE, coordonat de VTT, urmărește dezvoltarea de noi dizolvanți non-toxici și reciclabili care vor spori siguranța și sustenabilitatea procesului de fabricare a textilelor pe bază de lemn. Această nouă tehnologie va elimina multe dintre riscurile actuale, atât pentru sănătatea umană, cât și pentru mediul înconjurător, pe care le implică procesele actuale de fabricație și, de asemenea, va deschide calea către producția de fibre textile de înaltă calitate dintr-o gamă mult mai largă de materii prime sustenabile, așa cum sunt celuloza de hârtie, hârtia materialele textile reciclate.

„Înlocuirea procesului actual de dizolvare a celulozei cu utilizarea celulozei din hârtie ar aduce un câștig pentru mediu și economie, deoarece vorbim despre o materie primă mai puțin prelucrată”, a explicat Grönqvist. Proiectul de cercetare presupune și dezvoltarea unor fibre cu proprietăți complet noi, care pot contribui la reducerea cantității de apă utilizate în etapa de producție.

Ciupercile, pe cale să sosească în dulapul din apropiere

Deși tehnologia inovatoare la care lucrează Grönqvist se află încă în fază incipientă, aceasta speră că soluții similare să fie dezvoltate și adoptate de industria modei, astfel încât materialele textile sustenabile să devină mai accesibile în raport cu fibrele sintetice, bazate pe utilizarea de combustibili fosili.

Cu toate acestea, nu este ușor să produci schimbări într-o industrie atât de mare precum cea a modei. „Nu conștientizăm că hainele și materialele textile folosite azi sunt rezultatul a zeci de ani de progrese tehnologice”, a declarat Gianluca Belotti, șeful departamentului de inovație de la Mogu. După ani întregi de inovare în industrie, am devenit capabili să producem haine „în cantități incredibile, cu un timp de producție foarte redus, eficient și la un cost foarte mic. Așadar, trecerea la o nouă paradigmă este o adevărată provocare”.

Este o sarcină pe care Belotti și-o asumă bazându-se pe un material natural relativ nou, care poate completa arsenalul global din ce în ce mai mare de textile sustenabile, de origine biologică: miceliul.

Miceliul este partea vegetală a ciupercilor, dacă vreți, etapa premergătoare dezvoltării ciupercilor. În prezent, Belotti coordonează proiectul My-Fi, care dezvoltă și extinde o nouă modalitate de producere a materialelor pe bază de miceliu. Pornind de la reziduuri agroindustriale, fibrele de miceliu sunt produse cu ajutorul tehnologiei brevetate de Mogu, care generează emisii minime de dioxid de carbon (CO2), necesită un consum foarte mic de energie și reciclează apa folosită în acest proces.

Această tehnologie are, de asemenea, capacitatea de a simplifica lanțul complex și globalizat de aprovizionare din industria modei. „Când poți folosi reziduurile industriei locale, dezvoltând o nouă unitate de producție la nivel local pentru cultivarea materiei prime, pe care să prelucrezi și să o vinzi în apropiere, atunci simplifici foarte mult logistica aferentă industriei textile”, a declarat Belotti. „Poți chiar să combini mai multe etape din lanțul valoric într-o singură fabrică de producție și să te asiguri că totul este produs în conformitate cu cele mai bune practici ale momentului”.

Beneficiile miceliului asupra mediului înconjurător sunt greu de ignorat, mai mărci vestimentare de top începând să le folosească ca alternativă pentru piele. Belotti consideră că industria modei este într-adevăr pregătită pentru schimbare și că „tânjește după noi soluții sustenabile și practice în piață”.

Prin urmare, unul dintre obiectivele-cheie ale proiectului My-Fi este de a rezolva o parte dintre limitările actuale în lucrul cu miceliul și de a impulsiona adoptarea de către piață a acestui material textil sustenabil și versatil.

Inovarea este esențială pentru a declanșa o schimbare majoră în mentalitatea mărcilor din industria modei și a consumatorilor cu privire la textile. Cu toate acestea, în ambițiile noastre de a revoluționa industria și de a atenua impactul acesteia asupra mediului, ar trebui să ne inspirăm și din practicile folosite cu mii de ani înainte de apariția tehnologiilor moderne.

Ce-ați spune de o geantă din piele de pește?

Potrivit lui Ayelet Karmon, coordonatoarea proiectului FISHSkin, există dovezi că pielea de pește este utilizată de oameni de peste 6.000 de ani pentru producere de piese vestimentare.

Pielea de pește oferă mai multe avantaje importante: procesul de tăbăcire este mai rapid și presupune mult mai puține substanțe chimice și energie comparativ cu pielea de vacă, de exemplu. Și, deși pielea este extrem de subțire, este, în același timp, foarte rezistentă.

Toate aceste proprietăți fac din pielea de pește un material foarte atractiv pentru industria modei, oferind sectorului sustenabilitatea și circularitatea dorite din ce în ce mai mult de consumatori.

Pielea de pește este, de asemenea, o resursă pe care o avem – și vom continua să o avem – din abundență. Karmon remarcă faptul că producția de pește a crescut constant în ultimul deceniu și va continua să crească. Presupunând că pielea de pește este un reziduu al acvaculturii marine, obținerea ei nu implică utilizarea apei potabile sau a unor terenuri agricole, iar amprenta de carbon este considerabil mai redusă comparativ cu alte forme de agricultură.

„Peste 50% din totalul capturilor de pește nu este folosite ca hrană, generând astfel aproape 32 de milioane de tone de deșeuri. O cantitate substanțială din aceste deșeuri este reprezentată de pielea peștilor”, a explicat Karmon.

Îmbinând expertiza designerilor vestimentari, a designerilor industriali, a oamenilor de știință din domeniul materialelor și al acvaculturii, precum și expertiza societăților direct conectate la piață, FISHSkin își propune să impulsioneze folosirea pielii de pește în industria modei.

Karmon crede că ar trebui să ne schimbăm complet concepția despre modul în care sunt obținute și produse textilele: „Nu văd niciun motiv pentru a cultiva anumite plante doar pentru industria modei și îmi doresc ca toate materiile noastre prime să fie folosite mai întâi în alte scopuri și doar ulterior pentru modă. Până la sfârșitul duratei de viață, toate materialele, dacă sunt prelucrate corect, ar trebui să fie biodegradabile sau disponibile pentru prelucrare în continuare, în vederea refolosirii.”

Până la urmă, în asta constă economia circulară, respectiv ideea de a oferi planetei mai mult decât primim, așa cum evidențiază în Planul de acțiune al Comisiei Europene privind economia circulară.

Industria textilă este al patrulea cel mai mare consumator de materii prime și apă din UE, fiind astfel un domeniu-cheie pentru inovare și unul de mare interes pentru consumatori.

Așadar, data viitoare când cumpărați o cămașă sau o geantă, încercați să verificați eticheta pentru a vedea din ce este făcută. Deși mai avem încă un drum de parcurs până când gențile din piele de pește și cămășile din ciuperci vor fi disponibile pe scară largă, nu este niciodată prea devreme pentru a începe să ne schimbăm mentalitatea cu privire la proveniența produselor noastre și la impactul pe care îl au asupra sănătății planetei și a oamenilor.

Acest articol a fost publicat inițial în Horizon, revista de cercetare și inovare a UE.