Dacă vrei unghii frumoase și îngrijite, atunci trebuie să ții cont de câteva sfaturi simple.
Cuticulele – de care vorbește toată lumea – arată impecabil la extrem de puține femei. Deci, cam ce ar fi de făcut să le transformi, să le remodelezi?
Înainte de toate, e bine să știi că, realistic vorbind, cuticulele sunt pielițe moarte agățate de suprafața unghiei. Și care, da, devin extrem de inestetice. Atenție: nu confunda cuticule cu hiponichiumul, adică țesutul de sub marginea liberă a unghiei, care previne pătrunderea bacteriilor.
„Forma cuticulelor împiedică aderența perfectă a lacului de unghii, de aceea e important să le împingem și să le modelăm, să eliberăm unghia de acțiunea lor”, ne recomandă Mari Luca, nail-artist.
Pentru a ajuta unghiile să facă față agresiunilor zilnice care ne strică manichiura și ne pun în umbră frumusețea mâinilor, iată care sunt recomandările expertului.
„Primul și cel mai important pas este să ne degresăm unghiile, să le pilim cu finețe și apoi să folosim un ulei emolient, special pentru cuticule. Da, e important să cauți un ulei special conceput pentru combaterea cuticulelor și să nu apelezi la un ulei de corp sau o cremă de mâini”, explică Mari Luca.
Îl aplici în formă de U, în jurul întregii unghii, la toate degetele, și lași să acționeze timp de 30 de secunde. Ulterior, îndepărtezi excesul cu un bețigaș de ureche.
Următoarea etapă? Împingem cuticulele și eliberăm unghia.
Dacă vrem să ne perfecționăm munca, atunci ne îndreptăm spre baie și ne facem un gomaj al mâinilor. Masăm preț de câteva minute și insistăm pe marginea unghiilor.
Gomajul este esențial în eliminarea reziduurilor care sunt încă prezente pe unghii, așa că nu ezita. Odată finalizat gomajul, clătești cu apă și săpun din abundență și gata, ești ca nouă. Sau mai exact spus, mâinile tale sunt ca noi!
Să îți cureți cuticulele este minunat, dar să le împiedici să apară ar fi perfect. Și nu există rețetă magică pentru asta, dar perseverența face minuni.
„Uleiul de cuticule trebuie aplicat în fiecare seară, nu doar când ne aducem aminte. Masăm marginea unghiilor dacă avem lac de unghii sau unghia întreagă dacă nu le avem colorate. Masăm unghiile lejer ca să facem ingredientele active din ulei să penetreze cât mai bine, dar și ca să stimulăm circulația sangvină de la baza unghiei”, ne explică expertul.
În niciun caz nu trebuie să folosim instrumente care ne pot face rău, cum ar fi chiurete sau clești care ne-ar putea răni ușor. Orice obiect care ți-ar putea cauza răni nu are ce căuta în trusa ta de frumusețe. Pot apărea tăieturi, panarițiu, infecții.
Ia aminte și tratează-te cu blândețe dacă vrei să te bucuri de unghii frumoase.