Există produse care te ajută să fii fresh, să te simți bine și să arăți bine chiar și atunci când transpiri în sala de forță. Care sunt acestea? Citește în rândurile de mai jos!
Faci antrenament cel puțin de 3 ori pe săptămâna și ți se pare o corvoadă să te speli pe cap tot de atâtea ori? Iată ce ai de făcut pentru a te simți și arăta fresh chiar și după o jumătate de oră de alergat pe bandă! Următoarele produse nu trebuie să îți lipsească din geanta de sală:
Dacă îți aplici deodorant la subraț dimineața, s-ar prea putea ca el să nu reziste pe tot parcursul zilei. Mai ales dacă treci și pe la sala de forță. Astfel, un deodorant pe care te poți baza poate fi o soluție ideală pentru zilele intense de antrenament.
La finalul oricărei sesiuni de fitness, tenul tău va arată transpirat. Folosește șervețele umede antibacteriene pentru a îndepărta impuritățile înainte de a-ți reîmprospăta machiajul. În caz contrar, dacă vei aplica direct pe tenul acoperit de sudoare orice formă de machiaj, chiar și fond de ten, acneea nu te va ocoli.
Citește și: Şerveţelele umede, nelipsite în bagajul de vacanţă! Cum le alegi pe cele mai potrivite?
După un antrenament serios, tenul tău va străluci și asta nu doar din cauza sebumului sau a transpirației, ci și pentru că circulația sângelui se intensifică. O loțiune hidratantă este perfectă în cazul acesta, va controla excesul de sebum și îi va oferi tenului tău nutrienții de care are nevoie pe întreg parcursul zilei. Crema poate fi aplicată atât înainte, cât și după antrenament.
Spre deosebire de fondul de ten, BB sau CC cream-ul vor permite pielii să respire în timpul exercițiilor sportive, astfel că, dacă nu te simți confortabil purtând machiaj la sală, poți opta pentru o astfel de soluție. Vei arăta fresh, iar micile imperfecțiuni îți vor fi acoperite!
Citește și: BB cream: ce este, cum se aplică şi de ce să-l porţi cu masca de protecţie
Firește că după fitness nu îți poți spăla părul. Dacă vrei să arăți fresh totuși, fără a fi nevoită să îți prinzi părul sau să îl ascunzi sub o șapcă, trebuie să alegi șamponul uscat. Acesta absoarbe excesul de sebum și transpirația, conferind volum la rădăcină.
Nimeni nu va ști că tocmai te-ai întors de la sală!
Citește și: Şamponul uscat – tot ce trebuie sa stii ca sa-l folosesti corect, avantaje şi dezavantaje
Surse: Be Beautiful, We Go Wild, Inspired by this