Oricât de dedicată ai fi folosirii factorului de protecție sau oricât de des ți-ai aplica acidul hialuronic pe ten, liniile fine și ridurile nu întârzie să apară. Știm, soluția în acest sens sunt injectările cu botox, dar dacă nu îți permiți să faci acest pas, sunt câteva ingrediente care au efecte similare, dar cu bani puțini. Ce trebuie să știi, însă, este faptul că trebuie să fii înzestrată și cu multă răbdare.
Multe persoane sunt preocupate de procesul de îmbătrânire, iar injecțiile cu botox sunt prima soluție care ne vine în minte. Din fericire, există și alternative care nu implică ace, iar anumite ingrediente integrate într-o rutină bine stabilită te pot ajuta să reduci ridurile și liniile fine prin stimularea producției de colagen.
Peptidele sunt lanțuri scurte de aminoacizi care vin sub diferite forme. Un potențial anti-aging îl au peptidele, care se folosesc de aproape două decenii. Cercetările realizate de Institutul Național de Sănătate arată că peptidele au capacitatea de a stimula producția de colagen care ajută la volumizarea liniilor fine și reduce apariția ridurilor.
Indiferent de ceea ce te preocupă, acneea, liniile fine sau ridurile, retinolul și retinoizii sunt de mare ajutor în acest sens. După factorul de protecție, retinoizii sunt cea mai bună opțiune în tratamentul anti-îmbătrânire.
Retinolul este un ingredient care declanșează producția de colagen și elastină și face ca celulele să fie mai sănătoase și întinerite. Asta ajută la întinerirea barierii pielii, în special dacă se folosește pe termen lung.
Nu se recomandă folosirea retinolului și a retinoizilor dacă ești însărcinată sau alăptezi, dar din fericire există alternative în acest sens, precum rambutan și bakuchiol, care au efecte similare, dar mult mai delicate.
EGF, adică factorii de creștere epidermali, sunt regăsiți în piele și sunt un ingredient potrivit pentru repararea și întărirea barierei protectoare a pilii și prevenirea primelor semne de îmbătrânire. EGF accelerează producția de colagen și elastină și astfel reduci apariția ridurilor și liniilor fine.
Da, pielea are nevoie și de hidratare! O piele uscată și deshidratată amplifică ridurile și liniile fine și devin mai evidente. Atunci când te hidratezi, atât să bei apă, cât și să aplici produse hidratante, ai grijă de aspectul pielii. Ai nevoie de două ingrediente în sensul acesta: acid hialuronic și glicerină.
Antioxidanții protejează pielea de radicalii liberi, razele UV și poluare, iar cel mai bun antioxidant în acest sens este vitamina C, care contribuie la producția de colagen, asociată de cele mai multe ori cu reducerea ridurilor și liniilor fine.
În combinație cu protecția solară, pielea este de două ori mai protejată. Reamintim că protecția solară trebuie aplicată în fiecare zi din an!