Ai grijă de axilele tale utilizând deodorante naturale

  • Publicat:
  • Actualizat:
Ai grijă de axilele tale utilizând deodorante naturale

Pielea necesită o îngrijire atentă, cu atât mai mult cu cât vorbim de o zonă sensibilă, precum axila. Când vine vorba de produsele de igienă personală, acestea trebuie să bifeze, în principal, două aspecte: să fie eficiente împotriva transpirației și să nu provoace iritația pielii.

Cum marea majoritate a produselor disponibile pe piață conțin parfum (ingredient care conține, la rândul său, numeroase substanțe chimice care provoacă iritații), soluția constă în deodorantele naturale – află mai multe despre acestea!

Pielea din zona axilei este foarte fină și sensibilă, fiind predispusă iritațiilor. În plus, aceasta primește foarte puțină lumină solară, iar prin transpirația eliminată, se creează un mediu umed, propice dezvoltării bacteriilor, fapt ce sporește senzația de iritație și de mâncărime. Nu în ultimul rând, zona este expusă la diverși factori externi foarte agresivi, precum epilarea sau hainele purtate (strâmte și/sau din materiale nenaturale, care se freacă de piele).

Zona axilară poate fi afectată și de produsele de igienă personală utilizate – în special de deodorantele și produsele antiperspirante care conțin parfum. Acest ingredient, întâlnit în listă și drept „fragrance” sau „perfume”, este mai complex decât pare: conține peste 10 ingrediente individuale, 80% dintre acestea fiind substanțe chimice netestate cu privire la siguranța pentru oameni. Printre acestea se numără formaldehida, benzaldehida, acetona, ftalații, clorura de metilen (DCM) și camforul. Sunt cunoscute drept substanțe extrem de iritante pentru piele, dar și pentru sistemul respirator; de asemenea, o parte sunt substanțe cancerigene sau acre provoacă adesea reacții alergice.

Pentru a-ți proteja sănătatea, este foarte important să reții următoarele aspecte: un produs de igienă personală care conține parfum poate fi considerat sigur pentru sănătate dacă este prezent într-o cantitate sub 3% din ingredientele totale. Însă acest lucru nu este întotdeauna clar când cercetezi etichetele produselor. În astfel de situații, poți face un test simplu: testul mirosului. Dacă te lovește un parfum puternic imediat ce deschizi produsul, este foarte probabil ca acesta să conțină o cantitate mare de „parfum”. De asemenea, poți cerceta și lista ingredientelor; reține că acestea sunt listate în funcție de cantitatea sau concentrația folosită în produs. Astfel, dacă „parfum” nu apare în ultimele 2-3 rânduri, produsul respectiv va conține o concentrație ridicată.

Alternativa cea mai bună pentru a evita produsele periculoase pentru sănătate și a preveni apariția iritațiilor la nivelul pielii o reprezintă deodorantele naturale. Acestea sunt produse de igienă personală create din ingrediente active de origine naturală, marea majoritate provenind din agricultura organică și fiind obținute prin mijloace care respectă biodiversitatea. În cazul deodorantelor naturale, formula adesea nu implică utilizarea de materii prime care pot conține substanțe chimice, ingrediente de origine animală și, cel mai important, nu conțin parfum sau substanțe chimice periculoase precum aluminiu, parabeni, PEG, zirconiu și ftalați.

Printre ingredientele cele mai populare ale deodorantelor naturale se numără bicarbonatul de sodiu și untul de shea. Bicarbonatul de sodiu este un ingredient cunoscut pentru proprietățile alcaline, care contribuie la echilibrarea și menținerea pH-ului pielii și, în plus, ajută la neutralizarea mirosului de transpirație și la absorbția umezelii. Untul de shea, în schimb, are proprietăți antiinflamatorii și hidratante, calmând pielea iritată și prevenind apariția altor reacții. Adesea, produsele care conțin unt de shea (în special cele naturale) sunt recomandate persoanelor cu pielea sensibilă și hipersensibilă.

Multe dintre deodorantele naturale nu au o aromă, întrucât nu conțin, desigur, parfum. Totuși, vei putea găsi produse pe piață și cu arome, acest lucru fiind asigurat într-un mod natural prin utilizarea de uleiuri esențiale. Poți alege produsul potrivit pentru tine în funcție de preferințele personale: ori fără aromă, ori cu o aromă potrivită gusturilor tale.

Deodorantele naturale sunt esențiale pentru a asigura axilelor o îngrijire corespunzătoare și a preveni apariția de iritații. Pe lângă utilizarea acestora, specialiștii vin cu recomandări suplimentare:

– epilarea poate provoca iritații la nivelul pielii – asigură o hidratare corespunzătoare după fiecare epilare, iar dacă utilizezi lama, schimb-o cât mai des și alege lamele cu benzi hidratante;

– poartă haine din materiale naturale (bumbac, in), care să permită pielii să respire; evită cât mai mult hainele din materiale sintetice;

– în special pe timp de vară, alege haine lejere, care să nu fie strâmte în zona axilară, deoarece prin frecare pot apărea iritații;

– tot vara, se recomandă să porți haine în culori deschise, întrucât cele în culori închise favorizează producerea transpirației;

– fă dușuri în mod corespunzător, iar vara, de fiecare dată când simți nevoie (în funcție de cât de mult ai transpirat);

– evită produsele de igienă personală care conțin alcool, întrucât pot cauza iritații.

Deodorantele naturale sunt alegerea perfectă și recomandarea nr. 1 a dermatologilor pentru o zonă axilară fără iritații și o protecție corespunzătoare împotriva transpirației. Alege și tu produsele potrivite, benefice nu doar pentru zona axilară, ci și pentru sănătatea ta în general!

Urmărește CSID.ro pe Google News