Apa sărată în tratarea acneei: un nou truc cu potențiale riscuri

Tratamentul cu apa sărată pare promițător în lupta cu acneea, dar face cu adevărat ca aceasta să dispară? Așadar, iată ce efecte are asupra sănătății pielii.
  • Publicat:
Apa sărată în tratarea acneei: un nou truc cu potențiale riscuri
Foto: pexels

Din seria „trucuri descoperite pe TikTok” face parte și apa sărată ca metodă de tratament împotriva acneei. Se pare că această platformă socială este plină de trucuri și sfaturi care, uneori, pot fi de ajutor, alteori pot reprezenta un pericol mai ales pentru piele. Știm cât de costisitoare sunt tratamentele și vizitele la cabinetul medicului, motiv pentru care multe persoane aleg să caute remedii naturiste pe Internet. Când faci asta, tot este nevoie să te documentezi pentru că pielea noastră este diferită și, evident, poate reacționa diferit.

Tratamentul cu apă sărată pare promițător în lupta cu acneea, dar face cu adevărat ca aceasta să dispară? Așadar, iată ce efecte are asupra sănătății pielii.

Apa sărată în lupta cu acneea

La bază, apa sărată pare a fi un tratament ideal pentru acnee: usucă pielea, ameliorează inflamațiile, distruge bacteriile, dar problema este că nu există studii care să sugereze că apa sărată poate reduce inflamațiile și bacteriile suficient cât să trateze și să prevină acneea, atât pe termen scurt, cât și lung. Ideea de a folosi acest truc ca tratament, în teorie este de ajutor, dar nu se știe sigur cât de benefic este. Există un număr redus de studii disponibile care vorbesc despre beneficiile apei sărate asupra sănătății generale a pilii, dar majoritatea de focusează pe conținutul crescut de magneziu, care în general se găsește în Marea Moartă și sugerează că este benefică pentru inflamații.

Efecte mai puțin plăcute

Apa sărată (apa de mare) este mult mai accesibilă comparativ cu alte tratamente pentru piele, dar vine și cu părți mai puțin plăcute. Mai exact, poate usca pielea, iar astfel se ajunge la iritații și sensibilitate crescută. Dacă alegi să aplici cristale de sare direct pe piele, fără să le dizolvi în apă, acestea pot fi prea abrazive pentru piele și pot afecta bariera protectoare. Fără o barieră protectoare a pielii ești predispus la iritanți, potențiali alergeni, bacterii și virusuri care pot penetra pielea, scrie Asociația Americană de Dermatologie.

Pe termen lung, ingrediente precum acid salicilic, retinoizi sau benzoil de peroxid funcționează perfect în tratarea acneei. Având în vedere faptul că nu există suficiente dovezi științifice în privința utilizării apei de mare, apei sărate pentru a trata acneea, poate ar fi mai bine să nu experimentezi acest trend. Să nu uităm că acneea nu este o afecțiune cu care să ne jucăm.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult