Picioarele reprezintă una dintre principalele arme de seducţie ale unei femei. Încă din anii `60, odată cu apariţia fustei mini, tot mai multe femei au început să acorde picioarelor o atenţie sporită.
Fie că vorbim despre picioarele interminabile ale modelelor de pe podium sau despre gambele perfecte ale vedetelor, trebuie să recunoaştem că acest fapt nu se datorează întotdeauna moştenirii genetice, ci şi chirugiei plastice.
Evoluţia chirurgiei estetice din ultimii ani a introdus o procedura de îmbunătăţire a aspectului şi formei gambelor, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi, cunoscută ca augmentarea gambelor. Procedura constă în corectarea gambelor prin introducerea implanturilor de silicon ori injectarea cu acid hialuronic sau grăsime proprie. În cazul în care se doreşte subţirea picioarelor, chirurgii esteticieni recomandă lipoaspiraţia prin care excesul de grăsime din zona gleznelor, genunchilor sau coapselor dispare.
Intervenţia de augmentare a gambelor este recomandată atât persoanelor care doresc să îşi îmbunătăţească aspectul picioarelor, cât şi în cazul defectelor din naştere sau al accidentelor.
„Intervenţia de augmentare a gambelor se face sub anestezie generală pentru implanturile de silicon sau injectarea de grăsime şi sub anestezie locală dacă se injectează acid hialuronic. Incizia se face în spatele genunchiului şi în timp devine aproape invizibilă. În ceea ce priveşte durata intervenţiei, aceasta nu durează mai mult de o oră şi nu necesită spitalizare decât maxim o zi de la intervenţie. Cea mai eficientă metodă şi soluţia de lungă durată este implantul de silicon.”, explică Dr. chirurg estetician Călin Doboş.
în următoarele două săptămâni de la intervenţie, pentru o recuperare cât mai rapidă, trebuie evitat efortul fizic, purtatul pantofilor cu toc şi statul în picioare un timp îndelungat. Implanturile nu vor reprezenta niciun disconfort pentru pacient, iar după recuperarea completă, corpul nu le va percepe ca pe nişte „obiecte” străine. Această intervenţie chirurgicală este permanentă, însă implanturile pot fi scoase la cerere.
Costul unei intervenţii de augmentare a gambelor cu implant de silicon este de 2500 de euro. Mai multe informaţii despre procedură şi alte intervenţii estetice se găsesc pe www.drdoboscalin.ro.