Pentru că multe dintre noi lucrăm acasă, iar purtarea machiajului a devenit doar o amintire, totuşi atunci când este nevoie să ieşim la cumpărături sau să rezolvăm anumite probleme, nu este tocmai nevoie să ne încărcăm tenul cu produse de machiaj, mai ales că ştim că acestea purtate alături de măştile de protecţie pot agresa pielea.
Pentru un machiaj care permite pielii să respire este nevoie de produse uşoare, fluide şi puţine la număr, evident. Unul dintre produsele nelipsite din această perioadă ar trebui să fie BB cream-ul, care este un produs atât de îngrijire a tenului, cât şi de îmbunătăţire a aspectului pielii, fără să aibă greutatea unui fond de ten. Aceste produse nu sunt deloc o noutate, însă multe persoane nu cunosc avantajele cu care vin la pachet şi mai ales cât de benefice pot fi în această perioadă a pandemiei.
BB cream-ul este un produs mult mai complex faţă de un fond de ten, dar care nu are aceeaşi ”greutate”. Oferă o acoperire uşoară şi de cele ma multe ori este inclus în rutina de îngrijire sau chiar ca tratament, iar asta pentru că oferă atât hidratare intensă, cât şi protecţie solară, necesară pielii atât pe timpul verii, cât şi pe timpul iernii. Pentru că purtarea măştii este absolut necesară pentru oprirea răspândirii noului coronavirus, produse ca BB cream nu vor agresa deloc tenul.
Decizia îţi aparţine, iar pentru a-ţi fi mai uşor să te decizi ia în calcul unde mergi, cât stai şi cât ar trebui să ţi se păstreze machiajul. În funcţie de pielea şi nevoile tale, BB cream-ul este alternativa ideală a fondului de ten, în special în zilele în care îţi doreşti o acoperire lejeră şi cât mai apropiată de aspectul natural. Unele produse BB cream oferă un aspect proaspăt şi acoperă cât să obţii un glow natural. De exemplu, este alegerea ideală pentru o întâlnire pe Zoom sau Facetime.
BB cream-ul se aplică fie cu ajutorul unei pensule, a unui beauty blender sau direct cu mâna. Însă, înainte de toate, asigură-te că te speli pe mâini sau că ustensilele pe care le foloseşti sunt dezinfectate. Dacă alegi să aplci produsul cu mâinile, foloseşte mişcări delicate, iar dacă optezi pentru o pensulă sau un beauty blender sau alt bureţel de aplicat produsele, asigură-te că este unul de calitate, care nu lasă urme.
BB cream-ul este ideal pentru persoanele care îşi doresc să obţină un machiaj cât mai natural şi luminos. Mai exact, el ajută la obţinerea look-ului ”no makeup makeup”.