Biotina – Beneficii, dozaj și posibile reacții adverse

Biotina face parte din complexul de vitamine B și este cunoscută de majoritate drept vitamina B7 sau vitamina H.
  • Publicat:
Biotina – Beneficii, dozaj și posibile reacții adverse
Foto: pexels / Biotina – Beneficii, dozaj și posibile reacții adverse

Biotina face parte din complexul de vitamine B și este cunoscută de majoritate drept vitamina B7 sau vitamina H. Studiile arată ca biotina este benefică pentru sănătatea părului, pielii, unghiilor, ficatului și a sistemului nervos, oferind o bună funcționare a metabolismului și totodată arigurând un nivel optim de energie. Iată de ce trebuie introdusă biotina în organism dacă ne dorim un păr cât mai sănătos și cu un aspect strălucitor.  

Ce este biotina?

Biotina este o vitamină esențială pentru organismul uman și este solubilă în apă. Fiind solubilă în apă, organismul nu o poate produce și nu o poate depozita. De aceea, biotina trebuie asimilată constant în organism din suplimente sau natural prin alimentele bogate în această vitamină.

Principalele beneficii

Înfrumusețarea vizibilă a părului nu va ezita să apară odată ce introducem biotina în organismul nostru. Uite câteva dintre beneficiile pe care această vitamină le are asupra părului nostru și te vei convinge singur:

  1. Îmbunătățește vizibil aspectul părului

Oricât de multe produse de îngrijire profesionale achiziționăm pentru a le folosi pe părul nostru, acesta nu va arăta niciodată cu adevărat strălucitor fără o doza recomandată de vitamine care să contribuie benefic la acest proces. Deficitul de biotina face ca aspectul părului să fie unul uscat și lipsit de stălucire și de aceea, o doza zilnică adecvată de biotină va fi de mare ajutor.

  1. Îmbunătățește sănătatea scalpului

Pe întreaga suprafață a scalpului nostru se întâlnesc anumite bacterii sănătoase și benefice pielii din această zonă. Aceste bacterii sunt implicate în menținerea sănătății scalpului, dar și a firelor de păr. În cazul acesta, biotina ajuta la menținerea sănătoasă a acestor bacterii care nu ar trebui să-și schimbe proprietățile în niciun fel pentru întreținerea unui păr cât mai sănătos.

  1. Combate căderea părului

S-a demonstrat faptul că deficitul de biotină cauzează căderi majore ale părului. În cazul în care observăm, în special în timpul spălării, o cantitate mare de păr căzută, ar fi bine să adaugăm în rutina noastră această vitamină. Biotina este implicată în producția de cheratină, una dintre proteinele esențiale găsite în păr și care ajută la stimularea creșterii acestuia.

  1. Aduce beneficii unghiilor și pielii

Pe lângă beneficiile aduse în special părului, s-a dovedit că biotina aduce efecte pozitive și în ceea ce privește sănătatea unghiilor și a tenului. Dacă ne confruntăm cu unghii fragile, care se rupt la cea mai mică atingere, atunci cu siguranță există un deficit de biotină în organismul nostru.

În ceea ce privește sănătatea pielii, biotina este benefică în cazul în care ne confruntăm cu probleme ale tenului precum acneea, uscare severă sau diferite probleme cauzate de bacterii sau ciuperci.

Dozajul recomandat

Potrivit Institutului National de Sănătate, dozajul recomandat în ceea ce privește administrare de biotină, fie pe cale natură din alimente, fie prin intermediul suplimentelor alimentare, ar trebui să fie de aproximativ 30 de micrograme în cazul adulților. Majoritatea dintre noi reușesc să obțină acest dozaj de vitamine B prin alimentația zilnică, însă în cazul acelor persoane care își doresc rezultate cât mai rapide asupra părului, unghiilor și tenului, doza se poate mări la 2-5 miligrame/zi. Apariția unei supradoze de biotină este cu greu posibilă, din cauza faptului că excesul este întotdeauna excretat prin urină sau fecale.

Biotina: Posibile reacții adverse

Reacțiile adverse în cazul biotinei sunt greu de identificat și mai greu de instalat în organism din cauză ca excesul, așa cum am mai spus, este întotdeauna eliminat prin urină sau fecale. Însă, în cazurile excepționale de apariție și dezvoltare a unor iritații în urma creșterii aportului de biotină, se recomandă cât mai rapid sfatul unui medic.

Surse:

Very Well Health – https://www.verywellhealth.com/biotin-for-hair-growth-89236

Cleveland Clinic – https://health.clevelandclinic.org/benefits-of-biotin/

Birdie – https://www.byrdie.com/biotin-for-skin-4801191

Swedish Collagen – https://www.swedishcolagen.ro/2022/04/13/ce-este-biotina-beneficii-pentru-par-piele-si-unghii/?gclid=EAIaIQobChMIh-DKsJ-F-gIVpWLmCh2raQoVEAAYASAAEgJlbfD_BwE

Ducray – https://www.ducray.com/ro-ro/rolul-biotinei-cresterea-parului-tot-ce-trebuie-sa-stii

Urmărește CSID.ro pe Google News
Sarah Mușat
La început de drum, dar cu toate acestea încrezătoare în abilitățile ei, s-a alăturat echipei Ce se întâmplă doctore? în anul 2022. A început acest nou capitol cu entuziasm și cu o mare dorință de a inspira un număr cât mai mare de oameni prin informațiile de cea mai bună calitate ...
citește mai mult