Blefaroplastia: ce este și când e indicată, pregătire preoperatorie, perioadă de recuperare, riscuri

  • Publicat:
  • Actualizat:
Blefaroplastia: ce este și când e indicată, pregătire preoperatorie, perioadă de recuperare, riscuri

Blefaroplastia: pe măsură ce înaintăm în vârstă, muşchii structurilor palpebrale îşi pierd din tonusul lor, iar grăsimea periorbitară devine mult mai vizibilă, provocând apariţia „pungilor” inestetice sub ochi şi/ sau laxitatea pielii în această zonă.

În plus faţă de aspectul îmbătrânit, excesul de piele din jurul ochilor poate contribui la reducerea vederii laterale (periferică), în special în partea superioară şi exterioară a câmpului vizual.

Blefaroplastia corectează aceste probleme de vedere sau cele care ne fac să ne simţim obosiţi sau îmbătrâniţi, redând astfel un aspect mai tânăr ochilor. 

L-am invitat pe Dr. Cristian Niţescu, chirurg estetician cu peste 6000 de operaţii estetice efectuate cu succes, să ne vorbească mai multe despre această intervenţie chirurgicală, din ce în ce mai solicitată de către pacienţii români.

Cui i se adresează blefaroplastia?

Această intervenţie chirurgicală estetică se adresează tuturor persoanelor care, odată cu înaintarea în vârstă, au un exces de ţesut la nivelul pleoapelor (superioare şi/sau inferioare), ce creează aspectul de ochi permanent „obosiţi” sau limitează câmpul vizual.
Blefaroplastia poate fi o opţiune şi la recomandarea chirurgului estetician, în acelaşi timp cu o altă procedură, cum ar fi liftingul facial.

Cum să te pregăteşti pentru blefaroplastie

Ca la orice intervenţie chirurgicală, se recomandă încetarea fumatului şi evitarea administrării de medicamente ce cresc riscul de sângerare (inclusiv antiinflamatoarele).

La întâlnirile preoperatorii, chirurgul estetician vă va analiza istoricul medical şi împreună veţi purta o discuţie onestă despre motivaţia şi aşteptările dumneavoastră de la această intervenţie estetică. La recomandarea sa, acesta vă poate solicita şi un consult oftalmologic, pentru a elimina orice problemă a ochilor ce poate împiedica efectuarea blefaroplastiei.

Desfăşurarea intervenţiei chirurgicale

Blefaroplastia se face sub anestezie locală sau generală, iar durata variază în funcţie de cantitatea şi locaţia ţesutului grăsos în exces şi a tipului de intervenţie. Pentru blefaroplastia superioară, durata intervenţiei este de aproximativ 40 minute, iar pentru blefaroplastia inferioară de circa 60 minute.

Chirurgul face o incizie de-a lungul pliului palpebral şi îndepărtează excesul de piele, muşchi şi grăsime (în cazul pleoapelor superioare). În cazul pleoapelor inferioare acesta face o incizie la circa 2 mm sub inserţia genelor, îndepărtează sau redistribuie excesul de grăsime, muscular şi de piele.

Recuperarea dupa blefaroplastie

După intervenţia de blefaroplastie chirurgul estetician vă va recomanda următorii paşi:

  • Aplicaţi comprese reci pe ochi (eventual gheaţă) pentru a reduce umflarea acestora;
  • Curăţaţi pleoapele folosind picăturile de ochi prescrise de către acesta;
  • Evitaţi ridicarea de greutăţi, alergatul şi înotul timp de câteva zile;
  • Evitaţi fumatul;
  • Evitaţi frecarea ochilor;
  • Dacă purtaţi lentile de contact, nu le folosiţi aproximativ două săptămâni după operaţie;
  • Purtaţi ochelari de soare pentru a vă proteja pleoapele de soare şi vânt;
  • După câteva zile, reveniţi la cabinetul medicului pentru a elimina firele.
  • Firele se îndepărtează în circa 5 zile, iar recuperarea totală are loc în maxim 2 săptămâni de la operaţie.

Care sunt riscurile blefaroplastiei

Riscurile pot fi cele asociate intervenţiilor chirurgicale în general, incluzând reacţie la anestezia locală, sângerare şi complicaţii cardiace şi pulmonare.

În cazul blefaroplastiei riscurile intervenţiei pot include şi:

  • Dificultate la închiderea ochilor;
  • Ochii uscaţi, iritaţi;
  • Vedere uşor modificată (temporar);

Discutaţi cu medicul despre modul în care se aplică riscurile chirurgicale pentru dumneavoastră, iar cântărirea beneficiilor şi riscurilor vă poate ajuta să decideţi dacă această procedură este o opţiune bună.
Blefaroplastia reuşeşte să redea pacientului luminozitatea şi vioiciunea privirii, îndepărtând totodată şi o mare parte din micile riduri din zona perioculară.

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Dr. Cristian Nițescu - Medic primar chirurgie plastică și estetică
Dr. Cristian Nițescu este medic primar chirurgie plastică și estetică, doctor în științe medicale și își desfășoară activitatea în cadrul Royal Hospital, fiind și director medical al Spitalului Clinic de Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri, București, timp de zece ani. Are ...
citește mai mult