Căderea părului: 9 cauze și 9 soluții

40% dintre femei se confruntă cu căderea severă a părului. Află care sunt cauzele din spatele acestei probleme, dar și soluțiile.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Căderea părului: 9 cauze și 9 soluții
Foto: shutterstock / Căderea părului: 9 cauze și 9 soluții

40% dintre femei se confruntă cu căderea severă a părului. Știm cu toate că acesta este un subiect destul de sensibil, motiv pentru care trebuie să înțelegi care pot fi cauzele din spatele acestei probleme, dar și care sunt soluțiile.

Stresul, vinovat pentru căderea părului

Fie că ești într-o relație nepotrivită sau cî ai un job solicitant, stresul îți poate afecta sănătatea părului. Cu cât ești mai stresată, cu atât nivelul de testosteron crește și afectează ciclul de creștere al părului, iar căderea părului se menține atâta vreme cât stresul rămâne la cote înalte.

Ce să faci? În primul rind, ai nevoie de timp pentru tine. Alege să practici yoga, terapie sau meditație pentru a-ți reduce nivelul de stres.

O naștere recentă

În timpul sarcinii, te bucuri de o podoabă capilară superbă, dar  mai apoi, după naștere, situația se schimbă. Știai că peste 75% dintre proaspetele mămici se confruntă cu căderea părului? Cauza principală? Dezechilibrul hormonal.

”Subțierea părului este o problemă uzuală pentru mame la aproximativ 3-4 luni după naștere și poate să dureze până la 1 an. De ce? Pentru că structura parului se schimbă în timp.  Cât ai fost însărcinată, diametrul părului se poate mări, dar apoi acesta revine la dimensiunea inițială. De unde senzația de subțiere”, explică Alina Rău, Lead Trainer Nioxin România.

Ce să faci? Lasă timpul să-și urmeze cursul și vei vedea că hormonii să vor echilibra natural. Ia vitamine și încearcă produsele de îngrijire profesională, care au soluția împotriva căderii și subțierii părului.

Suferi de anemie

Anemia este o afecțiune care se traduce prin faptul că, organismul suferă un deficit de fier, adică nu are suficiente celule roșii. Simptomele? Pe lângă căderea părului, te poți confrunta cu stări de oboseală, dureri de cap, senzația de slăbire severă.

Ce să faci? Cere-i medicului o analiză de sânge care să-ți confirme dacă ești sau nu anemică. Dacă rezultatele sunt pozitive, o dietă care are la bază alimente bogate în fier e tot ce ai nevoie.

Suferi de alopecie androgenică

Una dintre cele mai comune cauze ale căderii părului este alopecia androgenică, o afecțiune genetică. Aceasta își arată primele semne în adolescență și începe prin rărirea părului în zona tâmplelor.

Ce să faci? Doctorul îți poate sugera soluțiile și planul de tratament pentru a combate această afecțiune.

Își prinzi părul prea strâns

Deși este cel mai ușor să-ți prinzi părul în coadă, acest obicei îți poate afecta sănătatea părului. Dacă simți că te doare scalpul, atunci părul este prea strâns și te poți confrunta ulterior cu alopecia de tracțiune.

Ce să faci? Limitează timpul de purtare a părului prins.

Nutriție săracioasă și dezechilibrată

Multe dintre femei se confruntă cu căderea părului din cauza dietei inadecvate. Asigură-te că îți procuri toți nutrienții esențiali pentru un păr sănătos.

Ce să faci? Consumă cel puțin 120g de proteine la micul dejun și prânz, protein pe care le poți lua din ouă, pește, carne de pui, nuci și legume. Ideal este să consumi atât proteină animală, cât și vegetală.

Boli ale tiroidei

Dacă ai o tiroidă hiper sau hipoactivă se pot produce schimbări drastice, iar acestea sunt vizibile prin fluctuațiile de greutate, piele uscată și palidă. Dar acestea nu sunt singurele simptome, ci și subțierea firului de păr.

Ce să faci? Analize și să consulți un medic endocrinolog. Cere-i medicului o analiză de sânge prin care să vezi dacă există sau nu probleme de tiroidă. Cu prescripția medicală potrivită, nivelul hormonal poate reveni la normal.

Surse agresive de căldură

Folosirea excesivă a instrumentelor de coafat pe bază de căldură poate cauza căderea părului, pentru că îți afectează atât aspectul firului de păr, ci și foliculii.

Ce să faci? Mergi la stilist și află cum te poți coafa în siguranță.

Scăderea extremă în greutate

O scădere sănătoasă în greutate se face treptat și lin, în caz contrar, ea reprezintă o traumă pentru organism.

Ce să faci?  Alege calea cea mai blândă pentru organismul tău, astfel încât să nu îl pui în pericol.

Urmărește CSID.ro pe Google News