Cât de des este sănătos să-ți speli părul?

Zilnic, o dată la două - trei zile sau doar o dată pe săptămână? Tu de câte ori îți speli părul? Află dacă este greșit sau nu.
  • Publicat:
Cât de des este sănătos să-ți speli părul?
Foto: shutterstock / Cât de des este sănătos să-ți speli părul?

Zilnic, o dată la două – trei zile sau doar o dată pe săptămână? Tu de câte ori îți speli părul? Părerile sunt împărțite când vine vorba de cât de des ar trebui să ne spălăm pe cap. Nu există un răspuns corect sau greșit. Totul depinde de tipul de păr și de scalp. Și totusi, de cate ori e nevoie să îți speli părul și, implicit, scalpul?

Trebuie să mai știi că frecvența spălării nu afectează doar estetica, ci și sănătatea: de aceea vom încerca să găsim răspunsul cel mai potrivit nevoilor tale.

Pentru a înțelege când trebuie să-ți speli părul, prima întrebare pe care trebuie să ți-o pui este: „Ce tip de păr am?”. Cât de des ne spălăm părul depinde de o varietate de factori, printre care tipul de scalp, tipul de păr, stilul de viață (faci mult sport? transpiri mult?) și nu în ultimul rând, mediul înconjurător (este multă poluare în zona în care locuiești și îți desfășori viața de zi cu zi?).

Părul are nevoie de îngrijire personalizată

Suntem diferiți și trăim diferit. Astfel că și părul nostru are nevoie de o îngrijire personalizată. Prin urmare, nu există o regulă generală, valabilă pentru toată lumea. Fiecare dintre noi are propriile reguli de îngrijire a podoabei capilare. De altfel, nu este de mirare că există atât de multe păreri în privința unui obicei, în aparență banal.

Deși este bine să îi oferi părului o pauză de la șamponarea zilnică, totuși, dacă frecvența spălărilor este redusă prea mult, îi poți face părului mai mult rău decât bine. 

Ce recomandă hairstylistul?

       Potrivit unor experți, părul trebuie spălat de două ori pe săptămână. Dar dacă ai părul foarte des, lung și creț și petreci mult timp pentru a-l spăla, usca și coafa, atunci doar o dată pe săptămână este mai mult decât suficient. Există însă și cei care recomandă spălarea părului în fiecare zi.

Ideal este să-ți observi părul și scalpul și să înțelegi care sunt nevoile reale ale acestora.

Este bine să ne spălăm părul exact când are nevoie: când se murdăreste și când excesul de sebum își face apariția la rădăcină. Poate fi în fiecare zi sau o dată la 2-3 zile, depinde de la caz la caz,” este de părere Cristina Gavrilă, stilist.

De asemenea, pe lângă frecvența cu care îți speli podoaba capilară, un factor cheie îl reprezintă și folosirea unor produse specific formulate pentru tipul tău de păr. 

De cele mai multe ori ne îngrijim părul acasă, iar pentru asta recomand produsele profesionale care să se muleze perfect pe o nevoie specifică. De exemplu, dacă ai un tip de scalp care se îngrașă repede, trebuie să folosești un șampon care să-l curețe bine. Pe de altă parte, un păr lipsit de volum și fin are nevoie de o îngrijire personalizată. Produsele pe bază de ulei și silicon încarcă părul și îl fac să arate mai subțire.”, punctează stilista.

Ideal ar fi să-ți speli părul de 2-3 ori pe săptămână. Dacă o vei face zilnic, trebuie să știi că acest lucru înseamnă și distrugerea uleiurilor naturale ale pielii și distrugerea firului de păr. 

Un sfat de care să ții cont: nu folosi șampon în exces!

       Dacă este necesar să îți speli părul des, încearcă să nu folosești prea mult șampon, pentru că, în timp, acesta poate afecta capilarele firului de păr. Optează pentru un șampon mai blând, cu ingrediente naturale, fără sulfați și parabeni. 

Urmărește CSID.ro pe Google News