Frecvent, punctele albe pot fi observate la nou-născuţi, şi sunt considerate normale, dar pot fi remarcate şi la adolescenţi sau la persoanele adulte. Este posibilă apariţia lor după arsuri, dermabraziune, traumatisme ale pielii sau tratamente cu corticosteroizi. Dacă la nou-născut sunt localizate la nivelul nasului, la adolescenţi şi la adulţi se observă adesea pe faţă, mai ales în jurul ochilor. De multe ori, pot avea şi forme eruptive.
„Punctele albe de la nivelul feţei pot fi chisturi mici sau comedoane închise, în timp ce punctele negre sunt numite comedoane deschise. Chisturile se prezintă sub forma unor mici puncte albe, rotunde, superficiale (epidermice) în timp ce comedoanele sunt acumulări de sebum în piele”, spune dermatologul Nectara Mitroi pentru Gândul.
Tratamentul constă în îndepărtarea acoperişului epidemic cu ajutorul unui ac.
Comedoanele închise şi deschise (punctele albe şi negre) sunt leziuni de acnee.
Apar pe faţă sau trunchi şi pot fi însoţite sau nu de leziuni inflamatorii – papule şi pustule.”Punctele negre conţin celule moarte şi sebum. Deschiderea la nivelul pielii este mare. iar contactul materialului din folicul cu aerul produce o reacţie oxidativă care dă culoarea neagră de suprafaţă.
Punctele albe sunt foliculi umpluţi cu acelaşi tip de material ca şi punctele negre, dar nu au deschidere vizibilă la suprafaţa pielii. Prin urmare, aerul nu poate ajunge la folicul, materialul nu este oxidat şi rămâne alb”, precizează specialistul.
De obicei, tratamenteul nu acţionează rapid, primele efecte fiind vizibile după 6-8 săptămâni. De asemenea, dacă pacientul nu este consecvent în folosirea cremelor sau a metodelor particulare de îngrijire a tenului, efectele tratamentului vor întârzia să apară.
„Tratamentul medical poate fi făcut cu retinozi topic sau oral, benzoil peroxid sau metode combinate: micro dermabraziune, extracţie. Variantele de tratament diferă de la un pacient la altul. Contează numărul leziunilor, dimensiunea lor, dar şi vârsta pacientului sau afecţiunile asociate. Utilizarea retinozilor implică evitarea expunerii la soare, ele având un efect fotosensibilizant. Cremele pot usca pielea şi pot avea efect iritativ local, de aceea şi usucă pielea necesitând de multe ori în combinaţie creme hidratante. Nu este recomandată folosirea cremelor grase, care pot avea efect ocluziv, şi pot favoriza formarea de noi comedoane. Este de asemenea importantă folosirea unui gel de curăţare care să ajute la îndepărtarea celulelor moarte şi impurităţilor de la nivelul tenului”, concluzionează dermatologul Nectara Mitroi.