”Arată-mi tenul ca să îți spun cum stai cu sănătatea!” – se aplică în totalitate. Însă putem detalia – pielea cel mai mare organ ne spune și alte detalii. Spre exemplu, cearcănele nu vorbesc doar despre cât de mult sau cât de bine ai dormit. Vine cu detalii dr. Cristina Soare, medic dermatolog.
CSÎD: Ce sunt cearcănele?
Dr. Cristina Soare: Cearcănele se referă la modificarea aspectului pielii de sub ochi. Pe scurt, pielea din această zonă devine negru-albăstruie. Ele sunt o problemă importantă de ordin cosmetic pentru că pot conferi un aspect obosit sau trist fără ca acesta să reflecte starea interioară a persoanei.
CSÎD: De ce apar cearcănele? Uneori apar și dacă ne odihnim suficient. De ce?
Dr. Cristina Soare: Cauzele apariției cearcănelor sunt multiple. Avem, în primul rând, cauze genetice. Apoi vorbim despre cele externe și aici pot enumera o serie de factori:
Regiunea din zona ochilor este extrem de delicată și suferă cu trecerea anilor o serie de transformări atât la nivelul pielii, cât și al structurilor din profunzime.
CSÎD: Femeile sunt mai predispuse decât bărbații?
Dr. Cristina Soare: Nu. E fix invers. Bărbații sunt mai predispuși decât femeile. De ce? Cauza principală este resorbția osoasă periorbitală laterală care este mai accentuată la aceștia pe masură ce înaintează în vârstă.
CSÎD: De câte tipuri sunt cearcănele?
Dr. Cristina Soare: Cearcănele pot fi explicate prin hiperpigmentarea perioculară sau prin apariția de pungi palpebrale sau creșterea laxității pielii. Hiperpigmentarea perioculară poate fi clasificată în 4 tipuri: de cauză pigmentară (colorație maro), de cauză vasculară (colorație roz, mov, albastră), de cauză structurală (fără modificări reale la nivelul culorii pielii) sau de cauză mixtă, în funcție de aspectul pe care acestea îl au la examinarea clinică a regiunii de către medic.