Celulita: 6 remedii ciudate, dar eficiente!

Te-ai plictisit deja de miraculoasele remedii pentru celulită care sunt oricum, doar miraculoase nu. Nimic nu pare să funcţioneze. Îţi cheltui o bună parte din buget pe creme scumpe, masaje dureroase şi alte remedii ineficiente, dar celulita tot se încăpăţânează să rămână.
  • Publicat:
Celulita: 6 remedii ciudate, dar eficiente!

Te-ai plictisit deja de miraculoasele remedii pentru celulită care sunt oricum, doar miraculoase nu. Nimic nu pare să funcţioneze.

Îţi cheltui o bună parte din buget pe creme scumpe, masaje dureroase şi alte remedii ineficiente, dar celulita tot se încăpăţânează să rămână.

Şi pentru că le-ai încercat pe toate şi nu mai ai nimic de pierdut, ce-ai zice să încerci câteva remedii clasice, puţin ciudate, dar care promit să te scape sau măcar să remedieze, în sfârşit, groaznica problemă a celulitei?

Castraveţii – Motive pentru care să îi iubeşti? Sunt delicioşi, extrem de hidratanţi, plini de vitamine şi, mai noi, par a fi remediul perfect anti-celulită! Aplicarea a câteva felii de castravete proaspăt direct pe zonele afectate permite fitochimicalelor din castravete să crească producerea de colagen, lăsându-ţi pielea mai fermă şi mai elastică. Acest lucru poate duce la o reducere aproape instantanee a aspectului de coajă de portocală.

Baia cu alge – Talasoterapia este un tratament franţuzesc de îngrijire a pielii care implică aplicarea de apă caldă şi alge marine pe piele – fie sub formă de baie în cadă, fie sub forma unei împachetări. Algele marine au un conţinut crescut de iod, care creşte funcţia glandei tiroide şi circulaţia locală a fluxului de sânge, minimizând astfel „gravitatea” celulitei.

Gelatina – Consumul de gelatină – care nu are un conţinut ridicat de zahăr – are o mulţime de beneficii pentru sănătate, dar este şi incredibil de eficient în creşterea producţiei de colagen. Gelatina pudră poate fi găsită la orice magazin de produse alimentare sau de produse naturiste. Adaugă puţină gelatină în băutura ta preferată o dată pe zi, pentru a contracara deficitul de colagen, care este parţial vinovat pentru apariţia celulitei.

Cafeaua – Nu, nu ai scăpat de scrubul cu cafea. Cofeina dilată vasele de sânge, element care întăreşte ţesuturile exterioare ale pielii. Folosit ca scrub, produce eliberarea toxinelor din organism, metabolizând depunerile de grăsime. Un scrub din cafea combinată cu unul dintre uleiurile preferate de tine (de migdale, măsline, cocos, etc) poate să fie şi el un excelent remediu împotriva celulitei.

Oţetul de mere – Deşi nu este cea mai gustoasă „băutură”, două linguri de oţet de mere adăugate într-un pahar de apă o dată pe zi, promit a fi un remediu perfect împotriva celulitei. Cu toate acestea, dacă nu poţi nici cum să rezişti gustului nu tocmai plăcut, îl poţi utiliza şi pe post de tratament exterior, combinându-l cu puţin ulei pentru masaj şi aplicându-l pe zonele afectate.

Aspiratorul – Ok. Ştiu că sună extrem de ciudat. Dar trebuie să ştii că este o metodă folosită din ce în ce mai des de femeile creative, care vor să scape de aspectul urât al celulitei. Masează-ţi zonele afectate cu puţin ulei pentru bebeluşi, după care „aspiră” zonele cu un aspirator de mână (cel pentru praf, de exemplu). Pentru ca rezultatele să fie fizibile într-un timp scurt, foloseşte acest „aparat anti-celulită” de cel puţin două ori pe săptămână.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Iulia Pocol - web-editor
De mai bine de o săptămână, scriu şi rescriu acest text. Am înţeles că trebuie să pară profesionist, dar să nu vă sperie. Sincer, la 20 de ani, nu aş putea spune că experienţa mă recomandă şi nici că sănătatea era interesul meu principal. Totuşi, nu pot să nu recunosc interesul ...
citește mai mult
Cu ce se hrăneşte pielea?
Cu ce se hrăneşte pielea?