Ceramidele – de mare folos pentru îngrijirea părului și tenului

Ceramidele sunt formate din acizi grași cu lanț lung care se leagă cu alte molecule importante pentru a promova funționarea celulară.
  • Publicat:
Ceramidele – de mare folos pentru îngrijirea părului și tenului
Foto: pexels.com / Ceramidele – de mare folos pentru îngrijirea părului și tenului

Ceramidele există în mod natural în organismul nostru și contribuie cu desăvârșire la protejarea barierei pielii. Pentru o cât mai bună îngrijire a tenului, produsele cu ceramide nu ar trebui să lipsească sub nicio formă din rutina noastră de skincare, mai ales dacă ne dorim o piele cu un aspect cât mai tânăr.

Ce sunt ceramidele?

Reprezintă ingredientul esențial pentru menținerea sănătoasă a pielii. Ele compun 50% din stratul de lipide și formează o barieră de protecție pentru piele, păstrând-o în permanență hidratată. În timp ce ceramidele sunt bine cunoscute pentru rolul pe care îl au asupra dezvoltării creierului și al sistemului nervos, acestea câștigă rapid interes și datorită rolului pe care îl are asupra sănătății pielii noastre.

Ce beneficii aduc tenului?

Ceramidele sunt formate din acizi grași cu lanț lung care se leagă cu alte molecule importante pentru a promova funționarea celulară.

Acest ingredient este bine cunoscut pentru beneficiile lui asupra tenului, beneficii precum refacerea barierei protectoare a pielii, menținerea hidratată a pielii, reducerea semnelor vizibile ale îmbătrânirii și blocarea efectelor nocive ale factorilor de mediu.

Menține integritatea pielii

Integritatea pielii este foarte esențială pentru a menține pielea sănătoasă. Dacă integritatea pielii nu este fermă și sănătoasă, pielea este vulnerabilă la degradare, rănire și deteriorare. Astfel, pentru menținerea pielii la un nivel ridicat de rezistență, este foarte important să existe un nivel adecvat de ceramide în piele.

Previne pierderea apei transepidermice

Pierderea trasepidermală de apă reprezintă pierderea apei din corp către exterior, prin epidermă. Această pierdere apare deseori atunci când pielea este deteriorată, iar umiditatea este evaporată din piele, motiv pentru care pielea devine deshidratată, uscată și iritată. Astfel, ceramidele sunt de mare ajutor la prevenirea pierderii de apă și mai ales la hidratarea pielii.

Echilibrează hidratarea pielii

O piele hidratată va arăta întotdeauna mai sănătoasă și mai frumoasă. Din cauza programului agitat, stresului și a factorilor de mediu, pielea noastră începe să-și piardă hidratarea, fiind de mare nevoie introducerea unor produse de skincare care să ne fie de ajutor în această problemă. Ceramidele, alături de reținerea pierderilor de apă, rețin umiditatea și ajută pielea să-și recapete farmecul și strălucirea într-un timp foarte scurt.

Previne apariția acneei

Foarte multe persoane suferă de acnee și cred că mulți dintre noi cunosc cât de incomfortabil și neplăcut este. Problema acneei afectează cu adevărat stima de sine a oamenilor. Există multe probleme pentru care apare acneea, iar unul dintre acestea este reprezentat de conținutul inferior de ceramide 3 din piele.Un conținut adecvat de ceramide ajută la îmbunătățirea funcției barierei pielii, reducând din șansele erupțiilor viitoare.

Cum se folosesc?

Ceramidele sunt sigure în a fi utilizate frecvent și se recomandă ca aplicarea produsului cu ceramide să se facă de două ori pe zi, dimineața și seara.

Ce reacții adverse pot apărea?

De obicei, acest ingredient nu prezintă reacții adverse însă, în cazul în care apare roșeață sau iritație la nivelul tenului este recomandată oprirea utilizării produsului. Pentru a preveni orice risc, produsul cu ceramide se poate testa împotriva reacțiilor adverse sau împotriva unor eventuale alergii prin aplicarea unei cantități de produs mică, pe o suprafață de piele la fel de mica.

Sursa: healthline

Urmărește CSID.ro pe Google News
Sarah Mușat
La început de drum, dar cu toate acestea încrezătoare în abilitățile ei, s-a alăturat echipei Ce se întâmplă doctore? în anul 2022. A început acest nou capitol cu entuziasm și cu o mare dorință de a inspira un număr cât mai mare de oameni prin informațiile de cea mai bună calitate ...
citește mai mult