Dacă te numeri printre persoanele care nu își spală părul atât de des, probabil ai observat prezența anumitor coșuri pe scalp. În primul rând, în spatele acestui aspect stau câteva motive destul de evidente. Uleiurile naturale produse de corp și prezența bacteriilor duc la blocarea foliculilor de păr, iar astfel apar coșurile. Pe de altă parte, acestea pot semnala prezența unei infecții fungice, fire de păr crescute sub piele sau boli de piele precum alopecia.
În general, majoritatea coșurilor ar trebui să se vindece în jur de o săptămână, dar dacă în această perioadă nu dispar și persistă, poate că este timpul să faci o vizită la medicul dermatolog pentru mai multe evaluări.
Cel mai bun mod de a preveni apariția acestor coșuri este prin spălarea părului cu regularitate pentru a evita ca produsele și excesul de sebum să producă iritații asupra scalpului. Anumite produse conțin ingrediente comedogenice, ceea ce înseamnă că pot bloca porii. Unele dintre cele mai comune ingrediente folosite în șampoane și balsamuri pentru păr pe care ar trebui să le evităm sunt sulfații și laureth-4 sau lauril sulfat de sodiu. Academia Americană de Dermatologie recomandă și evitarea produselor de styling care conțin ulei.
Dacă te confrunți cu fire de păr crescute sub piele, încearcă să-ți speli părul cu șampon de arbore de ceai, deoarece acesta conține acid salicilic și proprietăți antibacteriene care vor exfolia delicat scalpul și vor preveni infecțiile în urma apariției firelor de păr crescut sub piele. De asemenea, evită perierea zonelor de păr care se pot irita ușor sau purtarea accesoriilor și pălăriilor dacă știi că ai un scalp sensibil.