Crema pentru hemoroizi folosită în zona ochilor, un trend periculos. Dr. Victor Clătici explică riscurile la care ne expunem

Dr. Victor Clătici, medic primar dermatolog, ne-a explicat care sunt pericolele la care ne expunem dacă aplicăm crema pentru hemoroizi în zona ochilor.
  • Publicat:
Crema pentru hemoroizi folosită în zona ochilor, un trend periculos. Dr. Victor Clătici explică riscurile la care ne expunem
Foto: shutterstock

Uneori platforma TikTok poate fi locul din care poți învăța cele mai eficiente trucuri de frumusețe, mai ales atunci când ele sunt prezentate direct de specialiști. Din păcate, există și momente în care aceasta poate deveni un real pericol. Am întâlnit recent un trend care m-a făcut să-mi pun multe semne de întrebare. Este vorba de aplicarea cremelor pentru hemoroizi în zona ochilor pentru a reduce cearcănele și pungile de sub ochi. Dr. Victor Clătici, medic primar dermatolog, ne-a explicat cum se face îngrijirea corectă a pielii din zona ochilor și la ce riscuri ne expunem atunci când aplicăm ingredientele nepotrivite.

 

@myspacequeenx i’m sharing my knowledge #preperationh #modeltrick #beautyhack ♬ original sound – myspacequeenx

Pielea, cel mai mare organ al corpului nostru, reprezintă prima linie de apărare împotriva variatelor agresiuni din mediul extern (radiațiile solare – ultraviolete, lumina vizibilă, infraroșii; variate microorganisme de tip bacterii, virusuri, paraziți sau fungi; temperaturile excesive; factorii chimici, mecanici sau fizici). De asemenea, pielea are un rol fundamental, esențial în interacțiunile sociale, profesionale, personale și are un impact major asupra calității vieții (leziuni minore la nivelul zonelor vizibile determină anxietate, depresie, izolare sau furie).

Pielea este un indicator direct al stării de sănătate a organismului. De asemenea, la nivelul pielii sunt vizibile primele semne ale procesului de îmbătrânire al corpului nostru (pete pigmentare, riduri, laxitate, pori dilatați, textură aspră, tonus redus).

Îngrijirea corectă a pielii este esențială pentru starea noastră de sănătate și frumusețe, și trebuie să răspundă la trei necesități fundamentale, respectiv protecția (și aici curățarea corectă a pielii este fundamentală), nutriția și regenerarea tegumentelor noastre!

Dar cum ne alegem corect un produs pentru îngrijire? Cum ne spălăm adecvat pe față? Ce cremă folosim pentru expunerea la soare? Care este ritualul de dimineață? Care este rutina de îngrijire a pielii seara?

Acestea sunt dor câteva dintre cele mai frecvente întrebări legate de procesul de îngrijire al pielii, și răspunsurile sunt rezultatul direct al particularităților variatelor regiuni anatomice ale pieli!

Pielea are structura microscopică diferită în variatele zone anatomice, și are necesități diferite și implică utilizarea de produse adaptate, special concepute pentru fiecare zonă a corpului!

În acest moment sunt disponibile produse dermatocosmetice cu ingrediente active, special concepute pentru variatele zone anatomice (față și ochi, mâini și corp etc.) precum și pentru diferitele tipuri de ten (sensibil, acneic, cuperozic etc.).

Dacă mașina noastră este pe benzină, nu vom pune motorină! La fel, crema pentru mâini nu trebuie utilizată pentru față, iar crema de corp nu trebuie aplicată în jurul ochilor!

Riscurile utilizării unor produse care nu au fost concepute special pentru anumite zone sunt foarte mari, și se pot dezvolta variate tipuri de eczeme și iritații, reacții alergice sau toxice!

Primul pas în alegerea unui produs cosmetic pleacă de la sursa de informații! Să alegem surse de informații corecte, adecvate, care sunt bazate pe date științifice și să nu urmăm variate tendințe care nu au nici un fundament riguros!

Urmărește CSID.ro pe Google News