CSID a încercat masajul cu roci vulcanice calde

Masajul cu roci vulcanice calde are ca rezultat relaxarea, echilibrarea și revigorarea trupului.
  • Publicat:
CSID a încercat masajul cu roci vulcanice calde
Foto: shutterstock

Îmi place să experimentez tratamente și terapii care să mă ajute să mă relaxez și să mă deconectez de haosul din Capitală și task-urile de zi cu zi. De asemenea, natura este și ea un ingredient esențial în această rețetă care te ajută după un weekend și mai ales după mesele bogate de sărbători, să îți încarci bateriile. Iarna este sezonul ideal pentru activități la munte, iar cum una dintre cele mai frumoase zone de vizitat este Poiana Brașov, nu am ezitat să o bifez pe listă.

Vrei să schiezi? Pârtia este pregătită și te așteaptă! Vrei să faci puțină mișcare, să te bucuri de peisaj și aerul proaspăt? Masivul Postăvarul îți oferă priveliști impresionante. Poți urca cu telecabina să bei un ceai fierbinte și să te bucuri de atmosfera caldă care ți se oferă. Vrei să te relaxezi? Află că o poți face în atât de multe moduri! În weekend-ul petrecut în Poiana Brașov nu doar piscina exterioară a hotelului fost atracția principală, ci și masajul de relaxare pe care l-am încercat. Este vorba de masajul cu roci vulcanice calde, în care se folosesc tehnici tradiționale din medicina ayurvedică și ale cărui rezultate sunt relaxarea, echilibrarea și revigorarea trupului.

Ce presupune masajul cu roci vulcanice calde?

Cum se realizează acest masaj? Se aplică pe piele pietre netede de diferite mărimi, de la extremități spre partea mediană a corpului, pe principalii centri energetici. Este un amestec de senzații pentru că pe lângă masajul în sine te cuprinde căldura pietrelor și a uleiului folosit pe corp.

Când vorbim despre beneficiile masajului cu roci vulcanice, nu putem să nu menționăm câteva aspecte pozitive pe care le aduce sănătății minții și corpului.

  • Reduce stresul și anxietatea- De multe ori am auzit că masajul elimină stresul, iar studiile confirmă acest lucru. Mai exact, în 2001 se spunea că un masaj de doar 10 minute ajută la îmbunătățirea răspunsului cardiovascular, în timp ce în 1997, într-un alt studiu, se menționa că 15 minute ajută la reducerea semnificativă a stresului.
  • Îmbunătățește somnul- O viață sănătoasă fără odihnă nu prea se poate. Cercetările arată că masajele pot fi alternative ideale ale pastilelor în cazul adulților care suferă de insomnie.
  • Îmbunătățește sistemul imunitar- Masajul, în special cel cu roci vulcanice calde, are un impact pozitiv asupra imunității.
Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult