De multa vreme te gandesti sa iti vopsesti parul, dar nu stii ce alegere sa faci? Este important sa iei in calcul culoarea naturala a parului tau si nuanta tenului tau atunci cand alegi cum sa te vopsesti.
Cum alegi culoarea potrivita? Pentru inceput, cel mai important lucru este sa alegi o nuanta care ti se potriveste. Nu are nici un rost sa te faci blonda daca tu esti bruneta natural si ai tenul masliniu. Pentru a intretine aceasta schimbare vei cheltui multi bani si iti vei irosi timpul, mai ales pentru ca, cel mai probabil, nu iti va sta bine.
Uneori, insa, nu este chiar atat de usor. Poate vrei sa alegi un blond cenusiu, dar sa fie mai inchis sau mai deschis? Inainte de toate aceste intrebari, trebuie sa iti determini culoarea de baza, culoarea ta naturala.
Determinarea culorii parului tau
Este foarte important sa stii cu exactitate care este culoarea ta naturala. Iar asta inseamna sa iei o oglinda si sa-ti studiezi cu atentie parul. La radacina poti observa culoarea absolut naturala a parului tau. La varfuri si pe restul lungimii, parul tau are o nuanta mai deschisa. Acesta se decoloreaza datorita soarelui sau din cauza oxidantilor naturali.
Cand iti alegi vopseaua, studiaza cu atentie cutia acesteia. De obicei, pe ambalajele vopselelor exista un ghid al culorilor si iti poti da seama astfel daca ai ales culoarea potrivita pentru tipul tau de par. Nu uita! Trebuie sa faci intotdeauna testul de sensibilitate, chiar daca ai mai folosit acelasi tip de vopsea inainte!
Pentru a indeparta mai usor petele de vopsea de pe piele, aplica un strat de crema pe zona din jurul liniei parului. Acest strat de crema va impiedica vopseaua sa coloreze pielea. Pune-ti un tricou mai vechi, foloseste manusile din pachet si citeste cu atentie instructiunile de folosire.. Stai cu ochii pe ceas, iar cand timpul de asteptare a trecut, clateste-te pana ce apa ramane curata.
Alegerea culorii
Culoarea parului este la fel de importanta precum machiajul: poate pune ochii in valoare si poate lumina tenul, daca se fac alegerile potrivite.
Tenul palid si parul blond deschis
Daca ai tenul palid si parul blond deschis, alege nuantele de blond cenusiu pana la blond platinat. Uita de nuantele intense de blond auriu. Acestea iti fac tenul sa para si mai palid. Poti alege si nuantele de saten deschis, pentru un contrast atragator. Nu alege culorile prea inchise.
Pielea rozalie si parul blond inchis
Persoanele cu tenul rozaliu si parul blond inchis sau saten deschis trebuie sa aleaga nuantele calde de saten sau de aramiu. Aceste nuante se potrivesc cu cele ale pielii. Daca esti una dintre aceste persoane, evita nuantele de blond deschis, pentru ca acestea te fac sa pari stearsa. Incearca blondul inchis sau roscatul.
Tenul masliniu si parul negru
Daca esti bruneta, alege pentru parul tau nuantele de mahon sau ciocolatiu. Evita nuantele aramii sau cele de roscat deschis pentru ca acestea nu se potrivesc nuantei tenului tau. In masura in care alegi o tunsoare foarte scurta, poti incerca si blondul platinat.
Tenul palid cu pistrui
Acestui tip de ten i se potrivesc culorile aramii, blond auriu si roscat, dar trebuie evitate culorile mai inchise care pot scoate si mai mult pistruii in evidenta, facand pielea sa para patata. Nuantele de roscat deschis ilumineaza un astfel de ten.
Pentru ca parul tau vopsit sa isi pastreze culoarea vie si stralucirea, trebuie sa ii acorzi o atentie speciala. Foloseste produsele special concepute pentru parul vopsit. Exista chiar produse de ingrijire a parului vopsit in functie de culoarea acestuia.