La prima vedere, alegerea unui exfoliant pentru corp este un proces foarte simplu. Dar exista anumite reguli pentru fiecare tip de piele, atunci cand optam pentru un fel de scrub sau altul, Diana Marandiuc, trainer Naturys Romania ne ajuta sa stim lucrurile de baza.
Exfolierea corpului, cat si a tenului, este necesara pentru intretinerea frumusetii pielii. Prin acest procedeu, celulele moarte sunt indepartate, pielea devine mai luminoasa si in acelasi timp se grabeste regenerarea celulara.
Conditia esentiala este sa alegem agentul de exfoliere potrivit tipului de piele. Exfolierea poate fi facuta si acasa cu succes, daca respectam cateva indicatii de baza.
In cazul in care vorbim despre exfolierea corporala, alegerea scrub-ului se face in functie de tipul de piele: normala, uscata sau sensibila.
Daca aveti pielea normala, alegerea unui scrub bun nu este o mare problema. Accentul se va pune pe concentratia ingredientelor active prezente in produs, cumulate in asa fel pentru a mentine pielea sanatoasa. Daca dorim pe langa efectul de exfoliere a celulelor moarte sa mai obtinem si un efect anticelulitic, putem opta pentru un exfoliant cu particule de cafea sau sare de mare in componenta sa.
Particulele abrazive de cafea sau sare de mare exfoliaza in primul rand pielea si o face mai luminoasa, precum si imbunatateste circulatia la nivelul pielii, efect care ajuta mult in lupta cu celulita. Daca dorim sa obtinem doar un efect de luminozitate si hidratare, vom alege un scrub cu ingrediente hidratante in componenta lui, ca de ex: aloe vera, ulei de jojoba, ulei de avocado sau cocos.
Daca aveti pielea uscata, recomandarea este sa alegeti un scrub cu o formula nu prea puternica, deoarece acesta va lipsi pielea de toata hidratarea si o va usca si mai mult. Ideal ar fi ca acest produs sa contina ingrediente hidratante si chiar nutritive, pentru a-i oferi pielii in timpul procesului de exfoliere si hidratarea de care are nevoie. Intotdeauna dupa procesul de exfoliere vom aplica o crema de corp super hidratanta.
Daca aveti pielea sensibila, subtire, favoritul ar fi un scrub care exfoliaza cu ajutorul enzimelor, cum ar fi enzimele extrase din papaya sau ananas. Aceste enzime vor exfolia superficial celulele moarte ale pielii, fara a agresa bariera de protectie a pielii, sensibilizand-o si mai mult. In acest caz se vor evita exfoliatori care au in componenta lor particule abrazive.