Timpul nu iartă pe nimeni, din păcate! Vestea bună este că în prezent există foarte multe metode de a combate semnele trecerii timpului. De la radiofrecvență, mezoterapie, injectabile până la liftinguri chirurgicale pentru diferite zone ale feței, putem alege ce este potrivit pentru nevoile noastre.
Ce ne recomandă Dr. Florin Juravle, unul dintre cei mai titrați chirurgi esteticieni din România, preferatul vedetelor? Aflăm astăzi în rândurile de mai jos.
Pierderea colagenului este responsabilă de aspectul îmbătrânit al feței noastre. Ideal este să folosim tratamentele care stimulează producția acestei proteine, astfel încât să încetinim procesul îmbătrânirii.
După vârsta de 20 de ani, capacitatea pielii de a reface colagenul scade în mod natural. O persoană obișnuită pierde aproximativ 1% din colagen pe an, ajungând astfel că la 45 de ani să fi pierdut aproximativ 25% din colagen (!!!), ceea ce face că ridurile și liniile fine să devină mai evidente.
Dr. Florin Juravle: „Dintre tratamentele existente în prezent, care pot fi făcute separat sau într-un protocol mixat, aș recomanda tratamentele care ne stimulează propria producție de colagen: laserul Co2, Jetpeel, Sculptra, spre exemplu, pentru că țintesc direct biostimularea și creșterea colagenului, adresându-se cauzei de bază a îmbătrânirii faciale, și anume acelei pierderi de colagen despre care aminteam la început”.
Fiecare rezolvă anumite probleme ale pielii, protocolul fiind stabilit de medicul specialist.
Dr. Florin Juravle: „Despre laserul Co2 și Jetpeel probabil știți deja, deoarece acestea sunt prezente în clinicile de specialitate de ceva timp. M-aș opri asupra Sculptra, un tratament special intrat pe piața din România destul de recent. Ceea ce este foarte special la acest tratament injectabil este că acțiunea particulelor de acid L-polilactic (PLLA) are loc în dermul profund, într-un mod cu totul deosebit: nu are un efect de umplere imediată, precum fillerele cu acid hyaluronic și nici de diminuare a ridurilor prin blocarea contracțiilor unor mușchi faciali precum botox-ul. Sculptra ne pune propriul organism la treabă, stimulează și produce o creștere treptată producției de colagen pe zona injectate și astfel îmbunătățește volumetria, structura pielii, aspectul general”.
Pe măsură ce microparticulele Sculptra PLLA sunt absorbite, ele ajută la stimularea producției de colagen de către propriul nostru organism. Șuvițele de colagen reconstruite se formează treptat, ajutând la îmbunătățirea volumetriei faciale și a aspectului ridurilor.
Deși Sculptra este un tratament foarte „în vogă” în prezent, aceasta are în spate mulți ani în care a funcționat cu succes, fiind aprobat FDA și beneficiind de numeroase studii clinice științifice concludente, care au permis rafinarea formulei și aprecierea crescută în prezent a tratamentului.
Colagenul este cea mai abundentă proteină din corpul tău! Nu numai că reprezintă aproximativ o treime din compoziția de proteine a corpului tău, dar este și responsabilă pentru structura pielii. Colagenul este o proteină fibroasă din dermul profund care conferă structură pielii și susține funcțiile elastinei și acidului hialuronic (HA), care ajută la menținerea formei pielii menținând-o în același timp netedă și hidratată.
Tratamentul este realizat din acid poli-L-lactic, un material sintetic complet biocompatibil și biodegradabil, care este absorbit treptat și natural de organism acest proces declanșând reconstrucția colagenului pierdut.
Efectul tratamentului este de aspect general întinerit. Acesta îmbunatățeste vizibil volumetria facială, dar și textura pielii. Aspectul întinerit este unul foarte natural, se produce treptat, pe măsura producerii de colagen, și are o durabilitate de aproximativ 2 ani. De asemenea, unele dintre studiile clinice arată o creștere cu până 66% a producției de colagen într-un interval de 3 luni.
Tratamentul se realizează cu anestezie locală, prin injectarea în dermul profund cu canule specifice după niște traiectorii foarte bine stabilite. Pacientul/ pacienta nu are nevoie de un timp de recuperare, își poare relua viața socială imediat, respectând indicațiile post tratament.
Este un tratament ce poate fi făcut atât de femei cât și de bărbați, de regulă după vârsta de 35 ani, care își doresc un aspect facial general întinerit într-o manieră naturală. Protocolul standard este de 3 ședințe de tratament, câte una pe lună, apoi pentru întreținere conform recomandărilor medicului.
Tratamentele determina îmbunătățirea volumelor faciale pierdute sau diminuate ca urmare a scăderii nivelului de colagen: zona tâmplelor, pomeți, obraji, linia mandibulara, bărbie, și astfel un aspect general întinerit la nivelul întregii fețe.
Tratamentul nu exclude corecții de volumetrie cu acid hialuronic sau a ridurilor cu botox, ci din contră, pentru rezultate cât mai bune, adesea se combina toate acestea. De asemenea sunt importante tratamentele de rejuvenare care mențin și îmbunătățesc calitatea pielii, gradul de hidratare tonusul și elasticiatea: mezoterapii, radiofrecvența, microneedling, etc.
Citește și: Totul despre transferul de grăsime proprie, ideal pentru intinerirea facială