Te-ai bucurat din plin de soare, de apa mării, de vacanţă.
Acum te priveşti în oglindă şi observi că părul tău nu mai are aceeaşi strălucire, vârfurile sunt uscate şi parcă ai vrea ceva mai mult volum.
E timpul să începi un program intens de regenerare care să îţi hidrateze podoaba capilară.
Expunerea la soare, apă sărată, clorul din piscină – şi nu în ultimul rând acele produse de styling care oferă bucle de plajă – pot reprezenta un adevărat pericol pentru podoaba noastră capilară. Până la finalul verii experţii declară că părul poate deveni atât de deshidratat, încât arată şi se simte ca şi cum ar fi un fir de iarbă lăsat toată vara în bătaia soarelui. Iată câteva sugestii care te vor ajuta să îţi regenerezi părul, după o vară fierbinte.
Primul pas: ai nevoie de o tunsoare care să se aşeze natural, pentru că acum este momentul să renunţi la folosirea regulată a ustensilelor de coafat. Întreabă-ţi hairstylistul ce îţi recomandă pentru ca părul tău să îşi revină cel mai repede.
Tot hairstylist-ul îţi poate recomanda un tratament pentru luciu sau o vopsea semi-permanentă. Alege produse care nu conţin amoniac şi care vor îmbrăca firul de păr făcându-l mai neted, mai puternic şi mai lucios. Acestea vor dispărea treptat din părul tău, fără să lase în urma lor rădăcinile într-o culoare diferită.
Ţi-ai pregătit pielea pentru soare, ai aplicat loţiune cu factor de protecţie, iar după, un produs after sun hidratant. Cam aşa ar fi trebui să te porţi şi cu părul tău. Aşa că ai grijă ca la următoarea sesiune de cumpărături să alegi un şampon tratament cu valenţe hidratante şi reparatorii.
Ingrediente precum uleiurile naturale (ulei de migdale sau de măsline), miere, aloe îţi vor hrăni şi hidrata părul. Pe lungimea firului de păr, evitând rădăcinile, aplică un balsam hrănitor care să conţină ceramide, nutrienţi şi filtre UV şi lasă-l să acţioneze conform recomandărilor din prospectul produsului. „Clăteşte foarte bine balsamul. Orice substanţă din compoziţia acestuia rămasă în păr poate agrava deteriorarea”, spune Camelia Negrea, expert în styling.
Părul neascultător va avea, totuşi, nevoie de un plus de ajutor. Alege balsamurile leave-in sau soluţiile pentru definirea buclelor cu o listă de ingrediente cât mai prietenoasă pentru părul uscat şi deteriorat. Nu ocoli produsele destinate hidratării în profunzime ce includ în compoziţia lor alcooli graşi precum cetyl, stearyl alcohol, panthenol, phytantriol, silicon sau uleiuri esenţiale.
Acestea previn deteriorarea vârfurilor. „Este adevărat ca unele dintre cele mai benefice ingrediente pentru îngrijirea părului provin din natură, însă este nevoie de o formulă care să le ajute să penetreze firul de păr pentru a-şi putea face bine treaba”, declară stilistul.
Părul uscat şi deteriorat are nevoie, cel puţin o dată pe săptămână de o mască intens hidratantă cu un procent ridicat de ingrediente naturale hidratante. Fie că o prepari acasă (din iaurt, avocado, miere sau ulieuri de susan, de ricin sau de măsline), fie că alegi una gata preparată sau o faci la salon, părul va fi mai uşor de coafat şi descurcat. Urmăreşte cu atenţie schimbările prin care trece părul tău.
După aproximativ şase săptămâni de la demararea procesului de reparare poate fi necesară o nouă schimbare. „Dacă părul tău începe să capete greutate sau nu mai observi progrese, este timpul să te opreşti. {i nu pentru că soluţiile nu mai funcţionează, ci pentru că este timpul să treci la un regim de întreţinere şi prevenţie. Rămâi la culoarea ta naturală şi utilizează un produs de styling pentru protecţia firului de câte ori este necesar să-ţi coafezi părul”, concluzionează Camelia Negrea.