Cum să scapi de obiceiul de a-ţi atinge faţa pentru a te feri de coronavirus

Fără să conştientizăm stăm cu mâna pe faţă, iar acest banal obicei poate fi un risc pentru contru infecţia cu coronavirus.
  • Publicat:
Cum să scapi de obiceiul de a-ţi atinge faţa pentru a te feri de coronavirus
FOTO: shutterstock / Cum să scapi de obiceiul de a-ţi atinge faţa pentru a te feri de coronavirus

Organizaţia Mondială a Sănătăţii sfătuieşte că una dintre modalităţile de prevenţie împotriva COVID-19 este să nu ne atingem faţa, gura sau ochii pentru că acest gest duce la infectarea cu coronavirus. Bineînţeles, pentru a ne proteja este nevoie şi să stăm acasă dacă sunt prezente simptomele de răceală sau gripă, să nu stăm în preajma persoanelor care tuşesc sau strănută, să ne spălăm pe mâini cât mai des cel puţin 20 de secunde şi să evităm spaţiile aglomerate.

Mulţi dintre noi involuntar facem acest gest banal: ne atingem faţa cu mâinile, obicei care ne poate pune în pericol sănătatea. Atunci când ne atingem faţa, ochii sau gura nu facem altceva decât să permitem răspândirea germenilor pe care îi avem pe mâini, aceştia pătrund în corp, iar astfel apare infecţia. Deşi coronavirus se transmite de la o persoană la alta în urma contactului cu un individ infectat, Centrul de Prevenţie şi Control al Bolilor afirmă că virusul poate fi răspândit şi prin contactul cu suprafeţele contaminate. În continuare oferim câteva sfaturi care să te ajute să scapi de acest obicei involuntar.

Conştientizează de câte ori îţi atingi faţa într-o singură zi

Nu mulţi dintre noi suntem conştienţi de acest obicei pe care-l avem, dar în medie, o persoană îşi atinge faţa de cel puţin 23 de ori într-o oră, arată APIC (Association for Professionals in Infection Control and Epidemiology). Chiar şi specialiştii din domeniul sănătăţii se confruntă cu acest obicei, iar ca exemplu o putem da pe Sara Cody, directorul sănătăţii de la Santa Clara County, California, care a devenit virală în urmă cu o săptămână după ce şi-a lins degetul în timp ce sfătuia public să nu ne atingem faţa pentru a preveni intrarea în contact cu COVID-19.

Problema este că cu cât spunem unei persoane să nu facă un lucru, cu atât îl va face mai des, motiv pentru care trebuie să conştientizăm gestul şi să învăţăm să ne oprim la timp.

Identifică ce te face să pui mâna pe faţă

Obişnuim să ne atingem faţa din diferite motive şi, tocmai de aceea, primul pas pentru a reduce acest gest este să identificăm care parte a feşei o atingem cel mai des şi de ce. Fie că te mănâncă nasul, că ai buzele crăpate şi simţi nevoia să rupi o cojiţă, că îţi atingi genele sau sprâncenele sau pur şi simplu pentru că vrei să-ţi dai părul din ochi, fie că eşti stresată sau plictisită şi simţi nevoia să faci acest lucru, încearcă să identifici care este motivul principal.

Înlocuieşte acest obicei cu un altul

Este greu să te opreşti, ştim, dar atunci când îţi impui să nu mai faci un lucru îţi poţi concentra atenţia spre alt gest. De exemplu, atunci când simţi nevoia să-ţi duci mâna la faţă, du-o spre braţ. În acest fel redirecţionezi atenţia către o altă parte a corpului şi reduci riscul de infecţie. Întotdeauna să porţi la tine şerveţele în cazul în care îţi vine să tuşeşti, să strănuţi sau să lăcrimezi. De altfel, îţi poţi pune prietenii sau familia să te atenţioneze ori de câte ori îţi atingi faţa şi, cu cât vei auzi mai des, cu atât vei fi mai conştient de gest şi vei reduce practicarea lui.

Să nu-ţi atingi faţa nu este singurul mod de a te proteja

Este important să nu-ţi atingi faţa? Evident, dar crucial este să nu uiţi de celelalte măsuri de prevenţie care pot diminua riscul de a intra în contact cu COVID-19. Potrivit CDC, important este să stai în casă şi să eviţi să intri în contact cu persoanele bolnave, să te speli pe mâini cât mai des sau să foloseşti dezinfectanţi şi să cureţi suprafeţele şi obiectele cu care intri în contact.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult