Aproape 90% dintre femei se confruntă cu celulita, aspectul neplăcut de coajă de portocală, vizibil la suprafaţa pielii care provoacă adevărate bătăi de cap. Celulita apare atunci când stratul de grăsime aflat sub aceasta împinge ţesutul conjuctiv. Flavius Ursachi, dublu campion naţional de Culturism şi Fitness explică principalele cauze care duc la apariţia celulitei şi ne învaţă cum am putea scăpa de ea.
”Dezechilibrele hormonale şi estrogenul în exces pot duce la dominanţă estrogenică, un dezechilibru ce poate cauza probleme de sănătate şi depunerea de grăsime, în special în partea inferioară a corpului. De cele mai multe ori, acest dezechilibru nu este dat de estrogenul produs in mod natural, ci este un rezultat al alimentaţiei, al medicamentelor, al anticoncepţionalelor, dar şi al stilului de viaţă. Cei mai multi perturbatori endocrini sunt în sticlele de plastic şi în ambalaje, în cosmetice şi detergenţi. Mâncarea de zi cu zi este estrogenică deoarece conţine multe pesticide şi ierbicide” explică specialistul.
Alţi factori declanşatori pot fi:
Există câţiva paşi necesari pentru a învinge această problemă, dar să nu uităm că procesul poate părea anevoios şi frustrant, dar vine la pachet cu beneficii pentru sănătate.
Întăreşte fibrele de colagen din piele. Ca acest lucru să fie posibil şi ca grăsimea să nu mai ajungă la suprafaţa pielii este nevoie de consumul de alimente cu efect antioxidant, consumul de alimente sau suplimente cu vitamina C, consumul de suplimente naturale cu colagen.
Dietă şi sport. Un antrenament corespunzător, cu exerciţii care ajută nu doar să slăbeşti, ci şi să rezolvi această problemă estetică, ajută la întărire braţelor, a abdomenului şi picioarelor. În plus, metabolismul este stimulat, se ard grăsimile şi se elimină toxinele şi depozitele de apă.
Stimularea circulaţiei sangvine. Sângele transportă, printre altele, şi celulele de grasime din organism. Când circulaţia nu este efectuată corect, grăsimea rămâne blocată în interiorul fibrelor de colagen. Aceasta poate fi stimulată prin aport suplimentar de magneziu, hidroterapie, adică alternarea duşurilor calde-reci timp de câte 30 de secunde şi efortul fizic constant. În fiecare zi este necesar măcar un antrenament de instensitate scăzută prin care să mobilizezi încheieturile, genunchii, şoldurile şi umerii.
Sistemul digestiv. Dacă flora intestinală este dezechilibrata (disbioză), corpul secretă o anumită enzimă care blochează detoxifierea ficatului şi trimite excesul de estrogen din nou în sistem. Un bun supliment cu probiotice poate ajuta considerabil.
Suplimente cu multivitamine. Calitatea mâncării din ziua de azi este scăzută, iar un supliment cu multivitamine poate sprijini ficatul în sarcina lui de a detoxifia organismul.
Reducerea consumului de alimente bogate în chimicale. Alimentele organice, bio sunt mult mai bogate în nutrienţi. Acelaşi lucru se aplică şi în cazul cărnii.
Suplimente cu Omega-3 din ulei de peşte. Acestea au efect de reglare a estrogenului şi de scădere a inflamaţiei în organism.
Ai grijă de ficatul tău. Un ficat asaltat de chimicale şi xenoestrogeni îşi pierde din funcţia de detoxifiere, iar toxinele şi xenoestrogenii reintră în circulaţie. Consumă proteine, produse cu acid folic şi antioxidanţi precum zinc, vitamina C, vitamina E, seleniu.
Consumă legume şi verdeţuri. Broccoli, conopida, varza de bruxelles şi varza au efect anti-estrogenic.
Tratamentele anticelulitice- un mit. Deşi temporar îmbunătăţesc aspectul pielii, produsele cosmetice şi tratamentele anticelulitice nu rezolvă problema din interior.
”Alergatul în parc sau mersul pe bandă nu te vor ajuta să arzi grasimea. Noi punem mare accent pe mişcări care întăresc tot corpul într-un singur antrenament. Secretul este să combini mişcările într-un anume fel, astfel încât să obţii muşchi mai puternici şi conturaţi, în timp ce arzi grăsime în acelasi timp”, explică Flavius Ursachi.