Acneea este cea mai frecventă boală a adolescenţei, afectând circa 80% dintre tineri. Atunci când leziunile sunt suficient de vizibile şi de persistente încât să afecteze propria imagine şi apectul tânărului în faţa colegilor sau a prietenilor, este momentul unei vizite la medicul dermatolog.
Chiar şi formele uşoare de acnee merită evaluate măcar o dată de către dermatolog, pentru a preveni agravări posibile care se pot solda cu cicatrici.
“Studii recente arată că 70% dintre pacienţii cu acnee nu merg la medic atunci când au nevoie, de aceea campania ,,Act Smart, Be Cool“ aduce medicul dermatolog în şcoală pentru ca tinerii să capete încredere şi să ştie când este mai bine să ceară ajutor specializat. Acneea este o boală de piele specifică adolescenţei, care poate lăsa urme pentru toată viaţa, dar care, corect tratată, este perfect controlabilă”, afirmă conf. dr. Cătălin Popescu, Spitalul Colentina Bucureşti.
Cum decurge o vizită la medicul dermatolog
Consultul dermatologic
Diagnosticul este în majoritatea cazurilor exclusiv clinic, adică pe baza examinării pielii şi a leziunilor deja apărute. Acneea apare, în principal, din cauza schimbărilor hormonale fireşti care au loc la vârsta pubertăţii.
În unele situaţii, medicul poate solicita analize de sânge pentru a clarifica un diagnostic mai dificil sau pentru a exclude contribuţia altor factori la apariţia acneei. Alteori, analizele pot fi solicitate în vederea evaluării siguranţei utilizării unor tratamente orale.
Tratamentul
În funcţie de severitate, tratamentul poate fi local, combinat – local şi oral şi rareori exclusiv oral. Pentru a controla leziunile, sunt necesare câteva luni de tratament. Pentru a consolida rezultatul, mai ales la adolescenţi, tratamentul poate dura şi ani, dar acest lucru nu reprezintă o problemă, medicamentele folosite având un profil remarcabil de siguranţă chiar şi în utilizarea pe termen lung.
Un exemplu în acest sens îl constituie tratamentul local cu un produs care combină efectul antiinflamator şi antibacterian al eritromicinei cu zinc şi care are o eficienţă ridicată în formele de severitate uşoară sau moderată de acnee inflamatorie şi un profil bun de siguranţă.
Este foarte important ca tratamentul să fie urmat în mod regulat. Un studiu realizat de cercetătorii de la Wake Forest University a arătat că tinerii cu acnee tind să utilizeze foarte neregulat medicamentele prescrise.
Acelaşi studiu a arătat că o bună metodă de a le aminti tinerilor să urmeze tratamentul aşa cum le-a fost recomandat, este prin e-mail-uri sau SMS-uri săptămânale. În schimb, implicarea părinţilor în a le reaminti copiilor lor să utilizeze tratamentul a avut, în majoritatea cazurilor, un efect negativ.
Evoluţie
Acneea poate reveni, iar riscul este cu atât mai mare cu cât tânărul nu a trecut de vârsta adolescenţei. Riscul reapariţiei se mai corelează şi cu severitatea şi extinderea leziunilor. În toate cazurile însă, există mijloace terapeutice adecvate, prescrise doar de medicul dermatolog.
Citeşte şi: S-a descoperit virusul care luptă împotriva acneei
Care sunt tratamentele moderne pentru acnee?
Care este cea mai bună dietă anti-acnee?