Dacă albești prea devreme, e posibil să duci lipsa acestor vitamine și minerale

  • Publicat:
Dacă albești prea devreme, e posibil să duci lipsa acestor vitamine și minerale

Albirea părului este unul dintre principalele semne ale înaintării în vârstă. Însă poate semnala și o afecţiune, mai ales dacă albirea are loc prematur, mult prea devreme.

Află de ce albeşte părul, ce poţi face pentru a încetini procesul şi cum poţi acorda părului îngrijirea adecvată.

De ce albeşte părul?

În termeni medicali, albirea părului se numeşte caniţie. Aceasta presupune albirea totală sau parţială a firelor de păr. Exceptând situația în care ne confruntăm cu o problemă medicală, albirea treptată şi parţială a părului este un proces normal şi natural.

Melanina este pigmentul care dă culoarea părului. Cu cât melanina este în cantitate mai mare, cu atât mai închis este firul de păr. În timp, melanocitele (celulele care produc melanina) ajung să producă tot mai puţin pigment, până ce firul de păr devine alb.

Cauzele care duc la accelerarea albirii părului

Albirea părului poate avea la bază:

  • cauze genetice
  • cauze psihologice (precum un şoc emoţional puternic)
  • cauze medicale (bolile tiroidei, carența de vitamina A, B12, anemia sau vitiligo)
  • cauze ce ţin de stilul de viaţă

Putem inversa procesul de albire?

Din păcate, odată început, fenomenul de caniţie nu se va opri, ci se va dezvolta în timp. Puteţi, însă, să preveniţi albirea prematură a părului sau să încetiniţi procesul.

Puteţi creşte nivelul de melanină al organismului prin ajustarea alimentaţiei, consumând multe fructe şi legume bogate în vitaminele A, B, magneziu, cupru sau iod și limitând stresul, prin activităţi recreative şi odihnă.

Părul încărunţit este mai uscat şi fragil în comparaţie cu cel pigmentat, de aceea necesită o îngrijire mai atentă. De aceea trebuie să folosiţi produse de calitate care conţin substanţe active, special concepute să cureţe delicat scalpul şi să îngrijească firul de păr.

Urmărește CSID.ro pe Google News