Medicul stomatolog Ionuţ Leahu ne asigură de faptul că un zâmbet frumos este o carte de vizită, care atrage atenţia chiar mai mult decât felul în care suntem îmbrăcaţi.
Pentru a-l obţine, trebuie să ţinem cont de câteva sfaturi simple, dar pe care mulţi dintre noi le ignorăm, ajungând astfel să avem o dantură problematică, de care ne este ruşine şi pe care cu greu şi cu eforturi financiare considerabile o putem repara.
Cei mai mulţi români rabdă de durere, practică automedicaţia atunci când îi doare o măsea şi ajung în ultimul stadiu la medicul dentist, care nu are foarte multe opţiuni la îndemână în afara implantului protetic.
Mai presus de problema estetică, există şi riscul crescut de boli cronice, precum diabetul, bolile cardiovasculare sau chiar cancer, dacă neglijăm afecţiunile cavităţii bucale.
Să vedem aşadar care sunt paşii de urmat pentru un zâmbet de vedetă:
Periajul dentar este obligatoriu pentru curăţarea dinţilor de resturile alimentare şi pentru împrospătarea gurii. În alegerea periuţei de dinţi potrivite, trebuie să acorzi atenţie perilor din care este fabricată – de exemplu, în cazul dinţilor sensibili, periuţa trebuie sa fie mai moale. Ideal ar fi să foloseşti o periuţă electrică (vezi aici care sunt avantajele periuţei de dinţi electrice). Îţi cureţi perfect dinţii în doar câteva minute.
Mişcarea corectă în timpul periajului dentar se va face dinspre gingie spre dinţi, astfel încât eviţi pătrunderea resturilor alimentare în zone greu accesibile. În plus, trebuie să acorzi atenţie suprafeţei dinţilor, părţii laterale ale limbii şi obrajilor. Periajul limbii ajută la îndepărtarea plăcii bacteriene, răspunzătoare de apariţia respiraţiei urât mirositoare (a halenei) şi scade numărul bacteriilor bucale.
Te ajută să îţi îmbunătăţeşti igiena orală şi completează periajul acolo unde periuţa de dinţi nu o poate face.
Apa de gură este un lichid concentrat (aromat sau nu), care, prin folosirea regulată, te ajută să reduci considerabil apariţia cariilor, îţi protejează cavitatea bucală şi îţi consolidează smalţul dinţilor.
Pe piaţa farmaceutică şi în centrele comerciale, poţi găsi 3 tipuri de apă de gură: apa de gură cosmetică – împrospătează gura şi curăţă dinţii, însă nu are puterea de a lupta eficient împotriva bacteriilor şi a tartrului. O altă apă de gură este cea cu efect antiseptic care, pe lângă împrospătarea respiraţiei, combate placa bacteriană şi previne apariţia tartrului. În ultima categorie a apei de gură se regăseşte cea cu fluorură, destinată persoanelor cu sensibilitate dentară şi carii.
Dacă nu ştiai, multe dintre apele de gură prezente pe piaţa din România conţin alcool. În cazul în care ai un copil, trebuie să acorzi atenţie etichetei, deoarece acestea sunt periculoase pentru cei mici.
Folosirea aţei dentare este o altă etapă importantă în curăţarea dinţilor. Aţa dentară este mai eficientă decât periajul în sine. De aici, am putea conchide că prin îmbinarea celor două metode de igienă orală te bucuri de sănatatea dentară mai mult timp.
Folosirea aţei dentare durează doar câteva minute şi este recomandată pentru menţinerea sănătăţii dinţilor.
O igienă riguroasă trebuie completată cu duşurile bucale. Pe piaţa din România vei întâlni aparate care seamănă cu o periuţă de dinţi electrică, dar au încorporate o tehnologie ce pulsează jeturi de apă cu viteză mare către dinţi şi gingii.
Aceste duşuri regulate elimină resturile alimentare din zonele inaccesibile, combat placa bacteriană şi cariile şi stimulează circulaţia sangvină în mucoasa gingivală.
Chiar dacă ai urmat aceşti paşi, consultaţia stomatologică este necesară. Cariile se pot ascunde în locuri invizibile ochiului uman, dar dentistului tău nu-i va scăpa nimic.
Asigură-te că acesta dispune de ultimele tehnologii pentru a primi un tratament corect si atraumatic. Clinicile dentare – Dr. Leahu s-au preocupat permanent pentru a avea cele mai noi aparate şi tratamente, compatibile oricărei probleme dentare. Cu ajutorul microscopului, medicul dentist vede dacă, în profunzimea smalţului dinţilor, există sau nu probleme şi dacă se impune un plan de tratament, chiar şi preventiv.
În cazul în care tartrul este prezent pe smalţul dinţilor, apelează cu încredere la igienizarea profesională a gurii. Primul pas este detartrajul, care se realizează cu o ansă cu ultrasunete ce nu afectează dintele, urmat de periajul profesional care se face cu o periuţă rotativă pe care se aplică o pastă profesională.
Pentru doar 150 lei, dinţii tăi vor fi curăţaţi cu cele mai inovatoare şi profesionale produse de igienă dentară.
Pentru cele mai bune rezultate, mergi o dată la 6 luni.
Ai în vedere că e mai bine să previi, decât să tratezi. Atât din punct de vedere a sănătăţii, cât şi financiar. Şi nu uita: „Zâmbetul este fericirea ce se află chiar sub nasul tău” – Tom Wilson 🙂