Să ne înţelegem din capul locului: nu vreau să arunc vina pe cineva, nici să fac vreo antireclamă produselor cosmetice ale vreunui brand. Vreau pur şi simplu să vă deschid ochii şi să fiţi mai cu băgare de seamă decât mine, care am avut ochelari de cal şi am ignorat toate regulile unui consumator informat.
Experienţa mea dureroasă şi usturătoare, la propriu, a ţinut trei zile lungi cât una de post negru.
Fără să văd lumina zilei şi cu un picior în groapa depresiei, am zăcut cu faţa uscată ca pământul de vară, cu bubiţe ieşite din relief şi o iritaţie nemaipomenită de nu puteam nici măcar să mănânc, plâng sau râd căci mă ustura îngrozitor. Şi pentru că nu era de ajuns, usturimea alterna frecvent cu o senzaţie de mâncărime insuportabilă. Iar mâncărimea, ştiţi şi voi, cu multă voinţă şi strâns din dinţi scapă nescărpinată.
Să vă povestesc cum a început totul. Pe fondul unui ten uscat de temperaturile oscilante şi vânt, specifice sezonului de primăvară, am dat curs recomandării unui aşa-zis dermatolog care mi-a pus în mâini “o cremă emolientă cu acid glicolic”, spuse el. “De două ori pe zi”, completează respectivul. De regulă, tenul meu e gras şi luceşte ca un bec, însă de data asta am luat în serios problema pentru că uscăciunea părea să se accentueze pe zi ce trece.
Zis şi făcut. Cu încredere am aplicat crema miraculoasă pe obrajii însetaţi de hidratare. Nu m-a dat pe spate, nu a făcut decât să lase o peliculă grasă, de parcă aş fi purtat o mască, plus că nu simţeam nicidecum vreun efect hidratant, drept urmare am dat uitare recipientului pe un raft. Trec 24 de ore, pielea la fel de uscată. Fac greşeala să mă uit în oglindă şi nu-mi vine să cred că mă uit la mine. Din uscată ce era, pielea mea devenise terenul unor cojiţe inflamate de jur împrejur. Iar orele care treceau nu aduceau decât veşti proaste. Cam atât de proaste ca în imaginile de mai jos.
Ajunsă într-un suflet la prima farmacie din apropiere, îi explic farmacistei cele întâmplate (mai puţin partea cu crema, greşeala mea) şi primesc niscai magneziu, calciu şi antihistaminice, în caz că “buba” s-a produs pe fondul unui sistem imunitar slăbit, oboseală, stres sau vreo alergie alimentară. Trece o zi, trec două cu tratament pastilat, niciun rezultat.
Ajunsă la capătul răbdării, primesc în cele din urmă soluţiile salvatoare ale dermatologului Ioana Simian. Descriindu-i întocmai prin ce am trecut în zilele precedente, doamna doctor mi-a dat clar şi răspicat verdictul: “Ai făcut o dermatită de contact iritativă. Cauza: acidul glicolic. Soluţia: o cremă pe bază de corticosteroizi şi una pentru pielea ultra-sensibilă şi alergică, cu efect intens de hidratare, în caz că prima variantă are ca rezultat uscăciunea pielii”.
Într-o zi şi jumătate, cu soluţiile oferite de doamna doctor, am reuşit să îmi redescopăr pielea. Adio, iritaţie, mâncărime, uscăciune, bubiţe!
Acum, să vă spun câte ceva despre acest acid glicolic. El este, pare-se, un ingredient frecvent folosit în produsele cosmetice care au drept scop exfolierea pielii şi care sunt indicate pentru tenurile acneice şi cu tendinţă de îmbătrânire. Or, eu nu aveam nici acnee nici semne de îmbătrânire la momentul recomandării cremei respective, ci numai o uscăciune. Acidul glicolic este, în esenţă, un acid din fructe, care este folosit în diverse concentraţii în produsele cosmetice.
Google spune (căci prospectul omite acest aspect) că acidul glicolic “arde” stratul superior al pielii, scoţând la suprafaţă o piele de bebeluş. Numai că pielea asta de bebeluş ridicată în slăvi de specialiştii în marketing mi-a adus mie o piele ca de bebeluş iritată de la scutece.
Nu înţeleg raţiunea din spatele cremei recomandate în ziua fatidică, însă, păţită fiind, trag următoarele concluzii: