Despre implanturile mamare cu silicon: interviu cu medicul estetician Ovidiu Grecu

S-au scris multe despre implanturile cu silicon folosite la operaţiile de augmentare sau la cele de ridicare a sânilor. Care este istoricul acestora, când s-au realizat primele intervenţii, sunt sau nu sigure aceste implanturi, pot genera sau nu cancer, când ne dăm seama că s-a rupt un implant – la toate aceste întrebări ne-a răspuns dr. Ovidiu Grecu, medic primar chirurgie plastică, estetică şi microchirurgie reconstructivă.

Cauciucul şi cartilajele de bovine, primele materiale utilizate pentru mărirea sânilor

Ce se întâmplă doctore: Cam câte implanturi s-au făcut până acum la nivel mondial şi ce ştiţi despre începuturile acestei intervenţii?

Dr. Ovidiu Grecu: În istoria chirurgiei estetice, sânul femeii a fost întotdeauna un element central. Departe de a înţelege mărirea sânilor cum este astăzi, există referinţe publicate în această direcţie încă din secolul al nouăsprezecelea. Încercările din vremea respectivă trebuie luate astăzi doar ca o noţiune istorică, uneori periculoasă. Făceau, de exemplu, transferul unei tumori beningne (lipomul) dintr-o parte a corpului în sân. În secolul douăzeci au introdus materiale diverse, care nu aveau însă niciun substrat ştiinţific: cauciucul, cartilaje de bovine.

Recomandări

PENTRU BĂRBAŢI: Indicii care „trădează” implanturile cu silicon!

Istoria modernă a implanturilor mamare începe în SUA, anul 1961, când a fost realizat primul implant cu silicon. Din acel moment, evoluţia operaţiilor de implant mamar a devenit spectaculoasă. Materialele folosite au fost îmbunătăţite permanent, ştiinţă medicală a căpătat valoare statistică, pentru ca, în zilele noastre, implanturile mamare să devină o intervenţie de rutină, predictibilă ca rezultat, cu o rată de reuşită aproape de 100%.

Nu putem şti cu exactitate, dar cu siguranţă în momentul de faţă, în lume, au fost realizate implanturi mamare de ordinul milioanelor ca număr. Acest subiect a fost şi va rămâne de actualitate cât timp va exista eternul feminin.

Silicoanele şi riscul de cancer

C.S.Î.D.: Ce tipuri de implanturi s-au făcut de-a lungul timpului şi care se fac azi?

Dr. O.G.: Tipurile de implanturi mamare au suferit de-a lungul anilor schimbări ale materialelor, determinate de inovaţiile tehnologice, şi schimbări ale tehnicilor chirurgicale, generate de o curbă a învăţării în cadrul acestei specialităţi de către medicii din întreaga lume. Dintotdeauna obiectivele vizate în această evoluţie au fost obţinerea unor rezultate predictibile, care satisfac 100% dorinţa pacientei şi riscuri cât mai mici sau chiar inexistente.

În ultimii 60 de ani putem vorbi de apariţia unor generaţii de implanturi mamare, de la implanturile iniţiale, arhaice, sub formă unor bureţi, până la apariţia siliconului care s-a impus în dezvoltarea operaţiilor de implant mamar ca materialul momentului şi al viitorului. În cadrul implanturilor mamare cu silicon, istoric vorbind, totul a început cu injectarea siliconului direct în sâni. Rezultatele erau acceptabile, dar cu prea multe complicaţii apărute în scurt timp. Şi iată sursa discuţiilor interminabile despre silicoanele care produc diverse afecţiuni: neoplasme (cancere), cangrene, infecţii.

În scurt timp, tehnologia a permis crearea unui înveliş al siliconului care a eliminat cu totul aceste probleme. Apariţia învelişului de silicon a adus cu sine şi diferitele forme ale protezelor pentru implant, acestea devenind substratul perfect pentru aprecierea rezultatelor imediate şi în timp. Evoluţia tipurilor de înveliş siliconic a venit firesc, au apărut învelişuri netede, texturate, microtexturate, înveliş cu silicon şi poliuretan. Materialele din interiorul implantului mamar au evoluat şi ele: cu ser fiziologic, cu silicon lichid, cu silicon şi ser fiziologic în două camere diferite, totul culminând cu apariţia gelului siliconic medical coeziv.

Inovaţia în domeniul implanturilor mamare continuă, având la dispoziţie gel siliconic de diferite consistenţe, cu repartiţie uniformă sau asimetrică (implanturi rotunde sau anatomice), cu gel uniform sau cu sfere de silicon care oferă greutăţi diferite.

Toate aceste caracteristici ne oferă astăzi nouă, chirurgilor, posibilitatea de a accesa o gamă extrem de variată de forme, volume, consistenţe, tipuri de suprafeţe, greutăţi ale implanturilor mamare, totul cu un singur scop: obţinerea unei forme perfecte a sânului, cât mai stabil în timp şi cu o rată de apariţie a complicaţiilor extrem de scăzută. La toată această evoluţie, în zilele noastre, se adaugă tehnologia modernă şi calitatea actului chirurgical care a suferit o standardizare. Chirurgii, din ce în ce mai bine pregătiţi, înţeleg tot mai profund ce înseamnă operaţia de implant mamar şi cum trebuie ea personalizată pentru fiecare femeie.

C.S.Î.D.: A apărut un studiu recent care spune că un anumit tip de implant pare că a generat un cancer femeilor care îl aveau. Ce părere aveţi?

Dr.O.G.: Este vorba despre studiul referitor la BIA-ALCL – limfom anaplastic cu celule mari asociat cu implantul mamar -, despre care literatura de specialitate a raportat diverse cazuri începând cu anul 1997. Sunt raportate maximum 500 de cazuri la nivel mondial din peste 10 milioane de femei cu implanturi mamare. În 2011, FDA USA a trimis către toţi chirurgii plasticieni un avertisment că ar putea exista o legătură a acestei maladii cu implanturile mamare. Cazurile raportate până în acest moment s-au referit la implanturi mamare cu suprafaţă micro, macro texturată şi poliuretan. Suprafeţele netede şi nano texturate, care au o folosinţă de maximum 5 ani, nu au primit o raportare în această direcţie, însă generează un risc mult mai mare de contractură capsulară decât cele texturate.

Conform acestor studii medicale, dacă la nivel planetar au fost operate peste 10 milioane de paciente cu diferite tipuri de implanturi mamare, numărul cazurilor de BIA-ALCL raportate este extrem de scăzut. Astfel, conform datelor publicate de diferite asociaţii ale chirurgilor plasticieni, inclusiv a celor din România, riscul efectiv de a dezvolta BIA -ALCL este de aproximativ 2 cazuri la 100.000 de pacienţi, comparativ cu incidenţa în populaţie a neoplasmului (cancerul) mamar în general, fără legătură cu prezenţa implanturilor mamare, care este de aproximativ 90 de cazuri la 100.000 de locuitori.

Părerea mea vine din experienţa celor 20 de ani de chirurgie estetică a sânului, când nici măcar în situaţiile rare de contractură capsulară sau serom tardiv apărute în urma folosirii implanturilor cu suprafaţă texturată şi poliuretanică, prin investigaţii imagistice, de citologie şi anatomie patologică, nu am identificat niciun caz care să fie însoţit de dezvoltarea acestei maladii.

Recomandarea pe care o fac purtătoarelor de implant mamar, indiferent de tipul lui, este să se adreseze direct unui medic specialist în chirurgie plastică dacă i se pare că ceva nu este în regulă sau constată prezenţa unei acumulări de lichid în jurul implantului, evident în urma unei investigaţii imagistice. Prezenţa unei lame fine de lichid în jurul implantului trebuie înţeleasă ca fiind normală, prin urmare, nu prezintă riscuri.

Cum se aleg implanturile mamare potrivite

C.S.Î.D.: Care sunt diferenţele (de tip beneficii/riscuri) între tipurile de implant?

Dr. O.G.: În acest moment, toate tipurile de implanturi mamare folosite sunt considerate sigure din punct de vedere medical. Diferenţele dintre ele, beneficiile şi dezavantajele unui tip sau altul, nu sunt foarte clar diferenţiate. Decizia de a folosi un anume tip de implant îi aparţine chirurgului estetician, în funcţie de experienţa personală, de studiile medicale publicate de alţi medici, precum şi de studiile publicate de manufacturier. În opinia mea, statistica medicală este cea mai valoroasă. Ea arată ce tip de implant mamar poate determina mai multe probleme în timp. De exemplu, în momentul de faţă s-a renunţat la utilizarea implanturilor cu ser fiziologic (lichid) în majoritatea operaţiilor. Ca folosinţă unanim acceptată sunt implanturile cu gel siliconic medical coeziv, cu suprafeţe texturate, dar mai ales cele microtexturate sau nanotexturate.

C.S.Î.D.: Există o formulă  (în funcţie de înălţime, diametru toracic, mărimea sânilor naturali) ce ar trebui respectată de medicii esteticieni, astfel încât implantul să nu fie prea mare/ să creeze ulterior probleme de sănătate celei care şi l-a dorit?

Dr.O.G.: Ar fi foarte simplu şi frumos să existe o formulă matematică în acest sens, dar nu este aşa, pentru că vorbim despre oameni diferiţi, atât la nivel de ţesuturi, care au diferită densitatea, grosimea, rezistenţa, cât şi la particularităţile psihologice privind imaginea de sine a fiecăruia. Deşi nu putem încadra într-o formulă alegerea mărimii şi a formei implantului mamar, există totuşi limite oferite de caracteristicile anatomice ale fiecărei paciente. Ce înseamnă aceste limite? În urma măsurătorilor pe care le realizez la consultaţie, pentru fiecare pacientă determin care este forma, mărimea şi tipul de implant mamar care i se potrivesc cel mai bine pentru obţinerea celui mai frumos rezultat ca formă a sânului şi cu cele mai puţine riscuri.

Consider util să detaliem şi care ar putea fi aceste riscuri ale implantului mamar:

• problemele de sănătate sunt rare, discutate pe diferite platforme, care nu au legătură cu dimensiunea sau forma implantului, ci cu faptul că implantul mamar trebuie înţeles ca un corp străin. Prin urmare, foarte rar pot apărea contracturile capsulare sau seroamele tardive, care se tratează chirurgical.
• problemele de ordin estetic local: apar în cazul folosirii unui implant mamar prea mare sau cu o formă necorespunzătoare. Implantul mamar nu îmbolnăveşte pentru că este prea mare sau prea mic, ci rezultatul estetic este afectat dacă are dimensiune sau formă nepotrivită anatomiei pacientei.

Aşadar, nu există o formulă matematică, dar există repere măsurabile preoperatorii pe baza cărora chirurgul estetician recomandă cel mai potrivit implant pentru fiecare femeie.

C.S.Î.D.: Există o perioadă „de garanţie” a implanturilor?

Dr.O.G.: Producătorii implanturilor mamare au diversificat şi îmbunătăţit permanent garanţiile oferite pentru protezele de implant mamar siliconic. Garanţia este oferită în majoritatea cazurilor pe perioada nelimitată, iar în eventualitatea foarte rară de pierdere a integrităţii implanturilor mamare, producătorul oferă prin garanţie implanturi noi, însă fără suport financiar pentru intervenţia chirurgicală de schimbare a acestora.

C.S.Î.D.: Putem să „prelungim” viaţa implanturilor noastre?

Dr. O.G.: Putem ajuta la menţinerea rezultatului obţinut printr-un stil de viaţă sănătos, prin evitarea fluctuaţiilor mari de greutate şi prin evitarea traumatismelor repetate şi bruşte la nivelul sânului implantat. În anumite situaţii, purtarea permanentă a unei bustiere elastice este benefică.

Contractura capsulară, o complicaţie tratabilă a implanturilor cu silicon

C.S.Î.D.: La ce simptome ar trebui să fim atente atunci când avem un implant?

Dr. O.G.: O schimbare bruscă a formei sânului poate să sugereze o rotaţie a implantului. Mărirea rapidă a volumului poate semnifica apariţia unui lichid în jurul implantului (serom). Schimbarea consistenţei la palpare, creşterea fermităţii ţesuturilor din jurul implantului, poate semnifica apariţia unei contracturi capsulare. De cele mai multe ori, eventualele simptome nedorite la nivelul sânului cu implant mamar nu reprezintă apariţia unei complicaţîi. Pentru evitarea tuturor acestor situaţii, dar şi pentru soluţionarea lor în rarele cazuri când apar, le ofer tuturor pacientelor mele consultaţii gratuite repetate timp de 2 ani de la efectuarea intervenţiei. Chiar dacă nu consideră că au vreo problemă, le încurajez să vină doar pentru a observa evoluţia integrării implantului în raport cu ţesuturile sânului.

C.S.Î.D.:  Cam câte femei fac ulterior implantului contractură capsulară? Cum poate fi prevenită şi, dacă a apărut, eliminată?

Dr. O.G.: În primul rând, ar fi bine să se înţeleagă faptul că este un proces normal apariţia unei capsule care reprezintă un ţesut cicatricial în jurul implantului. Într-adevăr, la unele paciente, această capsulă cicatricială se poate dezvolta în timp, după operaţie, devenind mai tare şi mai strânsă în jurul implantului. Statistic vorbind, se întâmplă foarte rar, mai ales în primii 2-3 ani de la operaţia de implant mamar. Cauzele contracturii capsulare nu sunt încă extrem de clare, un număr variat de teorii încearcă explicaţia acesteia: particularităţi de formare a cicatricilor pentru fiecare corp în parte, boli autoimune, scăderi de imunitate. Cu toate acestea, în majoritatea situaţiilor de contractură capsulară nu se pot identifica şi stări medicale patologice asociate. Este important să se înţeleagă însă că apariţia unei contracturi capsulare nu înseamnă că este automat periculoasă pentru starea generală de sănătate a pacientei, nici că este o urgenţă imediată, ci că este o evoluţie locală nedorită, evolutivă în timp şi trebuie rezolvată. Contractura capsulară generează mai mult probleme de estetică, dar trebuie investigate de un chirurg plastician, mai ales dacă a apărut după 2-3 ani de la operaţia de implant mamar. În aceste cazuri tardive, contractura capsulară se suspectează a fi în legătură cu o posibilă ruptură a implantului mamar.

În concluzie, contractura capsulară este un risc mic, nu se poate previziona apariţia ei şi este tratabilă. Contractura capsulară este o evoluţie posibilă oricărui tip de implant, dar foarte rar întâlnită în practică. Acest risc nu poate fi integral înlăturat, dar statistica medicală demonstrează că a scăzut şi mai mult de când se folosesc implanturile cu suprafaţă texturată şi mai ales microtexturată.

Contractura capsulară este un proces evolutiv, pe diferite stadii, apariţia ei incipientă nefiind urmată obligatoriu de trecerea în stadiile superioare. Dacă totuşi evoluează şi devine deranjantă, ea se poate trata cu succes prin intervenţie chirurgicală.

Actual, pe lângă intervenţia chirurgicală de înlăturare a contracturii capsulare, pentru gradele évolutive intermediare ale acesteia, au fost dezvoltate şi tratamente neinvazive cu ultrasunete orientate controlat asupra capsulei, căreia îi poate redă elasticitatea contracturii capsulare. Tratamentul de înlăturare pe cale chirurgicală rămâne tratamentul de elecţie.