Dioxidul de titan și contribuția sa la protejarea tenului

Dacă ești acea persoană care nu poate ieși din casă fără să-și aplice o cremă cu protecție solară, atunci cel mai probabil ai auzit de dioxidul de titan și despre beneficiile pe care acesta le are.
  • Publicat:
Dioxidul de titan și contribuția sa la protejarea tenului
Dioxidul de titan și contribuția sa în protejarea tenului sursa foto: Shutterstock

Dioxidul de titan este acel compus care se întâlnește în creme cu protecție solară, măști, produse de îngrijire a părului sau în produse cosmetice. Pe lângă protecția împotriva razelor UVA și UVB, dioxidul de titan este un bun ingredient care reușește să combată semenele ce apar din cauza îmbătrânirii.

Ce este dioxidul de titan?

Dioxidul de titan este un mineral alb natural, provenit din minereu de ilmenit și este un ingredient comun în machiaje sau în cremele solare. În cremele cu protecție solară, dioxidul de titan acționează ca un blocant fizic al razelor UVA și UVB. În ceea ce privește produsele cosmetice, acest ingredient este descompus în particule mici și acoperite, fiind de mare ajutor în îngroșarea și efetului de lubrifiere al produselor de make-up.

Beneficiile dioxidului de titan pentru piele

În general, orice tip de SPF are potențial major de a oferi protecție pielii, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung. În cazul în care alegi ca produsele tale de îngrijire să conțină acest ingredient, s-ar putea să te alegi cu câteva avantaje suplimentare care să te facă să consideri dioxidul de zinc ca fiind alegerea ideală față de alte filtre UV. Iată câteva dintre beneficiile pe care le are dioxidul de titan pentru piele:

∙ Nu irită pielea

Unele produse de îngrijire care au în componența lor dioxid de titan sunt concepute special pentru pielea sensibilă. Acestea au potențialul de a calma pielea. Dioxidul de titan este un mineral neiritant și în același timp, o alternativă naturală și sigură a acelor creme solare derivate sintetic care pot provoca inflamații.

∙ Non-comedogenic

Dioxidul de titan este un ingredient care nu blochează porii. Din această cauza, este recomandat ca persoanele predispuse la acnee să utilizeze acest ingredient în rutina lor de skincare, astfel încât erupțiile să se diminueze considerabil. Acest ingredient se spală ușor și este ideal pentru menținerea curățeniei la nivelul porilor și în reducerea erupțiilor.

∙ Protejează pielea împotriva razelor UV dăunătoare

Acest ingredient este de mare folos persoanelor care doresc să prevină orice daună pe care razele UV o poate crea pe suprafața pielii.

∙ Previne îmbătrânirea prematură

Radiațiile ultraviolete și alți factori externi de mediu provoacă modificări ale ADN-ului și din această cauză, pielea poate căpăta un aspect îmbătrânit. Pentru a preveni daune mult mai grave, precum cancerul de piele, purtarea unei creme cu protecție solară care să conțină dioxid de titan și să aibă cel puțin 30 SPF este esențială. Mai mult de atât, dioxidul de titan promovează un aspect mai tânăr al pielii și ține la distanță ridurile sau liniile fine.

∙ Incolor după aplicarea pe piele

O bună parte din cremele solare oferă, după aplicare, un aspect alb al pielii. Acest aspect nedorit este evitat dacă se utilizează o cremă cu protecție solară cu dioxid de titan.

Posibile reacții adverse

În general, dioxidul de titan nu provoacă reacții adverse atunci când este folosit local, în cremele cu protecție solară. În ceea ce privește folosirea dioxidului de titan în produsele cosmetice, ar trebui acordată o atenție mai sporită acelor produsele sub formă de pudră, fard de pleoape sau blush, pentru a preveni inhalarea. Produsele sub formă de cremă sunt cele mai sigure formule, iar optarea pentru produsele care conțin o formulă micronizată vor oferi tenului un aspect luminos.

Surse: Byrdie, Paula’s Choice

Urmărește CSID.ro pe Google News
Sarah Mușat
La început de drum, dar cu toate acestea încrezătoare în abilitățile ei, s-a alăturat echipei Ce se întâmplă doctore? în anul 2022. A început acest nou capitol cu entuziasm și cu o mare dorință de a inspira un număr cât mai mare de oameni prin informațiile de cea mai bună calitate ...
citește mai mult