Dr. Dana Miricioiu, chirurg plastician: ”Cele mai tinere paciente au 18 ani, iar cea mai în vârstă are 92 de ani!

”Româncele vor să îşi păstreze pielea tânără, să scape de depozitele de grăsime inestetice şi de celuliltă! Dr. Dana Miricioiu. Vezi ce proceduri estetice fac
Dr. Dana Miricioiu, chirurg plastician: ”Cele mai tinere paciente au 18 ani, iar cea mai în vârstă are 92 de ani!
Dr. Dana Miricioiu, chirurg plastician: ”Cele mai tinere paciente au 18 ani , iar cea mai în vârstă are 92 de ani! foto arhivă

Despre românce se spune că ar fi printre cele mai frumoase femei din lume. Însă cu siguranţă, din cauza condiţiilor sociale dificile, nu sunt chiar cele mai îngrijite femei din lume. Cu toate acestea, multe românce au spart gheaţa şi îmbunătăţesc, repară sau conservă tinereţea şi în cabinetele medicilor esteticieni. Am stat de vorbă cu dr. Dana Miricioiu, chirurg plastician despre procedurile de înfrumuseţare pe care le preferă românecele, precum şi vârsta lor.

CSÎD: Din punctul dvs de vedere ce nemulţumiri au româncele în ceea ce priveşte aspectul fizic?

Dr. Dana Miricioiu: Femeile din România au devenit din ce în ce mai atente cu aspectul lor, înţelegând că intervenţiile făcute din timp au rolul de a preveni îmbătrânirea prematură şi de a menţine un aspect frumos şi o piele sănătoasă pentru o lungă perioadă de timp.
În acest sens, au devenit preocupate de a-şi păstra sau de a-şi restaura calitatea tenului, înţelegând că o piele sănătoasă şi fără imperfecţiuni este o piele frumoasă.
O altă preocupare a lor este de a-şi menţine sau îmbunătăţi aspectul corpului, de a îndepărta depozitele de grăsime localizate de care nu pot scăpa prin diete sau sport, dar şi celulita. Acestea au devenit principalele nemulţumiri, luând locul intervenţiilor de mărire a sânilor, care, până nu demult, ocupau locul 1.

De la 14 la 92 de ani – românce ce vin la estetician pentru îmbunătăţirea aspectului fizic

CSÎD: Care ar fi un maximum şi un minum al vârstei pacientelor care v-au trecut
pragul?

Dr. Dana Miricioiu: Vorbind strict de intervenţii estetice, deci nu de intervenţii reconstructive sau de intervenţii care presupuneau tratarea unor afecţiuni (de exemplu hemangioame, pe care le-am tratat şi la vârste de câţiva ani), vârsta cea mai mică se situează în jur de 14 ani, pacienţi la care am aplicat intervenţii laser pentru a trata, de exemplu, cicatrici postacnee. La această vârstă, pacienţii apelează şi la epilări definitive. Însă pentru intervenţii chirurgicale (rinoplastii, remodelări corporale, augmentări mamare) apelează pacienţi cu vârste de peste 18 ani. La celălalt pol, dacă vorbim de cea mai vârstnică pacientă, vă pot spune că o doamnă cu vârstă de 92 de ani vine frecvent pentru tratarea ridurilor şi pentru peeling-uri laser la nivelul feţei. Am avut şi paciente de 70-75 de ani care au apelat la blefaroplastii şi la lipoaspiraţii laser.
Vârsta nu reprezintă un impediment pentru intervenţiile estetice, în condiţiile în care sănătatea pacientului permite efectuarea lor, iar acesta înţelege că rezultatele pe care le obţinem sunt legate şi de trecerea anilor, răspunsul organismului fiind diferit la vârste diferite.

Ce intervenţii la estetician au avut căutare în 2019?

CSÎD: Care au fost cele mai cerute intervenţii în 2019 ?

Dr. Dana Miricioiu: Am realizat o statistică în cadrul clinicii, care ne-a arătat că pe primele locuri în rândul intervenţiilor solicitate de pacienţi se află remodelările corporale (îndepărtare a depozitelor de grăsime şi a celulitei) şi intervenţiile la nivelul feţei (de la refacerea texturii pielii şi până la îndepărtarea ridurilor). De asemenea, intervenţiile de augmentare mamară au şi ele locul lor important, dar odată cu
apariţia lipoaspiraţiei asistate laser, pacientele sunt mult mai interesate de această intervenţie.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Dr. Dana Miricioiu - Chirurg plastician, microchirurgie reconstructiva
Dr. Dana Miricioiu, specializată în chirurgie plastică – microchirurgie reconstructivă, a absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” în anul 1994. A lucrat în cadrul Spitalului Universitar de Urgență București până în anul 2007, când a pus bazele propriului ...
citește mai mult
Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult