Implantul mamar cu proteze de silicon rămâne una dintre cele mai solicitate intervenții estetice pentru armonizarea proporțiilor corporale. Dacă, în trecut, multe paciente doreau să își mărească vizibil cupa de la sutien, uneori alegând dimensiuni exagerate, în prezent, se cer sâni cu aspect cât mai natural, chiar și sânii mici ca dimensiuni. Medicul chirurg estetician Iancu Morad spune că, în 2022, accentul nu mai este pus pe mărimea exagerată a sânilor, ci pe forma acestora și pe calitatea protezelor folosite, ele trebuind să fie ușoare și să imite la perfecție forma naturală.
„În 2022, femeile pun mai mult accent pe naturalețe, inclusiv atunci când doresc să își remodeleze forma bustului. În trecut, o intervenție de mărire a sânilor era, de cele mai multe ori, asociată cu implanturi mari ca dimensiune, pentru ca rezultatul să fie cât mai vizibil. Ei bine, așteptările clientelor s-au schimbat, în paralel și cu noul lor stil de viață și noile repere.
Preferă să apeleze la medicina estetică pentru a pune în valoare atuurile cu care natura le-a înzestrat, nu să își modifice radical aspectul fizic. Societatea se schimbă, la fel și idealul de frumusețe feminină. În ceea ce privește implanturile cu proteze din silicon, accentul este pus acum pe formă și pe calitatea protezelor, nu pe dimensiunea sânilor pe care să o evidențieze cu decoltee provocatoare”, declară medicul chirurg estetician Iancu Morad.
„Nu este tocmai ușor să trăiești cu implanturi de mari dimensiuni pentru că generează dificultății atunci când vine vorba despre a face exerciții fizice. Totodată, pot apărea uneori și dureri de spate și chiar deformări ale coloanei vertebrale”, explică medicul Iancu Morad.
„Femeile sunt mult mai active în prezent și fac mult sport. Ele au înțeles că un corp sănătos și tonifiat se traduce prin respect față de propria persoană și ajută la menținerea aspectului tânăr pentru o perioadă cât mai lungă. Sânii mai mici, dar cu formă frumoasă, se potrivesc mult mai bine femeilor cu un corp atletic decât sânii mari. Totodată, dimensiunea redusă a bustului facilitează practicarea sportului”, este de părere medicul chirurg estetician Iancu Morad.
„Nu tuturor bărbaților le plac sânii mari, așa cum poate societatea ne-a învățat să credem. Preferințele bărbaților în ceea ce privește idealul de frumusețe feminină a evoluat în ultimele două decenii. Studiile realizate de cercetători în ultima perioadă chiar arată că bărbaților le plac în general femeile cu sânii mai mici, dar frumos conturați”, adaugă medicul chirurg estetician Iancu Morad.
Medicul chirurg estetician Iancu Morad a dezvoltat M-Augmentation, o tehnică proprie de augmentare a sânilor cu implanturi din silicon de ultimă generație. Incizia periareolară face ca cicatricea să fie aproape invizibilă, iar implantul este poziționat sub mușchiul pectoral. Se obțin astfel sâni cu formă frumoasă, în perfectă armonie cu silueta.
„La clinica mea, implanturile mamare sunt realizate cu cele mai ușoare și avansate proteze B-LITE, mai ușoare cu 30% decât cele clasice. Protezele B-LITE au integrate în gelul siliconic, creat cu o tehnologie NASA, microsfere biocompatibile ce oferă o maximă siguranță în cazurile foarte rare de rupere a implantului în urma unui accident, conținutul protezelor nemaiputând să se scurgă.
Protezele B-LITE sunt foarte ușoare și oferă un aspect natural sânilor, fără a tensiona țesuturile pe termen lung. Sunt comode, au un design armonios, și, pentru că sunt atât de ușoare, sunt ideale și pentru persoanele active, care fac sport frecvent”, spune medicul chirurg estetician Iancu Morad.