Dr Mihai Motora, chirurg estetician: ”Transplantul de barbă a devenit rutină”

Postoperator pacienţii trebuie să urmeze tratament medicamentos, să evite efortul intens 3-4 săptămâni, să evite înotul şi sauna 6-8 săptămâni şi să evite plaja
  • Publicat:
Dr Mihai Motora, chirurg estetician: ”Transplantul de barbă a devenit rutină”

Bărbaţii cu barbă au multe fane şi din ce în ce mai mulţi adepţi. Pe lângă aspectul de ”bărbat în toată firea”, în multe cazuri barba este un artificiu de frumuseţe, ce aranjează armonios unele zone precum bărbia dublă sau camuflează cicatrici, pete ale pielii de exemplu. Unii bărbaţi însă nu se pot bucura de o barbă bogată de la natură şi apelează la medici esteticieni pentru transplant de păr în zona feţei.

Am stat de vorbă cu dr. Mihai Motora, specialist chirurgie plastică, estetică şi microchirurgie reconstructivă despre implant de păr în zona bărbii, despre cum decurge o astfel de procedură şi cauzele pentru care uneori nu este o intervenţie de succes.

CSÎD: Ce este transplantul de păr ?
Dr Mihai Motora: 
Transplantul de păr este procedura prin care zonele de chelie sunt acoperite cu păr recoltat de la acelasi pacient, din zone precum ceafa, barba sau pieptul. Se mai numeşte şi transplant autolog, adică părul nu poate fi primit de la alte persoane.

Cum se efectuează transplantul de barbă

CSÎD: Faceţi şi transplant de barbă. Care este zona donatoare aici? Şi care este protocolul pentru această intervenţie? 

Dr Mihai Motora: Da, facem şi transplant de barbă. Recoltarea se face identic cu transplantul de păr, doar că trebuie ales un anumit tip de păr, cu o anumită textură, asemănătoare bărbii. Singura diferenţă este partea de implantare, în care părul se implantează în zona bărbii, nu pe scalp. 


CSÎD: Este o operaţiune mai dificilă în comparaţie cu cea de implant de păr? 
Dr Mihai Motora:
La început a părut mai dificilă, dar după ce eu şi echipa am acumulat experienţă şi după ce ne-am obişnuit cu textura ţesuturilor din aceste zone, totul a devenit o rutină. 

Doare sau nu transplantul de păr?

CSÎD: Una dintre întrebările pe care persoanele care vor să recurgă la transplant de păr, transplant de barbă este dacă această operaţiune este dureroasă. Este?
Dr Mihai Motora:
Singururele momente când pacientul simte durere sunt acelea în care se administrează anestezia. Se simt câteva înţepături şi o usturime asemănătoare cu anestezia de la dentist. 

Există indicaţii privind temperaturile de afară şi transplantul de păr?

CSÎD: Când este indicat (în ce sezon) să se facă transplant de păr, transplant de barbă? Are soarele puternic vreun impact? 
Dr Mihai Motora:
Transplantul de păr se poate face fără probleme în orice perioadă a anului, în orice anotimp. În cazul în care sunt temperaturi extreme, fie reci, fie calde, este recomandat să ne protejăm zona 5-7 zile în casă. 

Cum schimbă viaţa transplantul de păr?

CSÎD: Până la urmă, transplantul de păr indiferent de zonă este o modă sau o necesitate? Cum le schimba viaţa pacienţilor?
Dr Mihai Motora:
Pentru unii este o modă, pentru alţii, o necesitate. Dar de cele mai multe ori este cea mai bună soluţie pentru persoanele care sunt deranjate de apariţia zonelor de chelie. 

Dr. Mihai Motora, specialist chirurgie plastică, estetică şi microchirurgie reconstructivă 

Dr Mihai Motora

Urmărește CSID.ro pe Google News
Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult