O întrebare deloc de neglijat mai ales că, din diverse motive, tot mai multe reprezentante ale sexului frumos se confruntă cu o astfel de situaţie. Experţii de peste Ocean susţin că ar fi ideal ca termenul indicat de producător să fie totuşi respectat. Ceva mai exigenţi sunt specialiştii noştri şi atrag atenţia asupra unor aspecte deloc de neglijat.
Întâi de toate, să lămurim ce înseamnă de fapt un produs cosmetic expirat. Pentru că la fel de nociv se poate dovedi şi acel produs care încă se găseşte în termen.
“Produsul care are inscripţionată, din fabrică/de producător, data expirării valabilităţii sau orice produs cosmetic a cărei consistenţă, culoare, miros, aspect s-au modificat, după începerea folosirii lui, chiar dacă se află în interiorul intervalului de valabilitate”, explică Luminiţa Marinescu, medic dermatolog.
De ce este însă extrem de important să respectăm modul de utilizare şi termenul de valabilitate mai ales când vorbim de produse cosmetice?
“Ingredientele active şi aditivii, precum şi relaţia biochimică stabilă dintre ele şi respectiv beneficiul terapeutic-cosmetic sunt garantate de producător de regulă într-un interval de timp de la producerea lor. Perioada de graţie pentru utilizarea produsului, dincolo de data expirării garanţiei oferită de producător, nu este indicată”, răspunde ferm dr. Marinescu.
Ca şi în cazul medicamentelor şi în cel al produselor cosmetice şi dermatocosmetice ar trebui să avem aceleaşi exigenţe – de a cunoaşte şi de a ne încadra, în limitele de valabilitate recomandate de producător.
Prin urmare, nu este recomandat a se depăşi data de utilizare, dincolo de data de expirare a unui produs cosmetic sau dermatocosmetic.
Cât despre produsele bio? “Produsele integral bio se recomandă a se folosi imediat după preparare. Produsele care conţin conservanţi, posibili şi naturali, vitamina C, vitamina E, extract de grepfrut etc. şi care sunt etichetate ca bio, nu-şi îndeplinesc de obicei funcţia, decât 2-3 luni”, susţine medicul dermatolog.
Probabil că ne întâlnim frecvent cu tentaţia de a păstra o cremă, un ruj, un parfum sau şi mai grav, un produs care să ne garanteze un anumit grad de protecţie solară, dar depăşirea termenului de valabilitate, anulează beneficiile aşteptate şi creşte riscul efectelor adverse.
“Deoarece unele ingrediente ale produselor cosmetice şi dermatocosmetice, în special ingrediente cu rol antibacterian, antioxidant, coloranţi, filtre solare, parfumuri, emolienţi etc. au timp de acţiune limitat, acestea vor condiţiona şi timpul de utilizare în siguranţă, fără risc de iritaţie, infecţie, alergii şi fără a induce în eroare asupra beneficiilor la care ne aşteptăm, de exemplu fotoprotecţia”, concluzionează dr. Luminiţa Marinescu.